Interviu cu dr. V. Pastuh – Cubolteanu (fragment)
Alina Rusu: Una din problemele apărute pe moment în învăţământ este acea disciplină controversată „Deprinderi de viaţă”. Atât savanţi cât şi pedagogi practicieni, scriitori, medici, jurişti, dar şi mulţi părinţi, atenţionează societatea despre pericolul unor concepţii amorale pe care le inoculează în mentalitatea copiilor această disciplină, cel mai disputat compartiment al ei fiind „educaţia sexuală”. Dvs., ca medic psihiatru, ne puteţi explica mai bine, cum poate acţiona asupra dezvoltării copilului această informaţie şi modul în care este prezentată în cadrul disciplinei?
Vitalie Pastuh-Cubolteanu: Excesul de informaţie duce la excesul de preocupări şi practici sexuale precoce. Are loc deformarea ierarhiei valorilor. În acest caz relaţiile cotidiene dintre copiii de sex opus se biologizează în detrimentul instalării stimei, tactului, politeţii. Ulterior, va avea de suferit calitatea psihologică a familiei. Sexualitatea, ca să aibă un rol înălţător, trebuie să fie supusă moralităţii creştine (relaţia de cuplu e relaţia dintre bărbat şi femeie, pe calea prevăzută de natură, în scopul creării familiei), altfel, dacă instinctele sunt scăpate din frâu, omul se transformă într-un animal. Am studiat atent aceste manuale la disciplina „Deprinderi de viaţă” dintr-un interes dublu – ca medic, dar şi ca părinte care vrea să ştie ce calitate a studiilor îi oferă şcoala propriului copil. Am rămas stupefiat… Ele conţin o serie de erori grave, care vor aduce daune serioase atât sănătăţii şi integrităţii psihice cât şi celei fizice a copiilor, stimulându-le mai degrabă acele comportamente deviante care chipurile sunt combătute de autori. Prezenţa acestor erori nu pot să mi-o explic altfel decât printr-o perfidă dezinformare, deoarece prea grave sunt acele greşeli şi îi descalifică totalmente pe autori.
Iată unele din acele idei şi afirmaţii dăunătoare, certate cu ştiinţa:
1. Prezentarea relaţiilor sexuale orale ca raport sexual cu risc de infectare aproape inexistent. În realitate, sifilisul se transmite tot atât de uşor pe cale orală, precum şi pe cea vaginală. În venerologie, există anginele sifilitice. Afirmaţia despre securitatea perversiunile orale este un îndemn ascuns de a practica această perversiune.
2. Prezentarea homosexualităţii drept variantă firească a sexualităţii. În realitate, homosexualitatea este o perversiune, o tulburare psihiatrică atestată ca atare în manualele de psihiatrie din diferite ţări.
3. Prezentarea „sexului oral” şi a „sexului anal” ca activităţi sexuale fireşti. În realitate, acestea sunt perversiuni iar individul este îndreptat spre „sex oral” şi „sex anal”, adică spre practicarea perversiunilor.
4. Prezentarea în lumină pozitivă a purtării de către băieţi a hainelor, lenjeriei fetelor. Îndemnul purtării hainelor persoanelor de sex opus este o incitare la patologia psihiatrică denumită transvestism, patologie instalată în perioada copilăriei.
5. Prezentarea ca necesară a informaţiilor, pozelor şi exerciţiilor pe teme sexuale copiilor de vârsta de până la 13 ani. În realitate, aceste activităţi sunt calificate de manualele de psihiatrie ca pedofilie – perversiune pedepsită penal: „Pedofilia prezintă îndemn la acţiune sexuală repetată sau activarea (sexuală) faţă de copiii mai mici de 13 ani”. Aceste şi alte erori sunt o tentativă de scoatere a perversiunilor din psihiatrie în normalitate, din indecenţă în decenţă. Acest hocus-pocus inadmisibil, este o bază “teoretică” de subminare gravă a moralităţii copiilor.
A. R.: La ce vârstă şi în ce mod poate fi oferită tinerilor informaţia din acest domeniu delicat al personalităţii – sexualitatea?
V.P.-C.: În perioada pubertăţii, de dorit – de către părinţi ori de către medic, diriginte, separat fetelor şi băieţilor. Laconic, fără aţâţarea atenţiei exagerate, aşa cum se practică în disciplina DDV.
A. R.: Dar ce atitudine aveţi faţă de iniţierea copiilor de la 5 ani în tainele sexualităţii, aşa cum se doreşte de către autorii curriculumului disciplinei „Deprinderi de viaţă”?
V.P.-C.: Atitudine negativă. Până la pubertate nu e nici o urgenţă. Trebuie respectat clasicul principiu al pedagogiei: instruirea conform particularităţilor de vârstă. Altfel există riscul apariţiei unor devieri psihice.
A. R.: Cum influenţează asupra reuşitei şcolare şi a dezvoltării personalităţii debutul precoce al vieţii sexuale, fapt care, volens-nolens, este stimulat de instruirea de timpuriu în domeniul sexual, precum remarcaţi Dvs. şi alţi specialişti.
