20 decembrie 1989

Este ziua cînd în toate fabricile timişorene se declară grevă. O uriaşă mulţime se adună în faţa Comitetului judeţean de partid. Prim-ministrul Constantin Dăscălescu soseşte în Timişoara pentru a discuta cu demonstranţii. Dintre aceştia se formează un grup care-şi asumă răspunderea să negocieze cu autorităţile. O primă izbîndă se înregistrează: primul ministru acceptă eliberarea arestaţilor. Doar cîţiva dintre aceştia, aflaţi la Miliţia judeţeană, vor mai fi ţinuţi în arest, dar majoritatea, cei aflaţi la penitenciar, sînt eliberaţi.

Coloane de muncitori părăsesc fabricile şi se îndreaptă spre centru. Sînt sute de mii de oameni, armata nu-i mai poate opri. Nicolae Bădilescu povesteşte: “Pe strada Săvineşti era un şir de militari iar lîngă zidul Primăriei grăniceri, băieţi tineri, aproape copii. M-am apropiat, am încercat să intru în dialog: “Măi băieţi, ce faceţi aici? Sînt sigur că n-aţi mîncat de mult. Nemernicul vă ţine flămînzi cerîndu-vă să îndreptaţi armele înspre noi, aşa-i? Dar ce facem noi este pentru toată lumea. E şi pentru voi”. Unuia i-am pus o sută de lei în bluzon, adăugînd: “Luaţi-vă nişte biscuiţi, că pentru descreieratul de la Bucureşti nu merită să staţi flămînzi!”. Gestul a dat roade, au procedat la fel şi alţi demonstranţi, grănicerii nu ne-au creat nici o problemă.

Văzînd taburile, mi-a trecut prin cap o idee… Ar fi fost extraordinar pentru moralul oamenilor să intrăm în Piaţa Operei pe un tab. Aşa că am urcat pe unul dintre ele începînd tratative în acest sens (…) Cred că prima întrebare a fost: “Cîte cartuşe aveţi aici, băieţi?”. “Trei mii”. “În regulă, atunci aflaţi că noi sîntem 300000! Deci cred că cel mai bun lucru ar fi să veniţi cu noi în Piaţa Operei” (…) Am ajuns în Piaţa Operei pe tabul condus de plutonierul adjutant Martin M.” [9].

În vreme ce mulţimea s-a adunat în Piaţa Operei, în clădirea Operei s-a format Frontul Democratic Român. Se închega astfel prima organizaţie care încerca să conducă mişcarea revoluţionară.

În seara de 20 decembrie, reîntors din Iran, preşedintele Ceauşescu a ţinut un discurs televizat despre cele întîmplate la Timişoara. Era prima recunoaştere oficială că la Timişoara s-a întîmplat ceva deosebit. În discursul său, Nicolae Ceauşescu înfierează forţele fasciste, iredentiste, huliganice care au provocat evenimentele. “Este datoria tuturor cetăţenilor Republicii Socialiste România, să acţioneze cu toate forţele împotriva celor care, în slujba diferitelor interese străine, a serviciilor de spionaj, a cercurilor imperialiste reacţionare, îşi vînd ţara pentru un pumn de dolari sau alte valute”, a spus preşedintele [10].

Românii aflaseră de cele întîmplate la Timişoara de la posturile de radio străine. Totuşi, confirmarea acestor întîmplări de către preşedintele Ceauşescu a fost un moment important. Acum “ce s-a întîmplat la Timişoara?” este un subiect care poate fi discutat deschis. Iar discuţiile n-au urmat întotdeauna linia pe care o doreau autorităţile.

În seara de 20 decembrie, Lugojul devenea al 2-lea oraş al României în care izbucnea revoluţia.

(va urma – Marius Mioc)

—
Bibliografie
[9]. Titus Suciu – “Lumea bună a balconului”, Editura Helicon, Timişoara 1995
[10]. Costel Balint – “Lumină şi speranţă. Timişoara 1989″, Editura Mirton, Timişoara 1994