Andrei Vartic, Chisinau

S-A DUS şi anul 2006 al Basarabiei! Ce s-a pierdut în trecutul an? Ce s-a câştigat? Cu toate metehnele (strigătoare la cer!) ale elitelor basarabene (cusute după moda trădărilor şi linguşirilor bucureştene), cu toate umilinţele de la Consulatul României de la Chişinău (doar România are ambasadă şi consulat pe o parte a teritoriului ei naţional), cu toată sărăcia, devastatoare de omenie, impusă în Basarabia de comunişti şi de interesul geopolitic, ce nu cunoaşte mila, trebuie să remarcăm, totuşi, că trecutul an 2006 a fost un an al câştigurilor pentru Basarabia. Mai ales în zona asumării în masă a identităţii naţionale româneşti şi a apartenenţei la spaţiul civilizator european.

I.
Nu este locul să pomenim aici toate ororile pe care l-a utilizat Cominternul şi URSS pentru a anihila din conştiinţa basarabenilor identitatea românească. Dar trebuie să ne mândrim că în anul 2006 au fost depuse în Basarabia, la Chişinău, prin poşta Moldovei controlată de românofobul Voronin, peste 500.000 de cereri pentru cetăţenia româna. Acest curaj al basarabenilor a fost remarcat de Uniunea Europeană, iar fenomenul a fost comentat pozitiv pe EuroNews la 1 ianuarie 2007, la scurt timp după integrarea României în UE. Se poate spune, desigur, că anume acceptarea României în UE şi schimbările radicale spre democraţie şi bunăstare care au avut loc în România în ultimii ani, au fost cauza acestei cotituri radicale a voinţei electoratului românesc (majoritar!) din Basarabia. Totuşi lucrarea cea mai importantă în această schimbare spectaculoasă de mental au realizat-o basarabenii, în primul rând prin efortul intelectualilor. Asta în situaţia când România politică, mai ales în ultimii ani, s-a împotrivit redobândirii cetăţeniei române de către basarabeni. Puţinii care au obţinut-o au fost mai ales basarabenii cu mulţi bani, unii din ei certaţi cu legea pe ambele maluri ale Prutului. Aceştea nu se manifestă nici într-un fel ca români, nici măcar nu participă la alegerile parlamentare, fapt care a adus nenumărate acuze basarabenilor din partea celor ce nu cunosc sau ascund dedesubturile obţinerii cetăţeniei române. Ei spun că basarabenii ce redobândesc cetaţenia româna vor numai să ajungă în UE, că nu se manifestă ca români şi nu participă la nici un fel de acţiuni culturale sau civice româneşti din Basarabia şi România. Aşa este – mancurţilor ce au obţinut cetăţenie română în ultimii ani nu le pasă de România. Dar cine le-a oferit anume lor cetăţenia română? De ce nu au obţinut-o intelectualii ce organizează nenumărate manifestări culturale româneşti în Basarabia? Sau foştii deţinuţi politici? Răspusul este univoc – acei basarabenii şi-au „redobândit” cetăţenia română cu bani grei de la… funcţionarii statului român. Cei care au vândut-o au demonstrat astfel şi basarabenilor gena cea mai amărâtă a multor popoare europene, deci şi a poporului român, corupţia. Dar asta, aşa cum arată anul 2006, nu a influenţat negativ asumarea identităţii româneşti în Basarabia. Dimpotrivă, oamenii spun că ei nu vor să obţină cetăţenia română pentru foloase pragmatice, ci doar pentru a fi cu adevărat ce sunt, români cu toate actele europene în regulă.

În acelaşi timp, aşa cum a scris de nenumărate ori şi presa de la Chişinău, şi cea de la Bucureşti, mari resurse financiare ale statului român, virate adicătelea pentru necesităţile culturale ale basarabenilor, nu s-au mai regăsit în acţiunile organizaţiilor care au primit aceşti bani (despre unele din ele în Basarabia nici nu s-a auzit). Milioane de EURO au dispărut fără urmă pe drumul de la Bucureşti spre Chişinău, punându-se şi astfel umărul la întărirea comuniştilor românofobi în republica Moldova. Fostul demnitar PSD-ist Titus Corlăţen a şi declarat într-un interviu că mulţi din aceşti bani au servit şi servesc şi interesul comunist, şi pe cel rusesc din Basarabia.

