Aureliano Buendia

ÎN VREME CE toate privirile finanţei internaţionale sunt îndreptate spre subprimă [1] şi riscul de “credit crunch” [2], se poate ca acestea să rateze, intr-o dată, o ameninţare încă şi mai importantă. Căci la capătul acestui gigantic sistem de credit se află… economia americană în ansamblul ei, şi finanţarea datoriei ei, îndeosebi de către China.

Recentele declaraţii ale lui He Fan (de la Academia Chineză de Ştiinţe Sociale) sugerând că China ar putea vine bonurile ei de Trezorerie US şi ale lui Xia Bin (Director al Centrului de Cercetări asupra Dezvoltării) care îi gratula în trecere pe senatorii americani drept idioţi, au provocat un val de reacţii (articole în bloguri de specialitate până la Washington Post), mergând până la o intervenţie a secretarului de stat al Trezoreriei, Paulson, şi a preşedintelui Bush.

Nu e vorba acum de câteva “procente” în plus sau în minus la bursă, ci chiar de finanţarea primei economii a lumii.

După cum remarcă foarte just Brad Setser, “una dintre lecţiile teoriei jocurilor este aceea că o ameninţare nu este costisitoare decât dacă eşuează”. Prea puţin contează deci dacă vom discuta despre probabilitatea ca guvernul chinez să pună sau nu în practică această ameninţare. Faptul este că ea există şi că izbuteşte, din punctul meu de vedere, să conducă la o redistribuire majoră a cărţilor puterii mondiale.

Adevărata noutate, în această istorie, nu este într-adevăr nici dependenţa crescută a economiei americane de finanţările străine, nici chiar riscul (care totuşi există) ca unul dintre creditori să înceteze să alimenteze pompa. Adevărata noutate este, oricât de trăznit ar părea, că puterile publice ale Statelor Unite încep să-şi dea seama!

În câteva rânduri, Xia Bin tocmai a demonstrat întregii lumi (începând cu câţiva “silly senators”), că Statele Unite nu mai erau în măsură să ceară ceva Chinei, că guvernul chinez îi ţine, grosso modo, de c…, şi că dominaţia lor mondială este, de fapt, terminată.

Este de la sine înţeles că urmările conştientizării acestei stări de fapt sunt imense. Nu văd, de exemplu, cum ar putea USA să lanseze un conflict împotriva Iranului, furnizorul de petrol al Chinei, fără acordul bancherului lor… Fără îndoială de asemenea că astfel capitalismul şi-a găsit un nou stăpân, şi că pare în cele din urmă să prospere mult mai repede într-o dictatură în toată regula decât în pseudo-democraţiile noastre occidentale. Aşadar, cei care încă mai visează la o aliniere “în sus” a condiţiilor sociale, sanitare, de mediu mai au încă vreme să-şi revizuiască lucrările de control.

Nu ne aliniem decât cu liderul, şi acesta tocmai s-a schimbat.

Traducere si adaptare de Radu Iliescu.

Notele traducătorului
[1] Subprima (derivat din engl. prime leading rate) este o formă a creditului ipotecar, apărută în Statele Unite, destinată celor care prezintă riscuri bancare. Acest credit imobiliar este cauţionat de locuinţa împrumutătorului.
[2] Criza de lichidităţi desemnează fenomenul prin care băncile îşi raţionalizează cantitativ oferta de credit, oricare ar fi dobânda la care împrumutătorul este gata să ia creditul şi independent de politica oficială.