Am primit de la un grup de tineri romani din Chisinau cateva “istorioare” emotionante despre pataniile lor in Ziua Unirii, 27 martie. Redam una dintre ele, a lui Igor, in forma remisa, adresand felicitarile noastre tinerilor si inimosilor patrioti romani de peste Prut, pentru curajul dovedit. (Altermedia)

DISCUTÂND CU prietenii (pe Internet) a venit ideea să contribuim cu ceva la dezvoltarea patriotismului populaţiei majoritare, a moldovenilor de etnie românească. O ocazie foarte bună pentru aceasta a fost 27 martie, când s-au împlinit 88 ani de la marele act istoric, ruperea Moldovei Răsăritene (pe atunci Republica Democratică Moldovenească, mai numită de ruşi Basarabia) din Imperiul Rus Ţarist şi Unirea firească cu Moldova Apuseană, respectiv cu mama sa România (punându-se începutul a ceea ce avea să se finalizeze cu Marea Unire din 1 decembrie 1918). Acest extraordinar eveniment s-a întâmplat la 27 martie 1918, când Sfatul Ţării a votat cu majoritatea voturilor Unirea Republicii Democratice Moldoveneşti cu ROMÂNIA!

Ideea a prins repede rădăcini şi am decis să cumpărăm din sursele proprii scotch tricolor (în culorile românilor de pretutindeni), hârtie pentru fluturaşi cu informaţie despre această zi foarte importantă şi panglici tricolore. Scotch-ul planificam să-l lipim frumos pe pilonii de pe arterele principale ale Chişinăului, fluturaşii să-i împărţim locuitorilor capitalei, iar panglicile tricolore să le legăm de retrovizoarele microbuselor de pe rutele din oraş, cu acordul stăpânilor desigur.

(…) am început acţiunea în seara zilei de 26 martie prin lipirea scotch-ului, pentru ca a doua zi dis-de-dimineaţă localnicii să savureze atmosfera de sărbătoare care i-ar încuraja într-un început de săptămână. Ne-am împărţit în grupuri câte 3 persoane (fiecare câte o culoare) (…) plasând tricolorul peste bucăţile de hârtie ferfeliţate ce dau un aspect foarte prost străzilor. Eu, împreună cu încă doi tineri patrioţi, Rodica şi Nicu, munceam pe o parte a bulevardului Mircea cel Bătrân. Începutul a fost minunat, pilonii în urma noastră rămâneau înfrumuseţaţi cu un extraordinar tricolor, iar puţinii trecători ne adresau mesaje de susţinere. Însă, spre deosebire de alte grupuri de-ale noastre, n-am ajuns prea departe căci ne-am întâlnit cu un poliţist care, fără a se prezenta, ne-a întrebat dezinteresat ce lipim. Ne-am lăudat cu ideea noastră, el a zis că îi place ideea, dar să aşteptăm “doar un pic” ca să întrebe şefii ce cred ei. A telefonat, şi din câte am înţeles i s-a spus să ne reţină şi să mergem la sectorul de poliţie. Peste câteva clipe au venit două maşini ale poliţiei (între timp au fost reţinuţi şi prietenii noştri ce lipeau tricolorul pe cealaltă parte a bulevardului), am fost îmbarcaţi şi, cu încălcări grosolane ale regulilor de circulaţie de către şoferul poliţist, am fost transportaţi la un sector de poliţie (tot la Ciocana). Acolo au fost destul de amabili, ni s-a cerut să scriem explicaţii scurte despre acţiunea noastră şi, după ce ni s-au luat datele personale, cam într-o oră şi ceva am fost eliberaţi, interzicându-ni-se să mai continuăm lipirea tricolorului. Ni s-a spus că parcă nu e încălcare şi că nu ni se incriminează nimic, dar mai bine să nu continuăm. Ne-am conformat şi n-am mai continuat.

Dar “circul” s-a început abea mai apoi. După ce am fost eliberaţi am aflat că un alt grup de-al nostru a fost reţinut în sectorul Botanica. La încercările mele de a contacta pe unul dintre ei îmi răspundea cineva care vorbea ruseşte şi grosolan îmi cere să nu mai telefonez. La întrebarea mea, în română, dacă acesta e numărul lui de telefon mi-a răspuns iar în rusă că “uje net” (”deja nu”). Presupun că înţelesese că-l întreb dacă numărul e al prietenului meu, proprietarul celularului. În aşteptarea veştilor de la prietenii reţinuţi la Botanica, am mers în centrul oraşului. Apoi am fost contactaţi de unul dintre prieteni care ne-a spus repede că pe ei i-au despărţit şi că poliţiştii se comportă foarte urât.

