Dinu Rusu [vezi episodul anterior]

Motto: “Zis-a nebunul in inima sa: Nu este Dumnezeu” (Psalm 13.1)

COMUNISTII SOVIETICI sositi in Basarabia si-au dorit ca oamenii locului sa traisca fara lumina, fara Hristos. Acestia foloseau fel de fel de tehnici dracesti, fiind fideli ideii leniniste, “religia” lor, il idolatriza nu pe Isus, ci pe Lenin, ii avea drept “evanghelisti” pe Marx, Engels, Stalin etc., nu pe Matei, Marcu, Luca si Ioan. Manastirile basarabene au trecut prin parjolul iadului comunist, ateii dementi le-au transformat in grajduri, scoli, spitale de boli venerice etc., au dat foc icoanelor si cartilor sfinte.

Actiunile de distrugere a lacasurilor sfinte erau planificate cu multa „truda” partinica si ideologica, sovieticii erau un fel de lupi rapitori imbracati in haine de oaie. Venind in Basarabia ei au spus ca respecta drepturile omului. Si asta doar le nivel declarativ, pentru ca actiunile lor demonstrau ca sunt niste fanati ai luptei contra credintei neamului. Comunismul incepea sa ajunga la esenta existentei sale – ura fata de Cel de Sus si distrugerea a ceea ce nu convine ideologiei marxist-leniste. Potrivit unor surse, inalti prelati taceau malc in fata propagandei antireligioase, ba chiar alunecau in sustinerea actiunilor comunistilor sovietici. Adica, turnau gaz pe foc, pe un teritoriu “minat” spiritual cu multa meticulozitate. Mai toate documentele de atunci mentioneaza de autolichidarea manastirilor, pe cand se stie si reiese din diferite rapoarte, intocmite de slugile umile ale puterii, toate au fost lichidate de autoritatile sovietice.

Primavara neagra

Cea mai veche manastire basarabeana – Varzaresti a fost condamnata la tacere in primavara anului 1959. Maica Feoctista, martora a calvarului prin care a trecut manastirea, isi aminteste ca pe atunci au venit reprezentanti ai filialei NKVD de la Nisporeni, insotiti de presedintele sovietului satesc – Feodor Scofari. “Stateau pe la usi, nu cumva sa dosim ceva. Au dat jos clopotele, au scos icoanele, cartile bisericesti si le-au dus sa le dea foc. Plangeam si inceram sa-i oprim pe misei, dar erau prea putenrici si brtuali, iar noi firave si neajutorate”. Scofari le spunea maicilor ca trebuie sa sufere in numele credintei si sa se bucure ca macar in casele lor se pot ruga in liniste.

Potrivit documentelor, manastirea a fost devastata, iar clopotnita si un corp de case in care se afla atelierul de cusut si de tesut au fost sterse de pe fata pamantului. Biserica de vara a devenit depozit de produse alimentare, iar cea de iarna – club. Acum cateva decenii, biserica de vara, fiind intr-o stare jalnica s-a ruinat, ramanand fara turla.

Tavalugul ateilor

Din revista “Cugetul”, aflam ca intr-u raport al lui Oleinik, delegatul pentru problemele bisericii ortodoxe ruse pe langa guvernul de la Chisinau, se mentioneaza ca lichidarea manastirii Dobrusa a fost influentata in mare masura de faptul ca episcopul Nectarie, a dispus din timp sa fie scosi din acest lacas acei calugari care se dedau la actiuni distructive impotriva inchiderii.

“Imputernicitul Oleinik informa autoritatile ca initiativa inchiderii manastrii Dobrusa apartine administratiei Eparhiei Chisinaului si a Moldovei, iar arhiepiscopul Nectarie a solicitat ca aceasta operatiune sa fie executata de fortele propriii ale Arhiepiscopiei”.(“Politica statului sovietic fata de cultele din R.S.S. Moldoveneasca (1944-1965)” de Ludmila Tihonov, Editura “Prut International”, 2004” .

