Viorel Dolha [episoade anterioare si alte articole din rubrica "Români uitati"]

ULTIMUL EPISOD: CUM POŢI ASCUNDE UN MILION DE ROMÂNI

Cu toate că sârbii la 1833 au început imediat interzicerea limbii române în şcoli şi biserici şi au dat tuturor nume sârbeşti pe care le puteau alege dintr-o listă la botez, cu toate că nici un român nu primea vreo funcţie şi că erau aduşi sârbi pentru orice post de răspundere, la recensământul din 1895 apar totuşi 159.510 români. Sârbii se sesizează şi vor schimba macazul mai ales după ce la 1919 unele glasuri din Timoc cer unirea cu România. Astfel la recensământul din 1921 nu mai apare nici un român ci apare o nouă etnie – cea valahă cu 142.773 suflete. Prea mulţi însă pentru sârbi şi după ce în 1946 vor cere drepturi etnice, va urma o mai mare prigoană şi muncă de lămurire cum că ei sunt de fapt sârbi ce vorbesc şi o altă limbă. Astfel în 1953 apar în statistici doar 36.728 valahi şi 198.728 sârbi cu limba maternă valahă, iar în 1961 doar 1.330 valahi şi 2.233 români.

În ultimii ani, paralel cu iniţiativele unor asociaţii ale românilor de aici de redeşteptare naţională, au început acuze în presa sârbă la adresa liderilor acestora că vor destabilizarea Serbiei şi un nou Kosovo (regiunea locuită de români este mai întinsă decât Kosovo). Biserica Ortodoxă Sârbă a făcut apel cetăţenilor să se declare sârbi pentru binele patriei şi ortodoxiei. În ciuda acestor presiuni, la recensământul din 2002 s-au declarat 39.953 valahi şi 4.157 români. Un număr ridicol de mic şi totuşi mai mare decât cel al românilor din Voivodina care se bucură de drepturi etnice fireşti.

Referitor la aceste comice recensăminte menţionez că ele îi fac pe unii intelectuali sârbi să roşească şi să le conteste chiar ei obiectivitatea. Astfel istoricul dr. D.Petrovici într-o lucrare despre valahi nu crede că pot fi mai puţini de 240.000.

O broşură oficială privind minorităţile din Serbia recunoaşte că în ceea ce îi priveşte pe valahi recensămintele sunt „dătătoare de confuzii şi greu de explicat din punct de vedere demografic”. Mai scrie că „Vlahii nu sunt reprezentaţi la nivelul conducerii administrative nici măcar în Homolie sau Valea Timocului, unde aceştia sunt majoritari”. În acelaşi buletin editat de Belgrad se recunoaşte că „membri ai acestei populaţii, fără îndoială, au caracteristici asemănătoare cu cele româneşti, iar limba şi folclorul conduc spre varianta originii lor româneşti. Reprezentanţii minorităţii vlahe susţin originea lor română”. Organizaţiile româneşti au contestat oficial recensământul din 2002 în faţa guvernului sârb şi OSCE. România a tăcut chitic.

Să luăm totuşi în calcul cifrele oficiale din 2002 care dau 40 mii vlahi şi 5 mii români, plus 30 mii români în Voivodina, chiar dacă toată lumea spune că numărul valahilor este de 10-20 ori mai mare în realitate. Recensământul mai arată încă 15000 sârbi de limba maternă valahă! Chiar şi acest ultim recensământ din 2002 arată că ar fi cazul ca în câteva localităţi vlahii şi românii de acolo să aibă măcar o oră două pe săptămână posibilitatea la şcoală de a-şi cultiva limba maternă. Iată plase în care românii şi valahii nu sunt nesemnificativi nici măcar în acest recensământ: Kucevo-28,3%, Boljevac-26,7%, Zagubica-22,4%, Bor-18,2%, Majdanpek-12,2%, Petrovac-10,9%, Golubac-9,9%, Negotin-7,5%, Zajecear-4,8% etc. Prin comparaţie iată că în Voivodina românii şi valahii declaraţi sunt şi ca număr total mai puţini cu aproape 50% dar şi ca pondere locală înseamnă mai puţin decât cei din Timoc. Astfel în plasa Alibunar unde au mai multe şcoli şi biserici românii sunt doar 26,5%, în Vârşeţ doar 10,9%, în Zitişte 9%, în Plandişte 7,2%, în Kovacica 7%, în Bela Crkva 5,5%, iar în Novi Sad unde au televiziune şi bibliotecă doar 0,2%. Este evident şi în acest recensământ că românii timoceni sunt mai mulţi şi ca număr şi ca pondere locală decât cei bănăţeni, dar nu au nici cel mai neînsemnat drept la păstrarea identităţii naţionale.