Peste ceva timp, cam pe la miezul nopţii, am fost contactat de către Boris Croitoru (marele sectorului de poliţie unde fusesem). Dânsul m-a rugat să vin înapoi pentru a aduce nişte exemplare de scotch tricolor (…). Mai întâi i-am zis că nu e serios la ora asta să mă cheme înapoi şi să lăsăm pe a doua zi, dar după multe rugăminţi insistente i-am zis că acum sunt în centrul oraşului dar când ajung la Ciocana îl telefonez şi ne întâlnim cam în locul unde am fost reţinuţi. Încă peste câteva minute m-a telefonat un prieten care mi-a zis că toţi cei reţinuţi în sectorul Botanica vor fi eliberaţi doar după ce se întoarce şeful de la Ciocana. Aici am înţeles insistenţa dlui Croitoru şi mi-am dat seama că dacă mă întâlnesc cu el voi fi reţinut iar. Am oprit telefonul ca să nu mai fiu contactat de dumnealui. Deja era trecut de miezul nopţii şi am mers spre casă. În drum spre casă am văzut câteva maşini ale poliţiei ce se mişcau încet având girofarul aprins. Era clar că vor să găsească pe cineva. Pentru orice eventualitate am mers spre casă un pic pe ocolişuri şi nu peste mult timp am aflat că pe unul dintre cei care au activat la Ciocana deja l-au vizitat acasă şi l-au luat iar la sector. Ceilalţi au fost vizitaţi, dar au avut noroc că nu au deschis uşa. Cam pe la orele 2:00 am aflat că prietenii reţinuţi la Botanica au fost eliberaţi, dar li s-a cerut să semneze că a doua zi se vor prezenta iar la poliţie.

A doua zi dimineaţă iar am fost contactat de dnul Croitoru care mi-a zis că trebuie să mă prezint la Comisariatul de Poliţia din sectorul Ciocana şi că să-i zic unde sunt că vine să mă ia. Peste câteva minute i-am telefonat şi i-am spus că sunt la serviciu, dar conform legislaţiei ar trebui să mi se înmâneze citaţia cu 5 zile înainte de data când trebuie să mă prezint. El mi-a zis că atunci vine să-mi aducă citaţia. Văzând că nu voi scăpa uşor de dumnealui am spus că vin peste vreo juma de oră. M-am întâlnit cu Rodica şi ea a zis că tot merge deoarece oricum o vor chema (şi pe ea noaptea o vizitase poliţia). Am tras o fugă pe la câteva staţii terminus ale maxi-taxi-urilor şi am legat panglici tricolore la vreo 500 microbuse, apoi ne-am pornit hotărâţi să informăm şi poliţia naţională despre importanţa zilei de 27 martie.

Când am ajuns la Comisariat, acolo deja erau doi dintre prietenii noştri. Peste ceva timp au mai venit încă doi. Toţi şi-au prins la piept câte o frumoasă panglică tricoloră (precum drapelul României şi cel al Republicii Moldova fără stemă). Cam pe la orele 11:00 am fost despărţit de ceilalţi, putând vorbi iar cu ei doar peste…5 ore (atunci când mi se spuse-se că ne vor elibera în maximum o oră)!

Mai întâi am fost invitat într-un birou în care erau vreo 4 poliţişti care au început să mă-ntrebe ce am făcut. Celui care punea mai multe întrebări i-am cerut să se prezinte, el reproşându-mi că nu e treaba mea. I-am zis că din câte ştiu el e obligat să se prezinte, la care mi-a răspuns că e şeful adjunct al poliţiei criminale, refuzând categoric să-şi spună numele. Apoi m-au pus să scriu o explicaţie detaliată a acţiunii noastre, indicând în cele mai mici amănunte cine suntem, de unde am luat materialele pentru acţiune, care a fost scopul ei etc. Un poliţist care m-a însoţit în alt birou mi-a propus amabil să-mi pună întrebări şi să scrie el explicaţia ruseşte. Tot atât de amabil i-am răspuns că prefer s-o scriu singur şi româneşte. Am scris două foi în care am relatat cât de importantă era acţiunea noastră pentru “promovarea patriotismului şi susţinerea autorităţilor în efortul de reîntregire a Ţării” şi de ce ziua de 27 martie trebuie sărbătorită la nivel naţional. Apoi s-a făcut un proces verbal în care au scris că sunt învinuit de încălcare a articolului 175 din Codul Administrativ (nu mi-au dat să citesc articolul, mi-au zis doar că se numeşte “Samovolnicie”). Mi s-a cerut să semnez că mă voi prezenta în data de 30 martie la Pretura sectorului Ciocana unde mi se va spune cu voi fi pedepsit (amendă sau doar mustrare). După ce am terminat cu toate astea am crezut că am scăpat, dar m-am înşelat amarnic, totul de-abea începea.

Au apărut câţiva tipi în civil care m-au întrebat cam aceleaşi întrebări care deja mi-au pus puse nu o dată şi la care răspunse-se-m în scris. Apoi fost escortat într-un alt birou ce aparţine poliţiei criminale unde s-au adunat vreo 7 poliţişti în civil. Jumătate dintre ei fumau. Le-am cerut să nu fumeze, dar ei mi-au zis că nu pot lucra dacă nu fumează şi au continuat liniştiţi, chiar dacă i-am preîntâmpinat că astfel îmi încalcă drepturile mele (mai ales că este interzis prin lege fumatul în încăperi). Mi-au reproşat că în primul rând am obligaţiuni. Fiecare pe rând, binenţeles fără a se prezenta, mi-au pus cam aceleaşi întrebări, începând cu datele mele personale şi mai departe despre detaliile organizării acţiunii noastre.