Cu toate astea flacăra românismului s-a înteţit spectaculos în Basarabia în anul 2006 în primul rând prin numeroase manifestări culturale, ştiinţifice şi cetăţeneşti. Multe din aceste manifestări au demonstrat că Reunirea în hotarele Tratatului de la Paris din 20 octombrie 1918, asumarea identităţii naţionale, conştientizarea străvechimii pamântului strămoşesc al Basarabiei, nu poate fi stinsă cu nici un fel de acţiuni ale interesului geopolitic sau a celui comunist (bănuit tot mai mult de legături cu Internaţionala troţchistă), ba chiar nici de animalul nesăţios care este funcţionarul corupt şi de la Chişinău, şi de la Bucureşti.

Anume în aceste condiţii nu trebuie să se uite, mai ales atunci când se vorbeşte de fenomenul manifestării românismului la basarabeni, de faptul ca sufletul lor a fost torturat după 28 iunie 1940 prin lichidarea fizică în masă, deportările în masă, înfometarea în masă a peste un milion de oameni, cei mai buni dintre românii din Basarabia (Anton Ovseyenco, în 1981, „The Time of Stalin: Portret of a Tirrany”, NewYork, Harper and Row, estimează numărul total al victimelor comunismului numai în Basarabia şi Bucovina de Nord la 1.5 milioane). Trebuiau să treacă 65 de ani de la dezastrul din 28 iunie 1940 (cedarea Basarabiei şi Bucovinei de către regimul dictatorial al lui Carol al II-lea s-a făcut fără nici un foc de armă şi fără nici o informare a adiministraţiei, armatei şi cetăţenilor, chiar şi personalităţi de mărimea lui Pan Halipa nu au fost informate nici în seara lui 27 iunie 1940 despre iminenţa atacului sovietic) ca sentimentul identităţii naţionale, dar şi europene, să renască din nou puternic în inima martiră a basarabenilor (cum o defineşte vestitul om de cultură Ion Ungureanu). Anume în acest context amintim autorităţilor diplomatice româneşti, şi în special ministrului de externe al României, că dorinţa de integrare europeană a poporului român din actualele hotare politice este identică cu cea a românilor părăsiţi de regimul lui Carol al II-lea la 28 iunie 1940. Aşa că basarabenii salută faptul că în discursul din Piaţa Universităţii din noaptea spre 1 ianuarie 2007, preşedintele României a remarcat şi rolul basarabenilor în realizarea actului integrării în UE. Că, altfel, de ce este corectă dorinţa unui oltean de a fi şi cetăţean al Europei, deci şi cea de a călători şi munci nestingherit prin Europa, iar a unui basarabean, care este român din moşi/strămoşi, născut pe pământ românesc şi cetăţean al României Mari, este condamnată de către ministrul de externe al României?

II.
În 2006 s-au adunat peste 200.000 de iscălituri susţinătoare a iniţiativei Băsescu de integrare a republicii Moldova în UE împreună cu România. Pe aceste liste fiece magnifice fiece cetăţean s-a identificat drept român, iscălindu-se şi arătându-şi domiciliul şi datele buletinului de identitate. Toate astea sa-u întâmplat într-o Basarabia terorizată de comunişti. Adică basarabenii nu se mai tem să-şi asume personal şi în masă identitatea românească… Listele acestei susţineri în masă, un adevărat plebiscit, au fost adunate de Forul Democrat al Românilor (FDR) din Basarabia într-un timp foarte scurt şi ele continuă să se înmulţească în masă. Şi faptul că peste 150.000 de basarabeni au aderat la FDR este un semnal foarte bun pentru viitorul românesc şi european al Basarabiei. Într-un articol recent academicianul Nicolae Dabija, vestit poet, publicist si om politic basarabean, membru de onoare al Academiei Române, preşedintele FDR, a spus că atunci când Uniunea Europeană şi-a închis uşile pentru noi membri cel puţin pentru 50 de ani, unica şansă a basarabenilor de a obţine dreptul la bunăstarea şi securitatea vest-europeană este asumarea în masă a identităţii româneşti. Numai atunci când 3,5 milioane din cei 3,5 milioane de basarabeni îşi vor asuma identitatea româneasca, spune Nicolae Dabija, numai atunci Uniunea Europeană îşi vor îndrepta privirile spre noi, românii de lângă hotarul de est al UE, de aceiaşi limbă şi tradiţii, inclusiv economice, ca şi ceilalţi 23 milioane de români, cetăţeni deplini ai UE. Or, atunci când guvernările post-comuniste şi comuniste din Basarabia, cât şi aliaţii lor ppcd-işti, nici măcar nu au depus o cerere de aderare la UE, aceasta responsabilitate şi-a asumat-o societatea civila printr-o decizie recenta a FDR. Şi acest act al Basarabiei, totalmente ignorat în anul 2006 chiar şi de masmedia de la Bucureşti, este o mare victorie a trecutului an, an aşa de românesc al Basarabiei române.

