AlterMedia România
AlterMedia România: “Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona” (A. Einstein)
predania

DIALOG CU GARDA FINANCIARA. PIESA INTR-UN SINGUR ACT

November 16th, 2005 · Comentati (14 Comentarii)

Email This Post Print This Post

VINERI, 11.11.05, într-un mic SRL din Braşov, în timpul unui control al Gărzii Financiare, are loc un dialog foarte deschis şi sincer între 2 comisari ai Gărzii şi patronul firmei. Iată câteva fragmente interesante:

Comisarul: -Măi Xulescu, să ştii că-ţi dăm şi ţie o amendă. (Pregătindu-şi tacticos formularul cu procesul verbal) Aşa, ca să intri şi tu în rândul lumii, să te băgăm şi pe tine pe calculator.
Patronul: -De ce, domnule comisar, este într- adevăr vreo neregulă?
C: -Apăi … Cât să- ţi dăm amendă?
P: -Pfffff…
C: -Minimul este 20 de milioane (lei vechi), maximul 50 de miloane.
P: -Bine, domnule comisar, dar vedeţi că am plătit toate dările la stat în mod corect şi la timp, nu umblăm cu şmecherii…
C: -Da, dar nu ai registru de control şi pentru punctul de lucru, iar pe facturi (personalizate) nu ai scris pe toate măcar cu pix: „punct de lucru”. Iar pe altele nu ai specificat: „conf. Contractului nr….”
P: -Dar activitate nu avem în realitate decât aici, iar contractul l- aţi văzut că e în regulă.
C: -Da, dar ai văzut ce scrie la lege.


(În timp ce comisarul completează procesul verbal): P: -Domnule comisar, vă rog spuneţi- mi, chiar peste tot unde intră, Garda dă amendă?
C: -Păi …
P:- Nu mă luaţi cu teoria! Fiţi sincer!
C: -Da! La birocraţia care este în România- nici o problemă. Şi la cum e legislaţia şi la ce legi mai vin …. Uite (pe un ton hotărât, dar şi de om drăguţ), îţi dăm doar 20 de milioane.
P: -Ia uite dom’le, pentru ce am făcut Revoluţia, l-am dat jos pe Ceauşescu! Am vrut, şi crezut sincer, că scăpăm de dictatură, trăim şi noi liberi şi în mod cinstit. Si-acum, chiar dacă conduci cinstit o firmă, îţi plăteşti dările la stat, plăteşti chiar şi impozitul pe dividende dublat retroactiv, tot nu-i bine, mai trebuie să plăteşti şi amendă… Aşa, ca să ajungi în rândul oamenilor! Iar dictatura financiaro- bancară este în floare!
C: -Care revoluţie? Aia din Ungaria? Că la noi n-a fost. Nu vezi cine ne conduce?

(După completarea procesului verbal) C: -Xulescu, ai obiecţiuni?
P: -Dacă am obiecţiuni, nu mai plătesc?
C: -Ămmm, se poate să …
P: -A, nu domnule, nu teorie, realitatea!
C: -Ba da!
P: -Dom’le, nu-i de mirare de ce se duc atâţia tineri români să- şi caute norocul pe alte meleaguri!
C: -Asta este. Sănătate.

Întrebarea care rămâne de pus: Oare unde începe şi unde se termină corupţia în România? (Cristian Cioconea)

Tags: Coruptie

14 responses so far ↓

  • 1 zuzu // Nov 16, 2005 at 1:17 pm

    “Întrebarea care rămâne de pus: Oare unde începe şi unde se termină corupţia în România?”

    Eu cred ca suntem un popor vegetal.
    De unde linistea
    In care asteptam desfrunzirea?
    De unde curajul
    De a ne lasa pe toboganul somnului
    Pana aproape de moarte
    Cu siguranta
    Ca vom mai fi în stare sa ne nastem
    Din nou?
    Eu cred ca suntem un popor vegetal -
    Cine-a vazut vreodata
    Un COPAC …REVOLTANDU-SE?

