De Savatie Baştovoi

În ziua de vineri am fost căutat de doi ofiţeri de securitate la sediul episcopiei de Edineţ. Aceştia s-au legitimat ca atare, cerînd secretarului eparhial informaţii despre umila mea persoană. Fără îndoială, colaboratorii Securităţii moldoveneşti ştiau că eu nu sînt acolo, de aceea fapta lor rămîne învăluită de mister, dealtfel ca orice acţiune a Securităţii. Ce ar fi fost mai simplu pentru securişti decît să ceară o informaţie serviciilor vamale şi să afle că eu ieşisem cu o zi mai devreme din Republică, plecînd de la Noul Neamţ, prin Chişinău, în România? Totuşi Securitatea a considerat necesar să mă caute într-un loc unde eu nu am mai fost de trei ani, din ziua înmormîntării episcopului de Edineţ şi Briceni, Dorimedont.

Nu pot admite că Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova este atît de slab (dincolo de marile defecte ale actualei guvernări ce stă să se dărîme), încît să nu mă poată găsi, atunci cînd şi-o doreşte cu tot dinadinsul. De aceea aş putea considera gestul celor de la SIS drept o tentativă de intimidare. Nu sînt nici James Bond, nici Fantomas, nici Zorro şi pot fi somat printr-o citaţie de la Procuratură, dacă am făcut ceva contrar legii. Sau trebuie să ne jucăm de-a cekiştii şi „duşmanii poporului”?

Faptul că Procuratura nu mi-a găsit nici o vină şi nici vreo bănuială, mă poate face să cred că motivul pentru care SIS-ul a demarat această căutare a mea e legat de opiniile pe care le-am exprimat în articolele şi cărţile pe care le semnez. Pentru a nu-i supune la cheltuieli nejustificate, sustrase din bugetul Republicii în această vreme de criză, îi rog pe domnii ofiţeri să-mi comunice (poate chiar pe blogul personal – garantez confidenţialitatea) unde şi cînd doresc să ne vedem, după ce mă întorc. Ne-am putea întîlni, de pildă, la terasa „O viaţă are omul” din centrul Edineţului.