V.P.-C.: Influenţele nu sunt favorabile – distragerea de la carte, oboseala, atitudinea uşuratică sau drame amoroase cu decepţii şi depresii nedorite în perioada de creştere. Personalitatea devine vulnerabilă. O persoană ce are de pe băncile şcolii mai mulţi parteneri sexuali cu greu va putea crea pe viitor o familie armonioasă. De asemenea, în cazul debutului timpuriu al vieţii sexuale creşte riscul îmbolnăvirii cu diferite infecţii transmisibile, iar aceasta influenţează în mod direct asupra sănătăţii viitorilor copii, sau chiar există riscul ca viitoarele cupluri să nu mai poată procrea…
A. R.: Care este relaţia dintre drepturi şi responsabilităţi? Cum vedeţi tratarea acestei probleme în disciplina DDV?
V.P.-C.: Drepturile sunt social-corecte numai în asociere cu responsabilitatea şi obligaţiunile, fapt neglijat de autorii manualelor cu pricina, care vor să-i transforme pe copii în nişte supermeni cu apucături dictatoriale. Se cuvine să existe primatul obligaţiilor în faţa drepturilor. Creşterea asimetrică a drepturilor, în detrimentul îndatoririlor, produce mutaţii serioase în psihologia oamenilor şi în relaţionarea socială. Mutanţii sunt egoişti reci, cu necesităţi mereu crescânde, pe care nimeni şi nimic nu-i opreşte pe calea satisfacerii dorinţelor. Aceşti tipi egocentrici din Europa apuseană au fost remarcaţi încă de la începutul sec. XX de către filozoful spaniol Ortega y Gasset.
Interviu realizat de Alina Rusu, Asociaţia pentru Educaţie Creştin-Ortodoxă
—
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE CREŞTIN-ORTODOXĂ DIN CHIŞINĂU CONDAMNĂ FERM CAMPANIA DE PROMOVARE A CONTRACEPTIVELOR ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Asociaţia pentru Educaţie Creştin-Ortodoxă (AECO) din Moldova, înfiinţată de către profesori, părinţi, tineri şi alţi membri ai societăţii civile îşi exprimă îngrijorarea faţă de modul de desfăşurare a campaniilor de informare a tinerilor despre protejarea în faţa bolii HIV-SIDA, sprijinite de Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale şi de Ministerul Tineretului şi Sportului.
În special, AECO a reacţionat ferm la campania „Stilat, modern şi protejat”, iniţiată de instituţii neguvernamentale şi susţinută de Ministerul Sănătăţii din Moldova. Conform declaraţiei de presă AECO, modul de abordare şi conţinutul campaniei este similar cu cel al disciplinei „Deprinderi de viaţă”, care a stârnit largi proteste ale populaţiei şi care promovează revoluţia sexuală, eşuată în Occident. Membrii AECO susţin că „nu este auzită opinia mai multor specialişti din domeniul educaţiei, psihologi, medici, care susţin că prin acest gen de informare tinerii sunt încurajaţi, stimulaţi să fie activi sexual. Prin crearea unei imagini înşelătoare, sexul fiind descris într-un mod atractiv, fiind jucate subtil slăbiciunile vârstei, susţinătorii acestor campanii nu urmăresc scopul de protejare, ci de instigare a tinerilor la desfrânare, dar şi la practica perversiunilor, care, chipurile, ar fi mai puţin periculoase pentru sănătate.”
De asemenea, membrii AECO îşi exprimă îngrijorarea că în aceste campanii este diminuată gravitatea bolii HIV/SIDA prin faptul că se susţine că oamenii bolnavi de această maladie pot trăi ani buni cu ajutorul medicamentelor care le prelungesc viaţa. Acest lucru îi poate încuraja pe tineri să nu se sperie de această boală şi să folosească cu încredere prezervativul ca protecţie. Conform AECO, susţinătorii campaniilor pentru contraceptive nu aduc în discuţie singura variantă eficientă de evitare a bolilor cu transmitere sexuală, inclusiv HIV/SIDA – abstinenţa, abţinerea de la relaţiile sexuale până la căsătorie.
Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Tineretului şi Sportului promovează prin activităţile lor „stereotipuri noi” de comportament, considerând, probabil, că tinerii sunt atât de degradaţi moraliceşte, încât nu se mai poate vorbi cu ei despre susţinerea valorilor morale ca modalitate reală de protejare împotriva HIV/SIDA. Părerea AECO este că organizaţiile internaţionale neguvernamentale nu cunosc cultura ţării, care se bazează pe respectarea valorilor familiei, a castităţii şi credinţei.
