Gabriel Teodor Gherasim, New York

ODATA CU interzicerea de liste proprii si de candidati independenti ai românilor din Ucraina pentru alegerile parlamentare si locale din martie 2006, de cãtre guvernul zis “democrat” al portocaliilor, si în contradictie directã fatã de Tratatul semnat cu România în aceastã privintã, alternativa românilor din teritoriile ocupate de Ucraina din 1939 (pactul Ribentroff-Molotov) pare una singurã: negocieri cu partidele politice.

În presa americanã, “tinutul pumnilor” pentru candidatul portocaliilor, Yuschenko, devenise molipsitor în timpul candidaturii prezidentiale din Ucraina, dacã nu pentru alte motive, numai pentru cã rusii si mafiotii locali ucrainieni ai dictatorului Kuchima (Cusmã, mai pe româneste), îi plasaserã niste otravã ca sã-l omoare (mortii pot vota în sisteme neo-comuniste dar nu mai pot candida, mai ales ca si oponenti, nu-i asa?). O interventie rapidã de dezintoxicare în Vestul Europei, l-a salvat pe Yuschenko, însã l-a lãsat desfigurat pe viatã.

Alegerile prezidentiale au avut loc, Yuschenko a câstigat. Ce a însemnat acest lucru pentru compatriotii nostri români din Ucraina?

Recent, am dialogat cu domnul Ion Popescu, presedintele Uniunii Inter-Regionale “Comunitatea Româneascã” din Ucraina. L-am întrebat despre demersurile fãcute în ultimul timp în favoarea românilor din Nordul Bucovinei.

Iatã ce ne-a precizat domnia sa: “În ultimul timp, ne-am adresat cãtre împuternicitul drepturilor omului si presedintelui Ucrainei, domnul Yuschenko, cu rugãmintea sã revizuiascã legea cu privire la alegerile locale si parlamentare, prin care deja nu se mai permite dreptul minoritãtilor de a înainta liste proprii si nici dreptul de a înainta candidati independenti; acest drept este legat numai de partidele politice.

În martie 2006, când vor avea loc alegerile generale si parlamentare, românii nu vor mai avea posibilitatea sã candideze ca independenti, vor fi obligati sã intre în partidele care vor participa la alegeri. În aceste conditii, suntem obligati sã negociem noi cu partidele politice care sunt mai puternice si au sansa realã sã ajungã în Parlament, care sunt vreo 7-8, si sã le punem conditiile noastre. Vom cere sã ni se garanteze cel putin un loc în Parlament, sã ni se garanteze locuri la consiliile regionale Transcarpatia si Odesa si la consiliile raionale din cele douã regiuni, iar în regiunea Cernãuti vom cere fiecare al doilea loc din lista partidului respectiv. În acelasi timp vom pune conditia ca noi sã nu fim membri de partid, pentru cã legislatia permite ca partidele sã includã în listele lor si persoane care nu sunt membre de partid.

În propunerile noastre cerem ca partidele sã accepte dreptul nostru la reteaua de învãtãmânt în limba maternã de toate gradele, inclusiv învãtãmânt superior. Vom cere, de asemenea, neamestecarea în treburile interne ale Bisericii Ortodoxe si în special ale Bisericii Ortodoxe Canonice, de care tine comunitatea româneascã din Ucraina. Dorim ca aceste partide sã-si includã în programul lor electoral si prevederile Cãrtii Europene cu privire la limbile regionale si minoritare.

În cazul în care vor intra la guvernare sau vor face coalitii în consiliile orãsenesti, regionale, sãtesti si raionale, atunci si candidatii nostri, de comun acord, vor trebui inclusi în acele posturi, în special de învãtãmânt, economie, finante, culturã. Dacã se vor accepta propunerile noastre suntem gata sã ducem tratative cu orice partid politic. Sigur cã în situatia în care va fi vorba de partidele de orientare nationalistã va veni încã o conditie obligatorie. Vom cere strict si clar sã ni se recunoascã dreptul cã suntem autohtoni aici unde locuim, pentru cã partidele de stânga deja recunosc acest lucru. Dacã vom duce tratative cu partidele de stânga, când vom ajunge la numitorul comun, vom solicita sã ni se cearã scuze pentru cã au fost închise bisericile în timpul perioadei staliniste si, în cazul cã se ajunge la Parlament, sã iasã cu initiativã legislativã de a introduce modificãrile cu privire la popoarele deportate, ca românii sã fie inclusi pe lista popoarelor care au avut de suferit în urma deportãrilor din perioada sistemului totalitar”.

