Viorel Dolha [alte articole din rubrica "Români uitati"]

INSULA ŞERPILOR este situată la 45 km est de gurile Dunării în dreptul Braţului Sulina. Cu o lungime de 662m şi o lăţime de 440m,cu o circumferinţă de 4 km, are o suprafaţă de 17 ha [1]. Aflată la circa 40 m deasupra nivelului mării insula nu are apă potabilă, este stâncoasă şi cu vegetatie săracă.

În antichitate s-a numit Leuce (Albă) şi este pomenită întâia oară în anul 777 î.H. După mitologia greacă, zeiţa Thetis s-a rugat de Neptun să scoată din adâncul mării o insulă pentru fiul ei Achile, erou al Troiei. Pe insulă a existat şi un templu şi o statuie a lui Achile. S-a mai numit o vreme şi Insula Fericiţilor pentru că grecii credeau că sufletele eroilor morţi locuiau aici [2]. După stăpânirea grecească, bastarnă, persană, romană, bizantină va ajunge în stăpânirea themei Paradunavon, mai apoi a genovezilor, dar şi a lui Dobrotiţă, Mircea cel Bătrân si-n cele din urmă sub stăpânire moldoveană.

Cronica de la Nuremberg afirma că “românii locuiau în insula Peuce vestită de cei vechi” [15]. Peuce denumea şi delta. La 1484 Insula Şerpilor va intra sub stăpânire otomană.

Deşi tratatul de pace de la Bucureşti de la 1812 prevedea că insulele să nu fie ocupate şi luate în stăpânire, Rusia taristă va anexa acest teritoriu [3].

Tratatul de pace de la Adrianopol din septembrie 1829 stabileşte graniţa pe braţul St. Gheorghe, Delta şi Insula Şerpilor fiind încorporate la Rusia [4].

Tratatul de la Paris din 26 dec. 1856 atribuie în mod abuziv Delta Dunării şi Insula Şerpilor Imperiului Otoman [5]. Fusese pe tapet chiar o cedare eventuală a Bolgradului de către Turcia în schimbul Insulei Şerpilor şi Deltei Dunării.

Tratatul de la Berlin din 13 iulie 1878 (anticipat de preliminariile din martie 1878 de la San Stefano) a hotărât la art.46 “,Atât insulele formând Delta Dunării cât şi Insula Şerpilor şi sandjacul Tulcei sânt adăugate României” [6]. Tot atunci i s-a recunoscut României, Dobrogea.

În primul război mondial, în anul 1917, nava de război germană Breslau a bombardat insula, distrugând farul (reconstruit de România în 1922) [7]. Tratatul de pace din 28 oct.1920 de la Paris întăreşte stăpânirea românească asupra Insulei Şerpilor. Conferinţa din 18 august 1938 de la Sinaia trecea sectorul Dunării maritime inclusiv Insula Şerpilor sub administraţia deplină a României [8].

Din august 1941 până în august 1944, Insula Şerpilor se află în subordinea Comandamentului german Admiral Schwerzes Meer, iar la 28 august 1944 un detaşament de marinari sovietici ocupă Insula Şerpilor.

Tratatul de pace din 10 feb. 1947 semnat şi ratificat şi de către URSS lăsa implicit Insula Şerpilor, României. Cu toate acestea, la 4 feb.1948 [9] la Moscova, Petru Groza şi V. Molotov au semnat un protocol ce prevedea că Insula Şerpilor intră în cadrul URSS. Pe baza acestui act semnat între un şef de guvern şi un ministru de externe, în 23 mai 1948 reprezentanţi ai ministerelor de externe încheie chiar pe Insula Şerpilor (Zemeinâi) procesul verbal de predare a insulei care pe mai departe va face parte din Ucraina. Şi totuşi asupra acestor acte s-a păstrat secretul astfel că în martie 1949, căpitanul Copaciu, membru al comisiei de delimitare a frontierelor a fost arestat pentru că nu recunoştea URSS-lui Insula Şerpilor şi nici alte 5 insule de pe Braţul Chilia. În august 1949 nave militare sovietice, au somat pe românii ce păzeau farul, i-au arestat şi i-au debarcat la Sulina [10].

Documentele din 1948-1949 au fost ratificate la 20 iunie 1961 la propunerea lui Dej doar de Consiliul de Stat al R.P.R. [11].

La rundele de negocieri la nivel de experţi privind fixarea limitei apelor teritoriale a platoului continental şi a zonei economice exclusive din 1967, 1975, 1976, 1978, 1980, 1986 şi 1987 delegaţia română a pus din nou în discuţie problema Insulei Şerpilor, URSS opunându-se oricărei rectificări [12].

Privind delimitarea zonei economice exclusive a României în Marea Neagră, partea adversă susţine că Insulei Şerpilor trebuie să i se acorde pe lângă ape teritoriale, platou continental şi zonă economică exclusivă, iar românii arătau că nu se încadrează în normele de drept pentru a i se acorda platou şi zonă economică [13].

Tratatul cu Ucraina semnat la 2 iunie 1997 se credea că dă părţii române concesia ca această insulă nelocuită să nu între conform regulilor dreptului internaţional în delimitarea platoului continental al celor două ţări [14].

Ucrainenii pretind că insula este locuită. Leonid Kucima a făcut o vizită fulger în iunie 2003 pe insulă. Au deschis şi o sucursală a băncii Aval pe această stâncă de 0,17 kmp. Dacă o insulă este locuită atunci legile internaţionale îi dau şi dreptul la platou continental de 20 km.

Interesul pentru insula ce a găzduit în decursul veacurilor temple, far pentru navigaţie, leprozerie, bază militară sovietică îl trezeşte acum în special ţiţeiul ascuns de adâncuri în jurul ei, pentru exploatarea căruia România are a se bate în continuare. În mod sigur se va ajunge a se cere arbitrajul Curţii Internaţionale de la Haga.

———
NOTE:

[1] D.Nicodim, Istoria despre Insula Şerpilor, Dreptatea 30 iun. 1990
[2] A.Brişcă, Insula Şerpilor, Dreptatea , 1 aug.1990
[3] D.I.Pădureanu, Insula Şerpilor, Revista Istorică, nr.9-10/1995 pag.825
[4] *** Istoria militară vol.IV, Buc.1987, pag.174
[5] A.Stan, Rezistenţa la raptul Basarabiei, Revista Istorică, nr.1-2/1992, pag94
[6] D.Nicodim, Istoria despre Insula Şerpilor, Dreptatea, 30 iun.1990
[7] D.I.Pădureanu, op.cit., pag.833
[8] P.Dogaru, Insula Şerpilor în calea rechinilor, Buc. 1996, pag11
[9] R.Stana, Cotidianul,10 apr.1997
[10] D.I.Pădureanu, op.cit.pag.16
[11] P.Dogaru, op.cit., pag.81
[12] D.I.Pădureanu, op.cit.,pag.840
[13] C.Iordache, Românul nr.9/1997
[14] D.C.Giurescu, Semnarea tratatului cu Ucraina, Cotidianul 3 iun.1997
[15] A.Rădulescu, I.Bitoleanu, Dobrogea, Buc.1979, pag.197.