16 decembrie 1989

Este ziua care marchează fără echivoc prefacerea mişcării de susţinere a lui Tokes într-un protest împotriva regimului Ceauşescu. Vestea că “se întîmplă ceva” în jurul casei lui Tokes s-a răspîndit în oraş, determinînd o mulţime de timişoreni care n-aveau legătură cu parohia reformată să vină la faţa locului. Intr-una din primele sale relatări de după revoluţie, Laszlo Tokes povestea: “În jurul orei 15, Moţ (primarul comunist al Timişoarei – n.n.) a făcut încă un pas înapoi: era dispus să dea şi în scris că decizia (de evacuare a lui Tökes – n.n.) fusese anulată! (…) Crezînd că procedez cum trebuie, pentru că oamenii erau din ce în ce mai agitaţi, i-am sfătuit de mai multe ori să meargă acasă. Era tîrziu, nu mai puteau fi struniţi, începuseră să scandeze lozinci, de-acum numărul românilor era, poate 80%, se adunaseră deja cîteva mii şi voiau parcă altceva, altceva decît să mă păzească pe mine (…) Cei de jos erau convinşi că în casa mea erau securişti şi că de aceea îi trimiteam acasă ori ezitam să cobor între ei. Culmea a fost că, între orele 19 şi 20, au şi trimis o comisie care să se convingă pe viu că încăperile erau goale, că nu aveam nici o vînătaie. Cam pe atunci au început să cînte Hora Unirii. A fost un moment unic, emoţionant. Am apărut la fereastră, înfiorat, ca şi cînd aş fi ascultat imnul maghiar” [4].

Sfaturile adresate manifestanţilor de Laszló Tökes nu au fost ascultate. În 16 decembrie, timişorenii nu mai erau interesaţi de Laszló Tökes. Ceea ce îi interesa era răsturnarea regimului Ceauşescu.

Linia de tramvai care trecea în zonă a fost blocată de demonstranţi. A fost o mişcare deşteaptă, călătorii au fost siliţi să coboare şi astfel mulţimea a crescut semnificativ.

O parte a mulţimii a mers la căminele studenţeşti. Reacţia studenţilor a fost dezamăgitoare, puţini s-au alăturat manifestaţiei. Demonstranţii şi-au continuat drumul spre sediul Comitetului Judeţean de partid. Aici, simbolul secerii şi ciocanului este înlăturat. Adrian Kali povesteşte: “O maşină de pompieri s-a apropiat stropind demonstranţii. Am fugit spre ea, între timp i s-au spart geamurile şi am reuşit să mă prind de ea. Şoferul a intrat în panică văzîndu-ne urcaţi trei inşi pe ea şi a oprit în peretele casei de peste drum. Un locotenent plîngea să-l iertăm că el are ordin să facă ce a făcut. Maşina era bombardată de o ploaie de pietre. S-a arborat un prosop pe maşină, în semn de pace, moment în care de pe pod au apărut două autobuze pline cu scutieri. Aceştia au coborît făcînd un zgomot de nedescris şi au luat poziţie în faţa Consiliului Judeţean. Băteau în scuturi şi strigau să plecăm acasă. De lîngă mine, o femeie elegantă cu haină de blană ne-a făcut laşi şi ne-a spus că nu sîntem buni de nimic, apoi a lovit un miliţian cu geanta, iar scutierii ne-au atacat. A fost o busculadă, se aruncau pietre, pămînt, sticle împotriva scutierilor. De undeva au apărut alţi miliţieni cu bastoane care au lovit oamenii care treceau pe stradă (mai puţin demonstranţii).

Coloana a fost dispersată. Eu am plecat cu un grup pe strada ce trece pe lîngă fosta vilă a lui Ceauşescu, trăgînd un prieten lovit în cap de o sticlă plină cu votcă. El reuşise cu un coleg de-al său să scoată un indicator de circulaţie pe care l-au folosit la lovirea peste picioare a scutierilor, care cădeau seceraţi” [5].

Mici grupuri de demonstranţi, împrăştiaţi de lîngă sediul Consiliului judeţean PCR, s-au regrupat şi s-au îndreptat spre căminele studenţeşti, iar apoi spre fabricile din Calea Buziaşului, pentru a convinge muncitorii să li se alăture. Iarăşi dezamăgire, ieşirea masivă în stradă a muncitorilor nu s-a produs. S-a putut observa însă că cel puţin o parte din forţele de ordine nu doreşte confruntare cu populaţia. Mihai Sandu relatează: “În dreptul fabricii de detergenţi am fost ajunşi de două camioane cu soldaţi, care au coborît. Le-am spus soldaţilor să se urce în maşini că şi noi sîntem ca şi ei, că mîine-poimîine se vor elibera şi ei şi tot aceeaşi pîine o vor mînca. Soldaţii s-au urcat în maşini şi au plecat” [5].