Un reprezentant în parlament al opoziţiei sârbe din vremea lui Miloşevici spunea că sunt 1.100.000 de români timoceni. Eu, după ce am bătut zona în lung şi în lat fără să întâlnesc pe cineva care să nu vorbească româneşte, afirm că sunt între 400.000 şi 1.000.000 de români în estul ţării vecine, ei reprezentând între 10% şi 1/6 din populaţia Serbiei.

O mare de români este lipsită de cele mai elementare drepturi naţionale. Nici un minut de limbă română în şcoli, nici un cuvânt românesc în bisericile lor, nici un cuvânt românesc la televiziunea sau radioul public sârbeşti care să se recepţioneze în zonă

În acelaşi timp, în Voivodina, la nord de Dunăre este un paradis pentru minorităţi: cei 35.000 români sunt majoritari în doar 17 localităţi, învăţământ în limba română fac în 9 localităţi, în celelalte se studiază doar limba română facultativ. Ar mai fi loc şi aici de mai bine dar este incomparabil cu zona Timocului.

Încă o dovadă că această mare de români timoceni din Serbia nu este doar în închipuirea noastră o constituie muzica dată la cerere de presa audio. Radiourile private locale dau mai tot timpul melodii populare valahe pentru că aceasta e cererea. Ele nu îşi permit să nu dea pe post ceea ce marea majoritate a ascultătorilor solicită. Nu au curajul însă să facă o prezentare în română a acestor melodii (care sunt în curatul grai românesc ca şi cel de prin părţile Mehedinţiului). Iată doar câteva adrese unde se pot asculta chiar prin internet aceste posturi: www.doinasound.com/index.htm, www.mokranjecity.ch.vu, www.marce.ch.vu.

Altă dovadă că ei există o constituie discuţiile şi polemicile purtate de ei despre etnia lor pe diferite forumuri de pe internet. O mare parte din discuţii o poartă în sârbă pentru că doar aceasta au învăţat-o la şcoală. Unii încearcă să scrie în română, adică scriu aşa cum aud şi nu folosesc nici o cratimă, nici o regulă de scriere, nici un „che, chi, ge, gi, ţ, ş, î, â, ghe, ghi”, apoi folosesc „k” în loc de „c” şi „c” în loc de „ţ” precum în sârbă şi nu cunosc neologismele din română. Îşi stabilesc ad-hoc norme de scriere pentru limba maternă păstrată doar pe cale orală şi necultivată şi apelează la scrisul acesta dificil pentru ei în română atunci când vor ca sârbii să nu înţeleagă ce scriu. De la 1833 de când regiunea a intrat în componenţa Serbiei numele de botez poate fi doar un nume sârbesc. Numele de familie au primit însă toate un „ici” şi apar frecvent Pasulovici, Stângăcilovici, Iepurovici, Crăciunovici, Ionescovici, Păunovici, Trăilovici, Ciuciulanovici, Barbuţici, Balaşevici, Roşcanovici, Balabanovici, Petrescovici etc. Iată nişte adrese: members3.boardhost.com/homolje ; www.gacovic.com; www.laznica.com

Mi-a scris dl Draghişa Kostandinovici din Kladovo (trajan@formanet.co.yu) un tânăr cult, prosper, pasionat de istoria neamului său, membru în Consiliul naţional român din Serbia. L-am încurajat să scrie pentru a exersa în limba română, limbă pe care nu a studiat-o în şcoală. Sunt trei pagini redactate pe calculator în care abundă greşelile de ortografie şi stângăcii de exprimare. Sunt în acelaşi timp cele mai frumoase 3 pagini pe care mi le-a fost dat să le citesc în viaţă. Pune atâta suflet şi curaj, atâta clarviziune şi hotărâre încât sunt sigur că în timp aceste pagini vor poposi într-o colecţie de documente istorice aşa cum acum stau scrisorile unui Avram Iancu sau Maniu.

Scrie: „Noi luptăm pentru dobândirea drepturilor noastre în ţara în care trăim şi ai cărei cetăţeni suntem. Sunt meleagurile noastre moştenite dinainte de Traian şi Hristos şi nu avem planuri să plecăm niciunde cu pomântul în spate. De-a lungul istoriei puternici domnitori au venit şi au plecat, dar noi suntem ceea ce am fost- daco-romani, români: oameni muncitori şi gazde, luptători pentru o viaţă cu demnitate. Suntem o putere respectabilă şi timpul nostru a început deja.”