III.
Alt lucru, deosebit de important pentru toata românimea, izvorât tot din lecţia şcolii basarabene, este necesitatea imperioasa de a înţelege tot românul, din interiorul si exteriorul României politice, cât de important este pentru viitorul întregului neam românesc asumarea responsabilităţii de a fi român, mândria de a fi român, conştientizarea importanţei valorilor morale şi spirituale ale poporului român în raport cu valorile morale şi spirituale create de celelalte naţiuni europene (în condiţiile unei lumi aflate tot mai derivă). Această dimensiune fiinţială, despre care a scris şi Mircea Vulcănescu, acel Socrate al poporului român de la începutul bolşevizării României şi destrămării României Mari, a fost accentuată la finele anului trecut şi de Helmuth Kohl, fostul cancelar al Germaniei, aflat în vizită la Bucureşti. Este foarte important că anume el, patriarhul Marii Reuniri a Germaniei moderne, a reamintit românilor „dimensiunea românească a existenţei” (anunţată de Alexandru Hâjdău, descoperită de basarabeanul Alecu Russo înainte de Unirea Principatelor şi re-enunţată înainte de 1940 de Mircea Vulcănescu). Kohl vorbea de această dimensiune fălindu-se că Germania este prima putere a Europei „fiindcă are 82 milioane de cetăţeni”. În condiţiile echilibrării economiilor europene, mai spunea tot el, cea mai mare putere a unui stat devine calitatea etnică a individului, apartenenţa lui la un anume spaţiu cultural. Dacă nu te identifici ca neamţ sau român, a mai spus, repetăm, Helmuth Kohl, atunci în Uniunea Europeană eşti nimeni.

Ce a încurcat elitelor politice româneşti să se gândească la 1 ianuarie 1990, când URSS încă nu se destrămase, că şi România ar putea deveni una din primele naţiuni ale Europei dacă şi-ar reuni cele 30 milioane de români? De ce nu s-au gândit aceste elite la acest lucru măcar pe 28 iunie 1991, când şi Senatul SUA a votat decizia despre reunificarea Basarabiei cu România? In acest context este bine să nu se uite, aşa cum accentua şi Mircea Vucănescu în „Dimensiunea românească a existenţei” că nu a avea mai mulţi bani este valoarea supremă a vieţii din punctul de vedere al poporului român, ci curajul de a nu avea frică de moarte, adică devenirea în concertul fiinţial, mântuirea personală şi cea a seminţiei din care faci parte. Elitele politice româneşti, cu tot războiul împotriva identităţii şi spiritualităţii naţionale de după revoluţia din decembrie 1989, nu pot sa treacă cu vederea faptul că la finele lui 2006, în condiţiile unei batjocoriri necontenite a trecutului românesc, 8 din primii zece români au fost aleşi dintre cei mai adevăraţi români, iar alţii doi, s-au identificat cu poporul roman. Unul din cei doi, evreul Richard Wurbrandt, bolşevic în tinereţe, preot protestant mai apoi, nu ajungea printre primii 10 români dacă la închisoarea bolşevică din România nu se întâmpla să aibă patul alături de basarabeanul Valeriu Gafencu, sfântul închisorilor comuniste, cel care ia salvat şi viaţa fizică (inclusiv prin cedarea unor medicamente, în detrimentul sănătăţii sale), şi pe cea spirituală. Aşa şi Basarabia s-a sacrificat pe sine de atâtea ori pentru a nu se pierde întreaga seminţie românească. Anume această dimensiune fiinţială a basarabenilor este una din cele mai mari bunuri ale întregului popor român din tot timpul ce a trecut. Dar şi din anul 2007. Care a şi venit. Şi de care ne este aşa de dor. (foto: BBC)