    (”Eu cred” de Ana Blandiana)

  • 2 Dan // Nov 16, 2005 at 2:40 pm

    Cred ca mai nimerita decit reproducerea dialogului cu organul legii, era o contestare a amenzii la tribunal. Daca domnii de la garda dau amenzi cu atita larghete, macar sa munceasca (in instanta) pentru banii astia.

  • 3 zuzu // Nov 16, 2005 at 3:18 pm

    Problema e ca amenda trebuie platita, solutia din instanta putand doar sa anuleze amenda si sa dispuna returnarea banilor. Daca ar fi suficienta contestarea la tribunal, toti ar face-o fie si numai pentru a trage de timp. Si cum procesul dureaza, apare situatia de a plati o amenda nemeritata si care in unele cazuri poate afecta serios o afacere mai mica.

    Ce fac patronii prinsi intre ciocan si nicovala? Aleg o cale de “mijloc” care consta in a da o “atentie” garzii si a plati o amenda cat mai mica (dar nu li se da cea mai mica pentru ca poate sa para suspecta). Ca exemplu pot sa va spun situatia de pe litoral, vara, cand inspectorii sau garda vin, scriu amenda de 2-4 milioane, baga in buzunar 2-4 milioane si au plecat. Daca fac numai 10 controale pe zi, intr-o saptamana si-au facut bani suficienti. Din care, evident, dau o parte sefului. Asta e mafia de stat. Taxe de protectie deghizate in aplicarea legii.

  • 4 johan // Nov 17, 2005 at 2:16 pm

    Gardianul este profund necinstit si necivilizat.
    Ca si seful sau.Ca si seful sefului sau,pana la varf.Pentru constatarile facute era suficient un avertisment.Si acela,numai dupa ce i se lasa prin actul de control indrumarea necesara si controlatul continua sa fie gura casca.
    Mersul la instanta nu-i o scofala.Acolo-s mai multi nesimtiti.
    Chestia cu poporul vegetal nu merge.
    Cine se simte copac n-are decat sa ramana leguma.
    Lucrurile se invata.Un sef instruit si educat l-ar zvarli pe gardian la muncile de jos,iar eu ,sa fiu patron, nu l-as angaja.

  • 5 Dan // Nov 17, 2005 at 3:16 pm

    Problema e ca amenda trebuie platita, solutia din instanta putand doar sa anuleze amenda si sa dispuna returnarea banilor.

    Va contrazic, dar din cite stiu eu actiunea in instanta suspenda executarea, cu alte cuvinte contesti amenda, te judeci si abia apoi platesti, daca instanta nu-ti da dreptate. Sigur ca asta iti ia ceva timp, pe care majoritatea intreprinzatorilor (mai ales cei mici) nu-l au. Dar in final merita, macar pentru satisfactia de a pune cu botul pe labe niste indivizi care cred ca-si pot permite orice pentru ca ei sint Statul si nu-i controleaza nimeni. Si, credeti-ma, daca toti patronii amendati abuziv si-ar face timp sa conteste amenzile, garda n-ar mai imparti PV-uri cu atita darnicie.

    Apropo de asta, am postat pe site-ul Altermedia un scurt ghid de contestare a amenzilor. Poate va va fi de folos cindva.

  • 6 zuzu // Nov 18, 2005 at 5:30 pm

    > Chestia cu poporul vegetal nu merge

    Pomul (copacul) se cunoaste dupa roade. Pana cand nu vad contrariul, raman la parerea exprimata in acele versuri. O revolta la 100 de ani e prea putin, pentru ca inseamna 99 de ani de inghitit rah*t.

  • 7 zuzu // Nov 18, 2005 at 5:36 pm

    > Apropo de asta, am postat pe site-ul Altermedia un scurt ghid de contestare a amenzilor. Poate va va fi de folos cindva.

