REGIMUL SEPARATIST de la Tiraspol a dat publicitătii rezultatele recensămîntului efectuat în zonă în noiembrie 2004 (cf. Olvia Press). Potrivit acestora, la 11 noiembrie 2004 pe teritoriul aflat sub controlul regimului separatist - asa-zisa “Republică Moldovenească Nistreană” (adică: zona din partea de est a Nistrului, fără cîteva localităti controlate de Chisinău, plus orasul Tighina - Bender si cîteva sate de pe malul de vest al Nistrului) trăiau 555,5 mii persoane fată de 679 mii în 1989. Deci, o scădere de 124 mii locuitori sau peste 18% fată de 1989, cînd a fost ultimul recensămînt.
Pe situl Comisiei de Statistică de la Chisinău se spune că în 1989 “raioanele de Est ale Republicii Moldova si municipiul Bender” aveau o populatie de 739.700 locuitori, adică cu vreo 60.000 mai mult decît afirmă Tiraspolul. De aici unii comentatori au tras concluzia că scăderea populatiei din Transnistria e chiar mai mare de 18%. Concluzia acestor comentatori e gresită, căci neglijează faptul că regimul separatist de la Tiraspol nu controlează chiar în întregime ceea ce în 1989 constituia “raioanele de Est ale Republicii Moldova”. Oricum, o scădere cu 18% a populatiei în numai 15 ani, recunoscută oficial de autoritătile tiraspolene, arată că în regiune a avut loc o emigrare masivă. Bănuiesc că nu de bine ce le era sub regimul separatist au ajuns oamenii să emigreze. Si în Basarabia a existat emigrare masivă, dar scăderea populatiei între cele 2 recensăminte a fost de doar 6%.
Din totalul populatiei 31,9 la sută s-au declarat moldoveni, 30,3 la sută rusi si 28,8 la sută ucrainieni. Nu avem date comparative ale recensămîntului din 1989, căci ceea ce se afisează pe situl Comisiei de Statistică de la Chisinău (38% moldoveni, 26,4% ucraineni si 28,5% rusi) nu prezintă exact situatia teritoriului separatist, ci include zone care în 1989 apartineau raioanelor din Estul Republicii dar azi sînt controlate de Chisinău. Estimăm că între 1989 si 2004 proportia moldovenilor care trăiesc în zona separatistă a scăzut cu 2-3%, proportia rusilor a rămas cam aceeasi iar proportia ucrainenilor a crescut cu 1-1,5%.
Ceea ce regimul de la Tiraspol n-a dat publicitătii este proportia celor care s-au declarat români la recensămînt. A te declara român este o chestie riscantă chiar în Basarabia, sub regimul comunist a lui Voronin, cu atît mai mult în Transnistria. Totusi, în Transnistria există acele scoli care s-au încăpătînat să păstreze alfabetul latin, familiile copiilor care învată la acele scoli avînd experienta confruntării fătise cu autoritătile si fiind deja pe “lista neagră” a acestora.
Tocmai fiindcă acesti oameni au trecut deja prin experienta confruntării deschise cu autoritătile, anume pe tema afirmării identitătii românesti, s-ar putea să se fi declarat români si la recensămînt. Altfel, este inexplicabilă cresterea procentajului celor care apar la recensămînt de “alte nationalităti”. Principala “altă nationalitate” la recensămîntul din 1989 au fost evreii, iar acestia au emigrat mai masiv decît restul populatiei, deci procentajul lor ar trebui să scadă, nu să crească.
În Transnistria s-a desfăsurat si se desfăsoară o intensă politică de rusificare, care reiese chiar din datele publicate oficial la Tiraspol: 80% din elevi si 90% din copiii de la grădinite studiază în limba rusă, desi rusii sînt doar 30% din populatie (cf. aceeasi Olvia Press). Totusi, rezultatele acestei politici de rusificare sînt modeste. Spre deosebire de Kaliningrad, Transnistria mai are mult pînă să ajungă, din punct de vedere etnic, un teritoriu rusesc. Regimul de la Tiraspol n-a izbutit să rusifice Transnistria. Singura izbîndă a acestui regim este depopularea regiunii.




















1 response so far ↓
1 Anonim // Nov 7, 2005 at 4:52 pm
Pilonii “Transnistriei ” (la origine, termenul este romanesc!) sint forta militara rusa si dezinteresul Occidentului, daca nu cumva chiar binecuvintarea sa…
Leave a Comment