Câţiva s-au oprit mai mult asupra principiilor mele româneşti. Ba chiar unul dintre ei, care mă interoga exclusiv în limba rusă (mai târziu întâmplător l-am auzit vorbind în română la telefon şi s-a prezentat Alexei Laza), iar eu, evident, răspunzându-i doar în română, a început să mă înveţe istoria explicându-mi de ce Republica Moldova nu poate fi în cadrul României. Motivul principal cică e faptul că statul Moldova e mult mai vechi decât statul România. Aici sireacul a călcat pe bec, pentru că mie tare-mi mai place să discut pe această temă. I-am explicat ce înseamnă un stat modern şi de ce statul modern România (creat de moldovenii în frunte cu aşa personalităţi ca Cuza, Cogâlniceanu şi Eminescu, la care li s-au alăturat muntenii şi apoi transilvănenii) e mai vechi decât statul modern Republica Moldova. Tipul se enerva, eu mă întărâtam din ce în ce mai tare, până dânsul n-a rezistat şi şi-a luat o pauză dând locul altuia să mă interogheze.

Acesta (…) a început să strige la mine, eu răspunzându-i la fel până şi-a domolit vocea. Mi s-a reproşat că din cauza mea 110 poliţişti au fost nevoiţi să muncească toată noaptea. I-am întrebat dacă e vorba de acei poliţişti care au rupt tricolorul de pe stâlpi şi l-au aruncat în noroi, astfel profanând un simbol de stat, dar au refuzat să-mi răspundă.

Trecuse deja câteva ore de interogatoriu când le-am zis că refuz să mai răspund la întrebări pentru că sunt ţinut o juma’ de zi flămând şi însetat, plus la asta ei continuau să fumeze. Cineva, căruia i-am mulţumit, mi-a “înmuiat inima” aducându-mi un ceai fierbinte. Interogatoriul a continuat. Mi s-a spus că toţi ceilalţi prietenii au zis că eu sunt liderul şi că să nu mai ascund adevărul pentru că deja nu mai are rost, totul e ştiut. Le-am zis că mă bucur că prietenii mă declară lider, dar nu mă consider astfel, pentru că pentru a fi lider aş avea nevoie de o putere de convingere mai mare şi nici orator bun nu sunt.

Între timp mai apăreau şi alţi poliţişti (mi s-a reproşat să nu-i mai poreclesc “poliţişti” pentru că “poliţişti au fost acei care au luptat la Nistru” iar ei sunt “colaboratori ai poliţiei criminale”), care iar îmi puneau aceleaşi întrebări la care deja răspunse-se-m de zeci de ori. La un moment dat, de atâta vorbim chiar îmi refuzase vocea. I-am întrebat dacă e legal să fiu reţinut atât de mult timp, la care mi s-a răspuns că asta nu e reţinere ci doar o discuţie. M-am bucurat, le-am zis că le mulţumesc pentru discuţie dar eu deja trebuie să plec. Desigur mi-au interzis s-o fac.

Într-un sfârşit, după vreo 4-5 ore, interogatoriul s-a terminat şi, în urma unei consfătuiri secrete de-a lor (timp în care am fost păzit de unul dintre cei care m-au interogat), am fost dus într-un birou unde am fost fotografiat şi filmat din toate părţile. Poliţistul de acolo a refuzat să-mi dea o copie, dar a confirmat că panglica tricoloră de la pieptul meu se va vedea pe fotografii şi în filmuleţul video. M-am bucurat măcar de atât, dacă tot voi avea un dosar la SIS, măcar să fie cu tricolorul românesc. După această procedură înjositoare “demnă” de un “infractor” precum sunt eu, m-am întâlnit cu ceilalţi prieteni. Ne-au dat citaţiile (pe care trebuia să le avem încă înainte de a veni la Comisariat) şi ni s-a cerut să părăsim clădirea, iar afară să împărţim citaţiile care şi a cui e. Afară am citit atent ce e scris în citaţia mea şi am aflat că am fost chemat la orele 9, apoi s-a scris 11 peste 9, şi am descoperit că chiar dacă era trecut de orele 16, în ea a fost indicat că m-au eliberat la 15:00. M-am gândit că probabil nimeni n-a anunţat poliţia că, duminică, Moldova a trecut la timpul de vară.

Asta-i păţania mea (neterminată încă), despre care la sigur îmi voi aminti în fiecare an în ziua aniversării Unirii din 1918, când moldovenii români din Moldova Răsăriteană şi cei din Moldova Apuseană s-au reunit în cadrul României, act istoric care la sigur se va repeta.

P.S.: Am ataşat unicele fotografii ce le-am putut păstra (celelalte am fost obligaţi să le ştergem) şi un model de fluturaş. Azi mergem în Parlament. Ni s-a pus că într-adevăr ni s-au încălcat drepturile şi se va încerca de a face o interpelare parlamentară către Ministrul Afacerilor Interne, în care se va cere explicaţii privind reţinerea noastră. “Juriştii pentru drepturile omului” deasemenea ne-au spus că ne ajută.