AlterMedia România
AlterMedia România: “Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona” (A. Einstein)
ezln

Speculanţii independenţei

August 27th, 2007 · Comentati (3 Comentarii)

Email This Post Print This Post

Andrei Vartic, Chisinau

SPECULANTII AU vândut şi vând Basarabia interesului geopolitic. Trecuţii 16 ani de independenţă ai RM demonstrează că cele 2-3 greşeli capitale ale democraţilor de la 1991, au fost manipulate din umbră anume de aceşti speculanţi. Prima dintre ele, de fapt afacerea politică cea mai ticăloasă care a şi adus prăpădul politic, moral şi economic al Basarabiei actuale, a fost votarea variantei zero a cetăţeniei, adică dreptul la vot acordat l-alde smirnovii aduşi aici până la 27 august 1991. Nici măcar cunoaşterea limbii române şi a istoriei acestui pământ, aşa cum e democratic în toată lumea, nu li s-a cerut. Aşa, cu mintea moldovanului fără de minte, am permis tot ocupantului necruţător de la 1940 să facă ce vrea cu viitorul nostru, acum prin “vot democratic”.Câţiva deputaţi de atunci, printre care şi autorul acestui articol, au protestat vehement în parlament contra acelei “soluţii”, deşi era propusă de unul din liderii Frontului Popular din care făceam parte. Vocea noastră a fost, însă, neutralizată imediat cu răcnetele arogante ale agrarienilor: “La vot! La vot!”. Aşa, pe negândite, în câteva secunde, a fost votată actuala mizerie politico-economică din RM. Or, în condiţiile demografice impuse de ocupantul sovietic prin minciună şi genocid, varianta zero a cetăţeniei a aruncat Basarabia în ghearele sărăciei şi amoralităţii şi a lipsit-o de posibilitatea de a-şi readuce acasă bunăstarea şi democraţia europeană, dar şi valorile religioase şi naţionale, distruse de comunişti.

Mai târziu s-a aflat că acel vot necugetat a fost stimulat din exterior. Cineva ar fi sunat, “de la Bucureşti sau chiar de la Washington”, la “sediul” (sic!!!) Frontului Popular, şi “a rugat” să se propună în Parlament soluţia zero a cetăţeniei, fiindcă anume ea “va fi sprijinită de Europa şi SUA”, şi nu “legea naţionalistă” a statelor baltice. Amintim că balticii tocmai refuzase să recunoască drept cetăţeni cu drept de vot pe ocupanţii sovietici. Mai apoi UE, SUA şi NATO au susţinut anume pe “naţionaliştii” baltici, nu pe “democraţii” de la Chişinău. Deci, nu cumva sunetul acela “la sediu” a fost de la interesul rusesc la gurile Dunării? Întrebăm aşa fiindcă, după ce li s-a permis ucigaşilor părinţilor noştri să decidă prin “vot democratic” viitorul acestui străvechi ţinut românesc, s-a destrămat şi Frontul Popular în mai multe partiduţe, s-a impus şi o reformă economică aberantă, care a instaurat economia de corupţie (să nu uităm catastrofa reformei agrare sau pe cea a privatizării prin bonuri, adusă în parlament tot prin gura naivilor democraţi), s-a banalizat Declaraţia de Independenţă şi a fost legalizat şi partidul comunist, şi crimele lui.


Au urmat trădările (citeşte vânzările) în războiul provocat de Rusia pe Nistru în 1992, încălcarea criminală a Declaraţiei de Independenţă în problema limbii române, impunerea neutralităţii prosteşti a RM şi îndepărtarea ei de NATO, intrarea încă şi mai prostească în CSI, amânarea ticăloasă a depunerii cererii de intrare în UE, alegerea Preşedintelui RM de către un parlament transformat de speculanţii viitorului Basarabiei în simplă maşină de vot, depopularea masivă şi sărăcirea (citeşte alcoolizarea, prostituarea, demoralizarea) din zona rurală. Toate astea au făcut din RM cel mai sărac şi mai instabil stat european. Comparaţi binele adus de NATO şi UE ţărilor baltice cu dezastrul ce domneşte în satele şi oraşele RM şi veţi putea lesne aprecia cum ne-au nenorocit speculanţii independenţei, şi de ce tot ei mai freacă “cu untură” fotoliile de deputaţi. Ba şi “telefonul” de la Bucureşti, sau chiar de la Washington, mai sună nestingherit la “sediu”.

S-au dus pe apa Sâmbetei cei 16 ani de speculă a Independenţei. Să nu uităm totuşi, la acest ceas de cumpănă, faptul că la 28 iunie 1991, cu o lună înainte de a se declara independenţa RM, Senatul SUA ne îndemna să ne unim firesc, legal şi fără vot, ca şi nemţii, cu patria, cu România. Dacă vom ţine cont de acel îndemn american, vom izbândi.

Publicat initial in Timpul de dimineata, Chisinau, 24 august 2007

Tags: Cealalta Romanie

3 responses so far ↓

  • 1 vitali // Aug 28, 2007 at 7:40 pm

    Care independenta?care tara?e nevoie de a mentine acest stat falit doar pentru a nu da voie struturilor sioniste euro-americane de a se infiltra in spatiul unde cindva imperiul tarist si apoi urss au fost stapinisi cine nu ar fi la conducerea rusiei,americii,mUE si nu in ultimul rind rep.moldova politica nu se va schimba iar unire daca vreti nu aveti decit sa v-a o faceti casatoritiva creind perechi mixte de pe ambele maluri ale prutului ca doar cum a cazut zidul berlinez.
    iar despre frontul poPULAr se poate multe de zis si de bine si de rau dar cei care au preluat aceasta formatiune in ultimul timp cred ca nu mai face de discutat.
    sane revedem in europa(nu mUE)cadoar sintem europeni cu pielea alba si nu am coborit de pe camile…

  • 2 boboc // Sep 6, 2007 at 7:44 pm

    draga VITALI esti plin de vitaliate vulgara si frivola…

    nu stiu cum de altermedia a lasat sa treaca acest accident care esti mata…

    bazic si acultural…

    am cunoscut odata un cioban care scria poezii, si se batea pentru drepturile omului cu Europa…era in asociatia Amnestie International…si era cioban cult…

  • 3 boboc // Sep 6, 2007 at 7:47 pm

    draga vitali cu piele alba… daca aveai pielea neagra erai sigur mai destept si mai respectuos fata de oameni, fata de tari si de popoare…. de oameni si de actiuni umane…oamenii cu pielea neagra stiu sa se poarte… te asigur… si stiu sa vorbeasca o limba literara nu bestiala ca mata… esti departe de civilizatie baiete…

Leave a Comment