Staretul manastirii Dobrusa, arhimandritul Damian spune ca lacasul a fost distrus in anul 1959, aici timp de mai bine de trei decenii a fost scoala internat si depozite, cimitirul, unde odihnesc trupurile mai multor generatii de calugari, a fost transformat in teren de fotbal. Biserica de iarna a fost transformata in club, iar cea de vara – la inceput in cantina, apoi in depozit alimentar. Pe teritoriul schitului din deal a fost construita o tabara de odihna. Buldozerele au daramat crucile de pe morminte le-au amestecat cu pamant si le-au rostogolit in rapa. Potrivit documentelor cei care s-au impotrivit inchiderii manastirii au fost deportati sau intemnitati.

Credinta la balamuc

Una dintre cele mai remarcabile manastiri basarabene – Curchi, a fost inchisa de comunisti in anul 1958. Potrivit istoricului Valentin Golub spune ca literatura artistica si cartile sfinte au fost arse, unele insa au fost furate de membrii comisiei pentru inchiderea manastirii, chipurile pentru a fi studiate. Complexul monastic a fost transformat in 1961, in spital de psihiatrie. Biserica de iarna a fost a devenit club, iar cea de vara – depozit. Cimitirul a fost nivelat in mod brutal si facut tarc pentru bolnavi, iar crucile din piatra de pe morminte au fost folosite la ridicarea zidului din jurul manastirii. Potrivit unor date, crucile din piatra au fost folosite de unii sateni la ridicarea caselor. Se presupune ca in cautare de aur si argint, niste barbari au hotarat sa dezgroape mortii.

Comunistii au declarat manastirea Curchi drept monument istoric, ocrotit de stat, insa “au uitat” sa aloce bani pentru reconstructia bisericilor.

Rana Caprianei

Intr-un proiect de inchidere a manastirilor din R.S.S. Moldoveneasca, din septembrie 1949, se spune ca Manastirea Capriana a fost si este un exploatator al taranilor saraci. Actualmente manastirea creeaza obstacole in procesul de colectivizare in satul Capriana. Calugarii au o atitudine dusmanoasa fata de colhoz si prin diverse metode cauta sa impiedice organizarea acestuia. Chiar daca de mai multe ori s-a incercat inchiderea uneia dintre cele mai vechi manastiri basarabene, sovieticilor nu le-a reusit. Dar ateii comunisti trebuia sa-si atinga scopurile meschine, astfel dupa ani buni de fel de fel de provocari si insinuari, incepand cu 1962, la Manastirea Capriana nu mai rasuna clopotele pentru a chema crestinii la sfantul lacas. Manastirea Capriana a fost declarata monument de arhitectura, ocrotit de stat. Marea „grija” a autoritatilor se observa si aici. Statul ii ocrotea pe cei care veneau sa fure ce a ramas o data cu retragerea fetelor bisericesti. Astfel, multi s-au ales cu podoabe bisericesti, in special icoane, dar si alte obiecte de cult.

Se presupune ca si Ivan Ivanovici Bodiul s-a pricopsit cu mai multe opere de valoare. Se spune ca cei care nu mai aveau ce fura smulgeau caramizile din zidurile manastirii. Desi manastirea Capriana dispunea de o biblioteca, dupa navalirea ateilor, cartile au „disparut” tot pentru „cercetari” minutioase.

La manastirea Capriana, in chilii a fost deschis sanatoriul pentru copiii bolnavi de tuberculoza, iar in biserica Sfantul Nicolae – clubul satesc, unde erau organizate serate, dansuri, petreceri si nunti comsomoliste, iar biserica „Sfantul Gheorghe” a servit drept depozit.

