Preambulul revoluţiei - cazul Tokes

28 mai 1989: Radio Budapesta face pentru prima oară cunoscută opiniei publice existenţa “cazului Tokes”. Arpad Gazda, unul din apropiaţii pastorului (azi redactor şef adjunct al săptămînalului unguresc clujean “Kronika”), descria astfel împrejurările respective:

“Prima noastră înfruntare cu securitatea a fost în 1988. La 31 octombrie, de ziua Reformaţiei, am organizat în biserică un recital de poezie din Dsida Jeno. Dsida Jeno a fost un poet transilvănean interbelic care nu pot să spun că era interzis, dar o parte dintre poeziile lui nu puteau să fie publicate. Eu eram atunci membru în teatrul studenţesc “Thalia”, care funcţiona la Casa Studenţilor. Am organizat acel recital împreună cu prietenul Almas Telegdy şi a fost un mare succes. Pentru 4 decembrie aveam programat al doilea spectacol.

Patru dintre membrii Thaliei am participat şi la spectacolul din 4 decembrie. După asta, grupul Thalia a fost desfiinţat. Acest grup s-a reînfiinţat în februarie 1989, dar noi, cei care participaserăm şi la al doilea spectacol, am rămas excluşi.

Numele lui László Tőkés a apărut în presa din Ungaria pentru prima oară legat de această problemă. Primul material la Radio Kossuth a fost scrisoarea lui Tőkés către episcopul de Oradea, László Papp în care cerea sprijinul episcopului pentru noi, cei care am fost persecutaţi fiindcă participasem în biserică la serbarea Zilei Reformaţiei. Scrisoarea, împreună cu răspunsul lui László Papp, a fost citită la radio Budapesta în mai 1989″[1].

De menţionat că, imediat după acea emisiune la radio Budapesta, cei 4 studenţi care fuseseră excluşi din trupa “Thalia” au fost reprimiţi [2].

După 28 mai 1989, mass-media maghiară va urmări constant situaţia lui Laszlo Tokes, iar în curînd şi postul de radio Europa Liberă va populariza existenţa acestui dizident. Un moment important în creşterea importanţei mediatice a cazului Tokes l-a constituit difuzarea unui interviu cu acesta la televiziunea maghiară, în 24 iulie 1989. Pe lîngă problema serbării “zilei reformaţiei”, Tokes iritase autorităţile şi cu un protest legat de planul ceauşist de sistematizare al satelor.

În august 1989 episcopul reformat din Oradea, Laszlo Papp, a dispus mutarea lui Tokes în satul Mineu din judeţul Sălaj, numind la Timişoara un alt preot (Botond Makay). Tokes refuză să accepte decizia episcopală. Ca urmare, Episcopia Oradea a încetat să-i plătească salariul şi a deschis un proces prin care cerea evacuarea preotului din apartamentul în care locuia - apartament proprietate a parohiei reformate.

Procesul s-a isprăvit cu rezultatul scontat - o decizie judecătorească prin care Tokes era obligat să evacueze apartamentul. Din somaţia executorului judecătoresc rezultă data de 15 decembrie 1989 ca termen limită al evacuării, după aceasta urmînd executarea silită.

În 10 decembrie 1989, la slujba duminicală, Tokes îşi înştiinţează enoriaşii despre acest fapt şi îi cheamă să fie prezenţi în momentul evacuării sale.

15 decembrie 1989

O mică mulţime de simpatizanţi ai lui Tokes s-a adunat lîngă locuinţa acestuia. Spre seară se strînseseră deja vreo 200 de persoane. A existat un moment în care nişte securişti au fost luaţi la bătaie de mulţime [3]. Primarul Timişoarei Petru Moţ, însoţit de activistul Rotărescu, au venit să dialogheze cu manifestanţii. Au făgăduit că hărţuirile contra lui Tokes vor înceta cu condiţia ca acesta să spună oamenilor să plece acasă. Laszlo Tokes se conformează şi îndeamnă oamenii să plece acasă. (va urma - Marius Mioc)

—
Bibliografie
[1]. Marius Mioc - “Revoluţia, fără mistere”, Editura Almanahul Banatului, Timişoara 2002
[2]. ziarul “Kronika” (Cluj) din 18 decembrie 1999