Continuă: „ Fără îndoială, dator este fiecare, în loialitate faţă de tara în care trăim, folosind trendul şi căile democratice europene, integrarea în Europa şi regionalizarea ei, sperăm că o să vie timpul numit în testament când toată pasărea zboară la cuibul său, sânge la sânge şi limbă la limbă. Vocea solidarităţii poporului român nord-dunărean nu este numai un sprijin ci o datorie în faţa românilor sud-dunăreni. Desigur că rolul nostru e mai important şi nu ar fi bine să ne depăşească istoria vorbind despre noi la trecut. Şi noi cei prezenţi trebuie să producem evenimentele pentru binele urmaşilor”.

Dimitrie Crăciunovici (din Zăiceri), liderul care este pionierul emancipării valahilor timoceni a înfiinţat în 1991 Mişcarea Valahilor/Românilor din Iugoslavia după ce cu 3 ani înainte de aceasta a fost arestat pentru că a spus în public că vlahii sunt români. Exista la Cladova înfiinţat de Cedomir Pasatovici Partidul Popular Independent al Valahilor. Românii timoceni sunt ajutaţi în organizarea lor de Comunitatea Românilor din Iugoslavia ce avea în frunte pe bănăţenii I. Marcoviceanu, A. Berlovan, P. Gătăianţu, V. Barbu, Ion Cizmaş [51].

P. Jacovici-Timoceanul, preşedinte al filialei Bor a Mişcării Valahilor şi Românilor din Iugoslavia scria că doar în jurul Borului românii-vlaşi sunt câţi sârbi sunt în toată România (28.000) şi că în 60 de sate din Timoc deşi sunt mai mulţi decât toate celelalte minorităţi împreună, nu au drepturile pe care acestea le au. Mai pomenea de filiale ale MVRI în Maidanpec, Ranovaţ, Djanova-Duşanovoţ şi de existenţa unui Forum al Vlahilor (societate culturală) [52]. Acelaşi P. J. Timoceanul, poet, era şi redactor şef al revistei „Curcubeul Timocean“ al filialei Bor (Serbia) a Comunităţii românilor „Ginta latină“, ce apărea de 3 ani în 8 pagini mici [53].

Liderii românilor de aici sunt şi ei asemenea celor care i-am avut noi în Ardeal acum 100 de ani: unii mai curajoşi, alţii mai rezervaţi în a se lua la trântă cu Belgradul şi imobilismul Bucureştiului, unii mai tineri oţeliţi, alţii adepţi ai pasivismului. Sunt şi unii foarte radicali visând la o „republică valahă” şi pomenind teribilist de „armata românească”.

Atât de mare este presiunea psihologică (şi nu numai) asupra lor încât la sediul central al Mişcării Democrate a Românilor din Serbia care este partid politic înregistrat oficial nu este nici o firmă afişată. Sediul este în Zajecar pe str. Pozarevacka nr.8 într-o casă particulară a româncei Persida de acolo. Este o cvasiclandestinitate. Un alt domn din conducere este Sfetozar Karabaşevici. Aici preşedintele MDRS Dimitrie Crăciunovici mi se plângea de lipsa rezultatelor în lupta lui de 12 ani pentru drepturile românilor majoritari în zonă. D-na Persida mi-a spus că nu vrea să i se dea foc la casă. Acum am înţeles de ce în Timoc s-au declarat aşa puţini români sau valahi. Trebuie să îţi asumi riscuri serioase în Serbia ca să te declari român. La sediul din Bor al Asociaţiei pentru Cultura Vlahilor/Românilor din Serbia de Nord-Est a fost scris pe uşă în sârbeşte „Marş din Serbia” şi desenate obscenităţi în mai multe rânduri.

Trebuie să nu lucrezi la stat ca să nu îţi pierzi slujba şi să te aperi de o maşină infernală care te face să îţi pară amarnic de grea crucea ce ţi-ai luat-o fiind altceva decât sârb într-o zonă pe care Serbia se teme că ar putea să o piardă. Serbia este suspicioasă şi vede şi inventează peste tot posibili inamici.