Ion Popescu a mai arãtat cã, desi multi dintre românii din Ucraina au sustinut Revolutia Portocalie si, în ciuda presedintelui Yuscenko, care a spus cã, în locurile compacte unde locuiesc minoritarii, sefii administratiei, obligatoriu, trebuie sã cunoascã limba majoritãtii populatiei, “în Raioanele Noua Sulitã, Herta si Hliboca, unde românii sunt absolut majoritari, nici unul dintre sefii administratiei nu le cunoaste limba. Nu vorbim de capacitãtile lor administrative sau de altceva, vorbim de promisiunea presedintelui. Dacã trecem prin aceastã prismã, vã spun clar cã situatia noastrã, a românilor, s-a înrãutãtit”.

Mai rãmâne de adãugat cã aceeasi presã americanã, care l-a sprijinit explicit si implicit pe Yuschenko, începe acum sã se uite la administratia Yuschenko cu sprâncenele ridicate si fruntea încretitã. Primul semn de întrebare pe care mass-media americanã l-a avut a fost în cazul individual al unui jurnalist de partea lui Yuschenko si bunã cunostintã a acestuia, care a fost asasinat de oamenii lui Kuchima si/sau de cãtre serviciile secrete rusesti din Ucraina în anul 2000. Corpul decapitat si mutilat al lui Heorhiy Gongaze, 31 de ani, apãrut la periferia Kievului câteva sãptãmâni dupã asasinare si… “dispãrut” de la morgã câteva ore mai târziu dupã aparitia sa, a devenit un strigãt de bãtãlie pentru oamenii lui Yuschenko, chiar acesta declarând în fata a zeci de mii de oameni: “Vom descoperi si pedepsi pe fãptasii acestei crime”. În ciuda revenirii, dupã alegerea sa la putere, a sotiei lui Gongaze din SUA, însotitã de cãtre camere de luat vederi ale unei televiziuni americane, Yuschenko, ca si Kuchima, a declarat cã… nu stie nimic.

Pe de altã parte, presa americanã a început sã ia notã asupra faptului cã în loc ca sã facã viata mai bunã si egalã în drepturi pentru minoritãti, administratia Yuschenko pare sã devinã fata extremei drepte ale aceleiasi monede ucrainiene de extremã stângã care a fost Kuchima.

Asa de problematicã a devenit imaginea lui Yuschenko în SUA încât prezentarea Ucrainei în SUA, inclusiv la nivelul Departamentului de Stat American, rãmâne una de: “… democratie care rãmâne o himerã pentru populatie, cu minoritãtile plãtind cel mai mult pretul acestor nedreptãti, care provin de la coruptia sistematicã, eforuri continue de a împiedica reformele politice, economice, de privatizare si de drepturi civice din partea administratiei lui Yuschenko”.

Dacã Yuschenko nu învatã repede cã numai si numai datoritã observatorilor si a presiunilor din tãrile democratice, cea de-a doua alegere (prima care a fost mãsluitã de cãtre Kuchima a fost declaratã nulã de cãtre Occident) în candidatura contra lui Kuchima, a fost posibilã, atunci va pierde puterea si sprijinul Vestului si al SUA, dupã cum l-a pierdut si Kuchima.

Drepturile minoritãtilor, mai ales în privinta românilor, care sunt si împãrtiti încã dupã modelul stalinist în “moldoveni” (sic!) si “români”, si pe de-asupra nici nu li se permite candidatura independentã, dupã Tratatul semnat cu România si dupã modelul României în privinta maghiarilor, a ucrainienilor s.a., sunt deja în vizorul presei si a politicienilor din SUA, cât si a Comunitãtii Europene. Sã nu uitãm cã luati unitar, românii (si “moldovenii”) constituie ca densitate, a treia populatie din Ucraina (dupã ucrainieni si rusi). Depinde de Yuschenko, dacã este om cinstit sau un alt lup cu blanã portocalie.