Mulţimea a înaintat spre cartierul muncitoresc din Calea Girocului, unde s-a înregistrat cel mai mare succes din punct de vedere al numărului de manifestanţi care s-au alăturat protestatarilor.

Între timp, în piaţa Maria, lîngă casa lui Tokes, unde rămăsese o parte din mulţimea iniţială, au avut loc lupte între manifestanţi şi miliţie. Scutierii au izbutit să împingă mulţimea de lîngă casa lui Tokes, preotul fiind arestat în noaptea respectivă. Mobila i-a fost urcată într-un camion şi, împreună cu soţia, Laszlo Tokes va fi dus în satul Mineu. Această izbîndă a autorităţilor nu va avea însă efectul scontat de potolire a demonstranţilor.

Manifestanţii din piaţa Maria se vor uni cu cei veniţi de pe Calea Girocului. Maiorul Nicolae Mavru, şeful serviciului filaj al Securităţii Timiş, descrie în raportul său din 17 decembrie 1989 apariţia unor lideri revoluţionari care încearcă organizarea mulţimii şi adoptarea unei strategii non-violente. De pildă, aflăm despre un cetăţean care a ţinut un discurs manifestanţilor din complexul studenţesc: “Cînd grupul al doilea (de pe Calea Buziaşului şi Girocului) a mers la căminele studenţeşti, acesta a vorbit mulţimii şi a cerut ca 5 delegaţi să urce pe lîngă el pe “piedestalul” existent să discute. A cerut mulţimii linişte şi a spus: trebuie să procedăm civilizat. Să procedăm ca şi alţii. Să demonstrăm strîns uniţi ţinîndu-ne de braţ să-i apărăm pe cei de la margine, să nu se rupă de noi. Nu trebuie să fim violenţi. Să nu atacăm miliţienii, nici ei nu vor da în noi. Să nu fim violenţi, să nu distrugem nimic. A indicat traseul că vor merge la Catedrală şi acolo vor sta pînă dimineaţa cînd va veni cineva să discute cu ei. A spus că va cere să vină mitropolitul Nicolae. Cînd au ajuns la Catedrală acest instigator a cerut foarte insistent să nu fie atacaţi organele de ordine de la Consiliul Popular Municipal. Cînd mulţimea a cerut să intre în Catedrală acesta s-a opus categoric spunînd: aici sînt valori şi arhivă veche şi nu e permis să facem aşa ceva. A cerut mulţimii să cînte cîntece şi să stea în faţa Catedralei. Cînd o parte din mulţime a aprins ceva în apropierea organelor de ordine s-a dus personal acolo să-i recheme la catedrală. La cererea mulţimii să meargă în Circumvalaţiunii a spus că vor merge în Circumvalaţiunii, Calea Aradului, Lipovei, pentru a chema şi alţi oameni, după care se vor întoarce la catedrală” [6].

Notele serviciului de filaj al Securităţii Timiş conţin descrierile amănunţite ale celor consideraţi instigatori ai manifestaţiei. Uneori aceştia au fost identificaţi nominal. Maiorul Mavru scria cu satisfacţie în raportul său din 19 decembrie 1989: “l-am reperat pe unul din principalii instigatori ai demonstraţiei din 16.12.1989, care a contribuit în mare măsură la pornirea mulţimii pe străzi – în persoana lui Straub Iosif, student” [6].

După ce străbătuse zona centrală şi trecuse prin cartierele sudice ale oraşului (Calea Buziaşului şi Calea Girocului), mulţimea revoluţionară se va îndrepta şi spre cartierele nordice (piaţa Dacia, Calea Torontalului). La ajungerea în Calea Torontalului (spre ora 4 dimineaţă) mulţimea va fi împrăştiată, un mare număr de revoluţionari fiind arestaţi. În 16 decembrie mişcarea revoluţionară a cuprins nu numai un mare număr de oameni, ci şi o zonă extinsă din Timişoara, astfel încît cea mai mare parte a locuitorilor oraşului au aflat despre această mişcare.

(va urma – Marius Mioc)

—
Bibliografie
[3]. Miodrag Milin – “Timişoara 15-21 decembrie ‘89″, Editura Facla, Timişoara 1990
[4]. Titus Suciu – “Reportaj cu sufletul la gură”, Editura Facla, Timişoara 1990
[5]. Marius Mioc – “Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei”, Editura Sedona, Timişoara 1999
[6]. Marius Mioc – “Revoluţia din Timişoara şi minciunile din Jurnalul Naţional”, Editura Marineasa, Timişoara 2005