Nicusor Gliga

ESTE BINE CUNOSCUT faptul ca multe din descoperirile cu caracter militar si-au gasit ulterior aplicatii in activitatile civile, sprijinind astfel progresul general. Printre armele care au schimbat radical arta razboiului, tunul mi se pare a fi o piatra de hotar. Asa cum spunem inainte de Hristos si dupa Hristos, tot asa putem imparti istoria militara in “pana la tun” si “dupa aparitia tunului”.

Dupa secole de contributii remarcabile la cucerirea cetatilor si fortaretelor, acestea cazand incetul cu incetul in desuetudine, in epoca moderna tunul a inceput sa fie folosit tot mai mult in domeniul economico-financiar. Nu, nu este vorba de nu stiu ce piese de artilerie bombardand fabrici, uzine, banci, (desi acest lucru se intampla frecvent si astazi in campaniile militare) ci de asa-numitul Tun Financiar.

Tunul Financiar este un complex de masuri, tehnici si strategii, elaborate, planificate si executate de persoane cu abilitati speciale in combinatii de legislatie nebuloasa si faradelege inteligent camuflata in tinuta de legalitate, vizand penetrarea unor obiective (banci, institutii, unitati de productie, fonduri de investitii etc.) in care zac blocate valori care trebuie eliberate si reintroduse in circuitul economic in interesul progresului general, national sau mondial.

“Trasul unui Tun” are in vedere, ca faza premergatoare, specularea sau efectuarea unei brese legislative, procedurale, comportamentale, morale, etc. Americanii, cu mult inaintea noastra in acest domeniu, numesc aceasta bresa gate, adica poarta, fapt pentru care, fiecarui Tun Financiar reusit, i se adauga pe langa numele de botez si cel de familie, gate. Spre exemplu Enrongate sau, mai recent, Katrinagate, tun financiar prin care sume totalizand circa 1 miliard de dolari din fondurile destinate reconstructiei dupa trecerea uraganului au fost deturnate – desigur, pentru a nu fi mancate de tantari si afectate de malarie.

Fiecare tara cu Tunurile ei. Nederanjate de comunism, Franta, Germania, Marea Britanie, SUA, Italia, Belgia, Japonia si alte tari asemenea lor, isi aveau si-si au Tunurile lor Financiare. Dar Romania? Pana cand sa nu aiba si ea tunurile sale?

Anul de gratie 1989 a deschis calea unor oportunitati nesperate pentru utilizarea pe scara larga a artileriei financiare. O problema sensibila si urgenta care statea in fata noilor (si totodata vechilor) autoritati era aceea a destructurarii si restructurarii unei economii bazate, in proportie covarsitoare, pe proprietatea de stat. Prin metoda “MEBO”, metoda cupoanelor si alte metode blande, privatizarea – caci despre ea este vorba –, ar fi durat secole. Trebuia o terapie de soc. Singura metoda omologata, acceptata si sugerata tacit de FMI si Banca Mondiala era Tunul Financiar. Este cea mai eficienta arma din arsenalul razboiului finaciar global la finalul caruia pacea, dreptatea si bunastarea vor domni, nu numai pe Pamant, ci si in spatiul cosmic.

In aceasta tara, scapata de comunism, in entuziasmul general, un tanar revolutionar, un om de bine, ajuns din balconul CC in fotoliu de prim-ministru declara ca economia romaneasca este un morman de fiare vechi. A fost ca o comanda de Foc! Si a inceput canonada…

Tunurile trase in cei 16 ani de tranzitie (numai trecerea lor in revista ar insemna cel putin cateva zeci de pagini) se contituie intr-o epopee nationala in urma careia au fost eliberate din bratele caracatitei comuniste si reinserate in circuitul noului capitalism ca. 25 miliarde euro, dupa unele estimari. O anumita parte a presei, inca tributara ideologiei comuniste, sustine ca Romania ar fi fost devalizata de suma respectiva. Calomnii! Trebuie sa fii orb si rau intentionat sa nu observi ca de 16 ani Tunurile Financiare trag fara ragaz pentru (unele) generatii viitoare care se vor bucura de libertate si bunastare la sanii prosperi ai Uniunii Europene. Unii carcotasi spun ca sanii Mamei Europa ar fi plini cu silicon…Barfe!

Dezmembrarea si redistribuirea avutiei nationale prin metoda Tunului au creat doua premize fara de care nu am fi fost acceptati in UE. In primul rand, polaritatea topurilor, topul celor 300 bine orientati intre primul milion de euro si sutele spre care trudesc, si topul milioanelor de dezorientati intre salariul minim si salariul mediu pe economie. Din teza si antiteza celor doua topuri s-a nascut sinteza, motorul progreselor realizate de Romania in drumul spre UE.

In al doilea rand, forta de munca a scapat de jugul muncii la stat, umbland (deocamdata putin bezmetica, speriata poate si de bubuitul tunurilor cu care nu era obisnuita) libera in cautare de lucru, in tara si in strainatate. In tarile Europei Occidentale (si nu numai), sute de mii de romani si-au descoperit vocatii de culegatori de capsuni, rosii, salata, de ingrijitori de batrani si copii (ai lor fiind lasati acasa in grija vecinilor sau a nimanui), de statui vii, de menajere etc.etc. Patronii i-au indragit pentru ca lucreaza zi si noapte, si sambata, si duminica si in sarbatori, si nu sunt pretentiosi la salarii. Asa da, drepturi ale omului!

Am fi nerecunoscatori daca i-am uita pe eroii cazuti in campania Tunurilor Financiare. Eroi au fost, erori sunt inca si vor mai fi in economia romaneasca. Este foarte riscant pentru ca se lucreaza cu valori mari care inflameaza mintile si topesc sufletele: bani, imobile, mijloace de productie, terenuri, petrol, aur, tigari, alcool, canale TV, ziare etc. – si nu se stie incotro bate vântu! Trebuie sa multumim bravilor nostri tunari care, chiar si in cazul unor evenimente nefericite (inundatii, epidemii, vijelii etc.), altruisti cum sunt, gasesc forta necesara pentru a mai trage un Tun, salvand valori care altminteri s-ar duce pe apa sambetei.

Lupta impotriva coruptiei? Este o metoda de atentionare si chiar penalizare a acelor artileristi care incalca anumite consemne. Parafrazand un proverb putem spune ca lupta impotriva coruptiei trece, Tunurile raman.