Specialiştii în domeniul medicinii din Moldova atenţionează asupra crizei demografice din Moldova, însă tot ei sunt cei care promovează contraceptivele mai ales în rândul tinerilor. „Este o idee absurdă să-i protejăm pe tineri prin intermediul campaniilor de promovare a desfrânării”, susţine AECO. (Asociaţia pentru Educaţie Creştin-Ortodoxă, 8 februarie 2006)
—
ORGANIZAŢIILE INTERNAŢIONALE FAC PRESIUNI PENTRU CONTINUAREA EDUCAŢIEI SEXUALE ÎN ŞCOLILE DIN MOLDOVA
Faptul că Fondul Global TBC/SIDA condiţionează oferirea următoarei tranşe (6 milioane de dolari) de introducerea programelor de educaţie sexuală în şcoli stârneşte tot mai multe valuri de proteste în rândul profesorilor din Moldova. Ion Iachim, unul dintre cei mai cunoscuţi profesori în pedagogie, într-un editorial publicat în ziarul „Univers Propedagogic”(ziar al Ministerului Educaţiei), critică acest tip de educaţie, cunoscut în Republica Moldova sub numele de „Deprinderi de viaţă”: „Oricât de iscusit ar fi ambalate unele noţiuni de tipul „sex anal” şi „sex oral”, propuse pentru a fi gustate pentru elevii din ciclul gimnazial, ele „educă” desfârul, imoralitatea, suscită bestia din om, satanismul.” În acelaşi loc, dl Ion Iachim salută intenţia Ministerului Educaţiei de a elabora o nouă programă a unei discipline în care „Deprinderile despre viaţă” să fie predate pe fondul cunoştinţelor moral-spirituale. (Univers Propedagogic nr.12, martie 2006)
Această opinie, care pune în umbră programul DDV (care de fapt face educaţie sexuală în şcolile din Moldova) este dusă mai departe de către Tatiana Doibani, preşedinta Asociaţiei de Educaţie Creştin-Ortodoxă. Într-un ziar al pedagogilor, „Făclia”, domnia sa consideră că o disciplină integrată înseamnă de fapt „un amestec inadmisibil de informaţii, ceea ce va face ca elevii să fie privaţi de cunoştinţele din domeniul spiritual, fiind lipsiţi de cunoaşterea realităţii, prin prisma sacrului, principiu, de altfel, promovat de legea învăţământului.” (Făclia, 25 martie 2006)
free viagra
buy viagra online
generic viagra
how does viagra work
cheap viagra
buy viagra
buy viagra online inurl
viagra 6 free samples
viagra online
viagra for women
viagra side effects
female viagra
natural viagra
online viagra
cheapest viagra prices
herbal viagra
alternative to viagra
buy generic viagra
purchase viagra online
free viagra without prescription
viagra attorneys
free viagra samples before buying
buy generic viagra cheap
viagra uk
generic viagra online
try viagra for free
generic viagra from india
fda approves viagra
free viagra sample
what is better viagra or levitra
discount generic viagra online
viagra cialis levitra
viagra dosage
viagra cheap
viagra on line
best price for viagra
free sample pack of viagra
viagra generic
viagra without prescription
discount viagra
gay viagra
mail order viagra
viagra inurl
generic viagra online paypal
generic viagra overnight
generic viagra online pharmacy
generic viagra uk
buy cheap viagra online uk
suppliers of viagra
how long does viagra last
viagra sex
generic viagra soft tabs
generic viagra 100mg
buy viagra onli
generic viagra online without prescription
viagra energy drink
cheapest uk supplier viagra
viagra cialis
generic viagra safe
viagra professional
viagra sales
viagra free trial pack
viagra lawyers
over the counter viagra
best price for generic viagra
viagra jokes
buying viagra
viagra samples
viagra sample
cialis
generic cialis
cheapest cialis
buy cialis online
buying generic cialis
cialis for order
what are the side effects of cialis
buy generic cialis
what is the generic name for cialis
cheap cialis
cialis online
buy cialis
cialis side effects
how long does cialis last
cialis forum
cialis lawyer ohio
cialis attorneys
cialis attorney columbus
cialis injury lawyer ohio
cialis injury attorney ohio
cialis injury lawyer columbus
prices cialis
cialis lawyers
viagra cialis levitra
cialis lawyer columbus
online generic cialis
daily cialis
cialis injury attorney columbus
cialis attorney ohio
cialis cost
cialis professional
cialis super active
how does cialis work
what does cialis look like
cialis drug
viagra cialis
cialis to buy new zealand
cialis without prescription
free cialis
cialis soft tabs
discount cialis
cialis generic
generic cialis from india
cheap cialis sale online
cialis daily
cialis reviews
cialis generico
how can i take cialis
cheap cialis si
cialis vs viagra
levitra
generic levitra
levitra attorneys
what is better viagra or levitra
viagra cialis levitra
levitra side effects
buy levitra
levitra online
levitra dangers
how does levitra work
levitra lawyers
what is the difference between levitra and viagra
levitra versus viagra
which works better viagra or levitra
buy levitra and overnight shipping
levitra vs viagra
canidan pharmacies levitra
how long does levitra last
viagra cialis levitra
levitra acheter
comprare levitra
levitra ohne rezept
levitra 20mg
levitra senza ricetta
cheapest generic levitra
levitra compra
cheap levitra
levitra overnight
levitra generika
levitra kaufen


























