Interviu cu Luigi Matei, Presedintele Românilor din Quebec

“Când am fost ales presedinte am propus ca la Comunitatea Românã din Québec oamenii sã nu plãteascã cotizatii. A fost surprinzãtor pentru multi iar unii chiar se gândeau cã au fãcut o alegere gresitã votându-mã, crezând cã “bat câmpii”. Aveam însã în vedere o asociatie care sã se finanteze din serviciile pe care le poate furniza si nu din cotizatii sau subventii care uneori îti pot afecta independenta de actiune.” (Luigi Matei)

Gabriel Teodor Gherasim, New York

Gabriel Gherasim: Domnule Matei, dati-ne vã rog câteva date biografice despre dumneavoastrã.

Luigi Matei: Ce sã spun… mai sunt câteva luni si voi face 46 de ani, sunt cãsãtorit, avem doi bãieti si trei fete - toti trecuti deja de 18 ani. În Canada am sosit acum nouã ani. Dacã sotia mea stia limba francezã la perfectie, eu a trebuit sã o învãt aici. Cum în domeniul meu nu prea se gãsea de muncã si în plus mai trebuia sã mai fac câtiva ani de scoalã pentru a avea o echivalentã a studiilor, am decis sã încep un nou domeniu asa cã m-am înscris la facultate, în informaticã. Nu a fost prea usor… aveam 38 de ani când am început facultatea, “familie mare si remuneratie micã” cum se spune, sotia era în acelasi timp la facultate etc. Acum lucrez ca informatician si… în general sunt bine.

G.G.: Dumnevoastrã sunteti Presedintele Comunitãtii Românesti din Québec. Dati-ne vã rog un scurt istoric al asociatiei dumneavoastã si o enumerare a principalelor activitãti de într-ajutorare a românilor din Québec.

L.M.: Asociatia noastrã este relativ tânãrã. Actiunile sale, activitãtile pe care le desfãsurãm acum reprezintã ceva ce românii din Québec si-au dorit de mult timp dar care pânã acum nu s-a realizat… si nu stiu din ce cauzã. Probabil cã modalitãtile în care s-a încercat sã se facã ceva nu au fost prea potrivite. Încã de la început ne-am stabilit câteva obiective, toate reiesite din necesitãtile pe care le aveam aici la Québec, dupã care am cãutat modalitãtile prin care putem sã atingem obiectivele respective. De altfel si structura asociatiei noastre a fost construitã în functie de aceste obiective: comunicare si informare, societate si culturã, sprijin noilor veniti si culte.

Dupã gãsirea modalitãtilor concrete de actiune a trebuit sã ne gândim si la resurse: materiale, financiare, umane. Nucleul de oameni care eram a fost suficient din punct de vedere al resurselor umane necesare. Resursele materiale depinzând de celelalte douã tipuri, nu trebuia sã gãsim decât modalitatea de a ne asigura resursele financiare.

Când am fost ales presedinte am propus ca la Comunitatea Românã din Québec oamenii sã nu plãteascã cotizatii. A fost surprinzãtor pentru multi, iar unii chiar se gândeau cã au fãcut o alegere gresitã votându-mã, crezând cã “bat câmpii”. Aveam însã în vedere o asociatie care sã se finanteze din serviciile pe care le poate furniza si nu din cotizatii sau subventii care uneori îti pot afecta independenta de actiune. Asa cã am prezentat planul meu oamenilor si l-am pus în aplicare. Pot afirma cã nimeni nu a cotizat si nu cotizeazã la CRQ si nici subventii nu am avut si nici nu avem. În schimb, am reusit sã închei întelegeri de colaborare cu diverse institutii, cum ar fi primãria orasului sau Caisse Populaire Des Jardins de Québec - o institutie financiarã puternicã, cãrora noi le oferim diverse servicii si pe care ei le finanteazã.