Saşa Iovanovici din Velika Jasikova care ne-a primit cu lacrimi în ochi în casa sa unde s-au adunat să ne întâlnească şi alţi cunoscuţi români ai lui şi ai fiului său Dragan a înfiinţat Asociaţia Culturală Curcubeul – curcubeul@ptt.yu.

Dragan Iovanovici are 19 ani şi mi-a povestit la Arad cum a descoperit el dacă e român sau vlah. A curmat această îndoială când a dat unui funcţionar de la primărie un miel ca să îl lase să studieze arhiva locală. A găsit că toţi străbunicii figurau ca români, iar apoi bunicii au fost trecuţi ca prin miracol valahi. A pus afişe prin zonă cu „Vlahi=Români”. Au avut ceva probleme cu poliţia dar tatăl lui e mândru că a stat o noapte la poliţie fiindcă a spus că e român.

O vreme Timocul a fost sub austrieci ca şi Banatul şi Oltenia. Încă de atunci în cartea funciară se mai păstrează formule româneşti, cuvinte româneşti standard de identificare a loturilor. Apare „în locul numit…..” acest lucru mi l-a spus dl Kostandinovici care lucrează la o istorie a românilor timoceni bazată pe documente inedite.

Cu mult entuziasm lucrează şi ong-urile româneşti de acolo – „Ariadnae Filum”-Asociaţia pentru Cultura Vlahilor/Românilor din Nord-estul Serbiei cu sediu în Zajecar str.Milosa Obiloca 48 tel/fax ++381.19.420.396, mobil 064 22 434.96, e-mail ariadnaefilum@ptt.yu şi în Bor str. Radnicka 15 tel/fax ++381.30.432.888 şi mobil 064 22 386 80 e-mail afilum_bor@ptt.yu, predina@ptt.yu şi având la conducere pe Predrag Balaşevici, Slavoliub Geaţovici, Zvonko Trailovici, Grozdana Blagoievici press_goca@yahoo.com Darinka Geaţovici, Liliana Makaici, Saşa Marianovici, Vladiţa Roşcanovici, Zorislav Stoianovici, Zavişa Giurgici şi Deian Ciuciulanovici; Centrul Cultural Informativ din Brestovaţ-Bor- Boian Barbuţici (foto sus) e-mail criyu@hemo.net şi Forumul pentru Cultura Românilor din Bor – preşedinte Dragomir Drăghici e-mail boreas@ptt.yu.

Fac public că un tânăr român timocean de 18 ani – Ivcea Iancovici (foto jos, acum preşedinte la „Curcubeul”) a fost cel care de Zilele Aradului a purtat Steagul României în capul coloanei care a defilat prin oraş (statul român nu a găsit în 2004/2005 bursă pentru el) . A fost dorinţa lui, eu l-am prevenit ca nu cumva să aibă probleme acasă. Ar fi dorit şi un steag pe care să îl ia în Serbia dar nu am reuşit să îi fac rost. Era elev la un liceu sanitar şi nu a citit nici un cuvânt românesc până la Arad. A fost familiarizat totuşi la acest stagiu în Arad cu alfabetul românesc. Nu a citit şi nu a auzit până acum de Eminescu, Brâncuşi, Ardeal, Moldova, Valahia, Mureş, Olt, Decebal, Mihai Viteazul. Primul contact al lui cu toată cultura şi istoria de veacuri a neamului din care evident că face parte au fost arădenii care l-au înconjurat cu căldură şi Aradul care l-a fermecat. Acum este student în Timişoara dar găseşte greu banii pentru şcoală şi cămin.

Oare eu aş mai ţine la originea mea română dacă nu aş şti scrie şi citi româneşte, dacă nu aş fi auzit măcar că există o cultură română cu sumedenie de poeţi, prozatori, artişti care au scris în limba mamei mele? Oare eu aş fi mândru de numele de român dacă nu aş şti de Ştefan cel Mare, de Brâncoveanu, de Avram Iancu, de Horea şi la şcoală aş învăţa doar de cărturarii şi eroii altei naţii? Sper să nu cadă nici asupra duşmanilor un astfel de blestem care să îţi ia orice punte spre neamul tău. Sper de asemenea să trăiesc să văd luat acest blestem şi de pe capul fraţilor timoceni.

SFARSIT

——————–
NOTE:
[51]. V. Barbu, Suntem un popor …, în Clio, dec. 1992 , pagina 5
[52]. P. Jancovici – Timocanul, op. cit
[53]. Aristarh, Breviar, în Deşteptarea, nr. 4/ 1997 , pagina 8