    Excelenta initiativa!

  • 8 johan // Nov 19, 2005 at 12:35 pm

    O revolta la o suta de ani ?!
    Presupun ca ultima ar fi fost in 89.
    Iar daca planta se cunoaste dupa roade,
    ce fructe ar trebui sa faca spre a nu fi taiata ?
    Merele ar fi suspecte.

  • 9 sase // Nov 19, 2005 at 11:23 pm

    ce a uitat autorul articolului sa mentioneze e ca pe patron il cheama Smilovici
    asa ca sa luam acum discutiile de la inceput ,asa cum se cuvine….!!sa aiba sare si piper !!

  • 10 victort // Nov 23, 2005 at 10:52 am

    Merit dati in judecata. Macar pentru placerea de a-i vedea cat de tare isi schimba atitudinea: de unde erau aroganti si “stapani” ajung sa te roage cu lacrimi in ochi sa nu-i nenorocesti, ca au gresit si ei, dar a gresi aste omeneste si ….
    Pe bune merita vazuta asta :)

  • 11 Tamburus // Dec 21, 2005 at 7:31 pm

    SOLUTIA pentru tradare, vanzare de tara si coruptie este pedeapsa capitala. Si, cand acesti pigmei vor fi pedepsit cu toata asprimea, va ramane de vazut, cine vrea sa fie viitorul condamnat!?
    DESTEPTATI-VA ROMANI

  • 12 waldemar // Dec 28, 2005 at 2:13 am

    http://www.republicanvoices.org/homerbrain.jpg
    un sit republican al lui g w bush. probabil un indrumar pentru noii membri nato. face cit 1000 de cuvinte vorba chinezului.

  • 13 Tamburus // Jan 2, 2006 at 9:18 pm

    Noi nu suntem un popor vegetal si nici un copac pe duca de la care astepti revolta cum ar spune Zuzu, caruia i-asi aminti ca, de-a lungul istoriei noastre amdat oameni foarte capabili, dar, raspunzand la: “unde incepe si unde se termina coruptia in Romania!” dupa mine este ca: “coruptia incepe cu noi si numai noi o putem termina!” Ia de exemplu pe Ion Antonescu care a fost Conducatorul Statului timp de patru ani!. Antonescu ne-a fost cel mai cinstit conducator pe care l-a avut tara romaneasca de la Alexandru Ion Cuza. In timp ce a pregatit si a condus tara in razboiul dezrobirii, a avut grija si de un tratament mai uman pentru soldati si, dupa cum imi amintesc,
    a pedepsit pe politicianul corupt cu toata severitatea!. Dar, coruptia si tradarea care clocea la Palat a invins! Antonescu a fost martirizat si, profetia lui Corneliu Zelea Codreanu s’a realizat si, dupa 16 ani de asa zisa democratie, bietul popor a ramas la cheremul unei slehte de politruci borfasi…
    O indreptare strasnica in Romania nu va fi usoara! Sa nu credeti ca de vom intra in Uniunea Europeana veti vedea caini cu covrigi in coada! Va fi mult mai greu decat este acum si, se va creia o alta specie de politicieni care vor spune: pai ce vreti de la straini!?. Noi romani mai trebuie sa realizam inca ceva! Ca, a traii mai bine, va trebuii sa producem mai mult ca sa castigam mai mult! Pentruca nimeni nu ne va da plusul pe care il vrem, daca nu il vom produce noi!!!. DESTEAPTA-TE ROMANE.

  • 14 waldemar // Jan 4, 2006 at 10:18 am

    care te vaitai nene ca in romania domneste coruptia? :D
    si nenea sharon ia ciubuc. cum e turcul si israelul:
    http://english.aljazeera.net/NR/exeres/5640C9A3-6FA0-4480-B678-F3FEFADD49D9.htm

Leave a Comment