Clopotele tacerii

Intr-un raport, din 15 octombrie 1959, al protoiereului Vustean, inregimentat in KGB-ul rusesc, despre activitatea sa in procesul de inchidere a manastirii Cuselauca se mentioneaza ca acesta a dialogat cu stareta manastirii – Nina Zabulica, pe care a informat-o despre inchiderea sfantului lacas. Agentul KGB, i-a solicitat ajutorul in vederea inchiderii sfantului locas, precizand ca este o decizie comuna a autoritatilor statale si bisericesti. Vustean afirma ca discutia a fost una calma, iar stareta si-a exprimat dorinta ca acest lucru sa fie derulat cat mai rapid, pentru ca in ultimul timp maicile nu prea se conformeaza regulilor stricte de la manastire, ajungand uneori la certuri. Se spune ca declaratiile lui Vustean sunt niste aberatii si acesta interpreteaza spusele staretei dupa bunul plac al mai marilor bisericii ruse si KGB-ului. Agentul isi exprima ingrijorarea ca atat stareta cat si mai multe calugarite si-au exprimat dorinta ca macar o biserica sa fie deschisa pentru ca ele fiind crestine sa aiba unde se ruga. Autoritatile s-au facut a nu auzi doleanta maicilor, iar in 1960, militia pune lacat la bisericile manastirii. Mai bine de opt ani, in casele staretiei a functionat un spital pentru bolnavii de T.B.C. Biserica de vara a fost transformata in club, iar mai apoi in depozit pentru carbuni, iar cea de iarna – in cantina. Din 1968 -1970, colhozul din localitate, deschide o ferma de crestere a puilor. Acum mai bine de 18 ani, lacasul sfant este parasit, in ruine, biserica de iarna ramanand fara cupole, acoperis si podea.

Raiul parasit

Sovieticii, indata dupa razboi, au dorit de mai multe ori sa inchida manastirea Tiganesti. Potrivit unor informatii, prima data cand un capitan si cativa militari au venit cu intentia de inchide manastirea, acestia au fost impresionati de viata de obste de aici. Staretul Ioachim Burlea, dupa cateva pahare de vorba le-a spus reprezentantilor autoritatilor: „Tovarasi, la noi e comunism de cand lumea. Toti purtam aceeasi haina, mancam din acelasi cazan si la aceeasi ora”. Astfel, acestia au plecat, dar ateii trebuia sa urmeze scenariul diabolic. In 1960, toate cladirile au fost devastate, iar icoanele si cartile, cu pretextul ca sunt duse la manastirea Harbovat au fost arse la marginea padurii. Dupa ce toti calugarii „au plecat”, la manastirea Tiganesti a functionat un spital pentru cei cu handicap fizic. In biserica de vara „Adormirea Maicii Domnului” era depozitul institutiei, unde erau pastrate medicamentele si inventarul medical, iar in cea de iarna „Sfantul Nicolae” a fost inaugurat salonul pentru bolnavi. Din 1961, institutia medicala isi schimba profilul, aici urmand a fi internati cei cu handicap mintal. La insistenta conducerii spitalului cimitirul manastirii este nivelat.
Icoane pe apa Nistrului

In iunie 1961, autoritatile locale vin la manastirea Calaraseuca pentru a anunta despre lichidarea sfantului lacas. Maicile au „evacuat” manastirea, luand cate ceva pentru pastra, avand speranta ca intr-o se va intampla o minune, adica vor reveni la Calaraseuca. Sovieticii au pangarit bisericile, toate cartile au fost confiscate, cica cei de la KGB erau foarte dornici de a face lecturi spirituale. Din alte surse aflam ca de fapt toata literatura a fost distrusa. Multe icoane si policandrul au fost aruncate in apa Nistrului. Conform unei decizii, manastirea Calaraseuca devine spital pentru copiii cu handicap psihic. Biserica de iarna este transformata in club, iar cea de vara – in depozit pentru spital.

Credinta rastignita a basarabenilor e pagina cea mai neagra din viata spirituala a acestei parti de romanime. Maicile si calugarii vorbesc despre maretia unui lacas sau altul si se sfiiesc sa-i judece pe cei care l-au condamnat la decenii de tacere. Distrugerea manastirilor basarabene este opera de rea credinta a comunismului imbibat cu ideile ateismului scrantit, asta trebuie s-o stie toti cei care viziteaza aceste sfinte lacasuri, pentru ele sunt parte din istoria trunchiata a neamului nostru.

(va urma)