Rezultatele nu au întârziat sã aparã: am creat situl Internet al comunitãtii (www.reper-romanesc.org), am redemarat editarea publicatiei Reper Românesc, am initiat Zilele Culturii Românesti la Québec (care acum reprezintã un eveniment anual de anvergurã), am organizat o întreagã paletã de activitãti culturale, am initiat si continuãm sã facem demersuri pentru obtinerea unor drepturi (recunoasterea experientei de conducãtor auto românesti, implementarea unor mãsuri de securitate socialã, asigurãri de sãnãtate, recunoasterea diplomelor, integrarea profesionalã etc.) si nu în ultimul rând am creat un sistem de sprijinire a celor care imigreazã în Québec (informatii personalizate pe care le furnizãm încã înainte ca acestia sã plece din România, întâmpinare la aeroport, cãutare de locuintã, completare de formulare, când avem posibilitatea le furnizãm obiecte necesare în casã, cãutare de gradinitã si scoalã pentru copii etc.) si… nu uitati: totul este gratis.

În Québec, la ora actualã suntem considerati una dintre cele mai puternice, mai unite si mai bine organizate comunitãti. La Québec am demonstrat cã preceptul cum cã românii n-ar fi în stare de a avea o astfel de asociatie este doar un precept care nu-si gãseste aplicarea în realitate. Pentru toate astea este nevoie însã de foarte multã muncã si de un nucleu de oameni entuziasti asa cum avem noi la Québec.

G.G.: În ce mãsurã umbra suspiciunii cã aceastã organizatie foloseste intereselor (neo)comuniste ale Bucurestiului a încetinit dezvoltarea sa si cum convingeti pe românii mai sensibili în aceastã privintã cã sunteti o organizatie fãrã interese meschine, sau care sã fie usor manipulatã de cãtre Bucuresti?

L.M.: În toate actiunile noastre am tinut si tinem cont foarte mult de asigurarea, în general, a independentei noastre. Dacã vã referiti la Bucuresti, singurele relatii pe care le-am avut au fost legate de permisul de conducere, iar aceasta pentru cã o modalitate de a recunoaste experienta româneascã de conducãtor auto este aceea de a se încheia o antantã între Québec si România privind recunoasterea reciprocã a permiselor de conducere. În aceastã actiune, CRQ este consideratã de românii din provincia Québec, care sunt la curent cu demersurile noastre, un fel de “vârf de lance”. Nu numai cã nu existã suspiciune, dar suntem apreciati pentru eforturile noastre. Am mai avut o discutie cu guvernantii români privind posibilitatea construirii unei biserici la Québec si… atât. Eu chiar pot sã afirm cã acest gen de suspiciuni în privinta noastrã nu existã la Québec.

G.G.: Ati vãzut vreo diferentã între dialogul pre- si post-Bãsescu cu Ambasada/ Consulatul României din Canada, în ceea ce priveste conlucrarea cu autoritãtile române înspre activitãti benefice comunitãtii românesti din Canada?

L.M.: Nu aveam cum sã observ aceastã diferentã deoarece dupã schimbarea personalului la Ambasada si la Consulat nu am avut nici un contact. În momentul de fatã trebuie sã deblocãm anumite probleme la nivelul guvernului provincial si federal, iar dupã aceea, dacã va fi nevoie, vom contacta Ambasada României pentru a lucra pe probleme specifice, o colaborare pe care eu o numesc tehnicã. Mai avem însã pânã acolo… deoarece rezistenta factorilor de rãspundere la Québec, în problemele care ne privesc, este destul de mare.

G.G.: Ce este publicatia “Reper Românesc” si în ce mãsurã este parte din viata socialã si culturalã a românilor din Québec?

L.M.: “Reper Românesc” este publicatia Comunitãtii Române din Québec, este editatã în limba românã si francezã - este singura de acest gen din Canada si poate si din lume, apare lunar si este distribuitã gratuit. Pe lângã versiunea tipãritã avem si o versiunea electronicã, mai redusã, care poate fi cititã la adresa www.reper-romanesc.org/publicatie. Desi mai sunt multe lucruri de dezvoltat la aceastã publicatie, cred totusi cã este o publicatie foarte bunã, cu articole diverse si interesante si cu o graficã foarte bunã. Pentru multi dintre noi, “Reper Românesc” este “copilul nostru iubit”. “Reper Românesc” este în acelasi timp o revistã cultural-sportivã, o revistã de informatii stiintifice, o publicatie de opinii si informatii sociale, dar în care gãsim si glume sau integrame care sã ne relaxeze. Prin continut, “Reper Românesc” se adreseazã în mod special românilor din Québec si persoanelor de origine québecoazã sau de alte origini din Québec. Am convingerea însã cã aceastã publicatie are un continut care poate interesa pe oricine ar citi-o. Printre altele, “Reper Românesc” reprezintã o poartã deschisã pentru toti cãtre comunitatea noastrã, cãtre cultura noastrã, cãtre preocupãrile noastre, cãtre felul nostru de a fi.

