Viorel Dolha [alte articole din rubrica "Români uitati"]

CELE DOUĂ ultimatumuri sovietice din 26 şi 28 iunie 1940 cereau transmiterea către URSS şi evacuarea trupelor româneşti din Basarabia şi Bucovina de Nord. Ţinutul Herţei nu făcea parte nici din Bucovina de Nord (care mai fusese răpită de Habsburgi la 1774) şi nici din Basarabia (care mai fusese răpită la 1 812 de Rusia ţaristă). Herţa va ajunge în componenţa URSS graţie unor ,,greşeli”.

Pe harta sovietică anexată la nota ultimativă teritoriile cerute erau marcate cu un creion roşu gros. În 29 iunie tancurile sovietice au intrat în Herţa omorând doi ofiţeri şi 4 ostaşi care s-au opus acestui abuz.1 Întrebaţi asupra acestui caz de un delegat al Armatei române ruşii au declarat că ,,au greşit că au mers până la Herţa”.

Bazându-se pe linia groasă trasată cu creionul roşu de tâmplărie pe hartă, guvernul sovietic a interpretat nota sa în sensul că Herţa făcea parte din teritoriul ce îi revenea. Delegaţii români vor obţine decât unele mici modificări datorită faptului că reuşiseră să se adopte ca linie de hotar median a zonei determinate pe harta Molotov cu creionul roşu şi să se admită principiul ca în interiorul acestei zone să se evite divizarea localităţilor.[2]

La 29 iunie ruşii au încercat să-şi continue drumul spre Dorohoi. Acolo însă îi aştepta colonelul Bota, comandantul regimentului de artilerie din Bacău cu şoseaua minată, obstacole antitanc şi trăgând o salvă de avertisment cu tunurile ruşilor. Aceştia au ridicat un steag alb, au coborât din tancuri şi-au bătut ţăruşii de frontieră chiar acolo. Au urmat zilele următoare un adevărat ,,război al bornelor de hotar”, românii şi sovieticii mutându-le noaptea, având loc schimburi de focuri şi pierderi de vieţi omeneşti. O coloană sovietică a mai comis ,,o greşeală” pătrunzând la 3 iulie în Maramureş spre Borşa provocând incidente soldate cu pierderi umane.

Ţinut la atingerea Bucovinei, Moldovei, şi Basarabiei, acest teritoriu aparţinând României Vechi şi niciodată înstrăinat, avea o populaţie sută la sută românească, ce locuia în oraşul Herţa şi comunele Lunca, Târnăuca, Buda, Godâneşti, Mamorniţa, Tureatca, Mogoşeşti, Hreatca şi Hârbova care au fiecare câteva sate în componenţă.

În acest ţinut, în comuna Lunca se găseste o biserică din lemn construită la 1677 (monument istoric) iar la Herţa s-a născut la 1 martie 1788 omul de cultură Gheorghe Asachi. [3]

În prezent actualul raion Herţa face parte din regiunea Cernăuţi a Ucrainei. [4] Conform recensământului din 1989 în localităţile rurale din raion, populaţia românească constituie între 92 şi 99%. În orăşelul Herţa, românii reprezintă 68%. Numărul total al românilor din raion este de 27.517. [5]

În 1993, în 16 comune din raion s-a ţinut un referendum aprobat de populaţie, în proporţie de 93% pentru revenirea la vechile denumiri istorice, dar sub diferite pretexte, aceasta nu s-a înfăptuit iar pe considerente financiare, nu s-au aprobat tăbliţe pentru denumiri bilingve. [6]

Însuşi regele Carol al II-lea i-a cerut lui G. Tătărăscu să arate ruşilor că ,,atingerea unui colţ al României Vechi nu se poate admite”. G. Gafencu declara şi el ,,România nu va uita niciodată nedreptatea ce i s-a făcut la Herţa”. Autorul francez Henri Prost în lucrarea ,,Destin de la Roumanie” se întreabă: ,,De ce oare pe lângă Basarabia, Moscova a pretins şi o parte a Bucovinei, care nu a făcut parte niciodată din imperiul ţarist şi în plus chiar câţiva kilometri pătraţi din Moldova cu Herţa”. [7]

Actul final de la Helsinki consemnează: ,,Statele participante consideră că frontierele pot fi modificate în conformitate cu dreptul international, prin mijloace paşnice şi prin acord.” [8]

–
NOTE
[1]. A.Cretzeanu, Şedinţele Sfatului Ţării, ,,Patrimoniu”, Chişinău, nr. 1/1992, pag. 151.
[2]. I.Şişcanu, ,,Revista Istorică” nr. 5-6/1995, pag. 477.
[3]. E.Şt.Holban, Prin veacurile învolburate…, ,,Basarabia” nr.2/1992, pag. 139.
[4]. I.Gherman, Herţa, Herţa, Herţa, ,,România liberă”, 29.III.1997.
[5]. V.Trebici, Ucraina şi minoritatea etnică românească, ,,România liberă” 29.III.1997.
[6]. M.Irimescu, R.Economu, Memoriu privind situaţia românilor din Cernăuţi, ,,România liberă”, 29.III.1997.
[7]. I.Gherman, Opinii, argumente, ,,Cugetul”, Chişinău nr.2/1993, pag.49.
8.R.Stanca, Insula misteroasă sau culisele diplomaţiei, ,,Cotidianul”, 10 IV ’97, pag. 4