G.G.: Ati observat diferente de gândire si actiune între românii canadieni-francofoni si cei canadieni-anglofoni? Dacã da, în ce mãsurã afecteazã cele douã culturi de adoptie viata românilor din Canada?

L.M.: Desi cred cã existã astfel de diferente, create de diferentele de limbã sau de organizare a provinciilor respective, noi toti românii din Canada ne pãstrãm totusi anumite particularitãti atât în modul de a gândi cât si în modul de a actiona. Bineînteles cã existã anumite schimbãri la fiecare din noi, însã acestea ne ajutã sã ne integrãm în societatea în care trãim.

G.G.: Cum sunt vãzuti românii în Québec ca imigranti, comparat sã spunem cu imigrantii provenind din tãrile slave? Constituie latinitatea românilor un atuu în acest context sau sunt toti imigrantii din Québec bãgati în aceeasi categorie de cãtre francezii din Québec?

L.M.: Acum câtiva ani, cu câteva mici exceptii, în Québec, si mã refer la capitala provinciei Québec, românii nu prea erau cunoscuti. Acum pot spune cã suntem destul de bine cunoscuti iar aprecierile sunt pozitive. Aici românii sunt considerati oameni responsabili, muncitori, foarte bine pregãtiti din punct de vedere profesional. Din punctul de vedere al originii, populatia localã face o distinctie foarte clarã. Dacã un interlocutor observã cã ai un accent strãin, primul lucru care te întreabã este “Care este tara ta de origine?”. Bineînteles cã mai sunt persoane cãrora trebuie sã le explici “latinitatea” limbii române si sã le precizezi cã înainte de 1989 România nu fãcea parte din URSS, dar acestia sunt din ce în ce mai putini.

G.G.: Montrealul a servit de-a lungul anilor ca centru de presã, radio si activitãti culturale românesti de exceptie si este indiscutabil un centru de românism mult mai puternic decât orasele anglofone din Canada. Cum explicati aceastã explozie de culturã (si activitate) româneascã în acest oras?

L.M.: Este adevãrat ceea ce spuneti despre Montréal, însã nu as putea sã mã pronunt în legãturã cu comparatia fãcutã cu orasele anglofone. Din ceea ce stiu eu, astfel de centre existã si în Toronto, si în Vancouver si în alte orase anglofone. As putea spune chiar, fãrã sã vreau sã supãr pe prietenii mei montrealezi, cã de vreo doi-trei ani Montréalul a rãmas putin în urma altor orase canadiene din punctul acesta de vedere. Cred cã este doar o chestiune de organizare.

G.G.: Multi români din America se “americanizeazã” rapid, desi guvernul american nu impune o “americanizare” ca politicã de stat. De ce credeti cã ar trebui totusi românii sã-si încurajeze copiii ca sã-si mentinã si cultura si limba de bastinã, pe lângã acumularea celei adoptive?

L.M.: Nu prea am contacte cu românii din Statele Unite ale Americii, asa cã nu pot sã-mi dau seama cât de mult s-au “americanizat”. Îmi mentin de asemenea rezervele în privinta politicii guvernului american în ceea ce priveste “americanizarea”. Cred însã cã este foarte important pentru toti cei care plecãm din România, deci nu numai pentru copii, sã ne mentinem cultura si limba. Cred de asemenea cã, copiii nostri care se nasc aici ar trebui încurajati sã vorbeascã româneste, sã cunoascã cât mai multe lucruri despre tara de unde vin pãrintii lor si sã tinã la acestea ca la un dar foarte pretios. Frustrarea provenitã din motivele care ne-au îndemnat sã venim pe aceste meleaguri nu trebuie sã ne împiedice sã iubim locurile de unde am venit, cultura si limba acelor locuri.

G.G.: Cum pot cititorii nostri sã intre în contact cu dumneavoastrã?

L.M.: Cel mai bine este sã-mi facã o vizitã la Québec. Dacã nu se poate, atunci îmi va face plãcere sã le rãspund de la adresa de e-mail: crq@reper-romanesc.org.

G.G.: Cu multumiri pentru interviu.

L.M.: Si eu pentru timpul acordat.