PENTRU “a nu jigni memoria victimelor Holocaustului” – de parca alti oameni care au murit nevinovati ar fi inferiori celor de la Auschwitz – sunt trecute sub tacere o sumedenie de alte tragedii de proportii ale istoriei recente. Unul dintre acestea este distrugerea orasului Dresda, in februarie 1945.

Dresda numara la inceputul razboiului circa 600.000 locuitori. Oras vechi, cetate medievala cu importante obiective arhitecturale, Dresda fusese desemnat in 1944 centru medical pentru ranitii veniti de pe front, avand totodata statut de oras deschis – fara obiective militare sau strategice. Statutul sau, care il ferea de atacuri, dupa normele dreptului international, ii linistea oarecum si pe numerosii refugiati din est, din calea bolsevicilor, care sosisera in numar mare la oras in ultimele luni. Tot aici se gaseau circa 25.000 de prizonieri aliati, asa incat numarul total al locuitorilor atingea 1.200.000 [1]

Aceasta insa nu a contat prea mult pentru comandamentul aliat interarme. Premierul britanic Winston Churchill propusese “raderea oraselor germane de pe fata pamantului”, printr-o noua metoda numita “bombardamentele prin saturatie”. Practic, aceasta prevedea folosirea concomitenta a proiectilelor incendiare si a celor explozive, in lovituri succesive, provocand incendii care se uneau apoi, creand un “uragan de foc”. Inainte de Dresda fusese “bombardat prin saturatie” un alt mare oras, portul Hamburg.

O bomba la doi locuitori

In noaptea de 13 -14 februarie 1945, 1.400 de bombardiere britanice (britanicii loveau noaptea, iar americanii ziua) din clasa “Lancaster” apartinand Grupului 5 din Royal Air Force, au aruncat asupra orasului 650.000 bombe incendiare si 3.000 de proiectile explozive de mare putere. Rezulta asadar ca aliatii au utilizat o bomba la fiecare doi germani, o rata cu adevarat “apocaliptica”.

Flacarile care mistuiau centrul orasului au putut fi vazute pana la o distanta de 200 kilometri. Din 28.010 de imobile – cat avea Dresda inaintea bombardamentelor din 1945 – au fost distruse circa 95%. Numarul mortilor variaza dupa sursa intre 120.000 si 150.000, aproape toti civili. [1]

Nu se sfarsise insa: in timpul zilei de 14 februarie, 1.350 de aparate americane “Liberator” din US 8th Air Force au reluat asaltul, avand ca tinta de aceasta data coloanele de refugiati care scapasera cu viata… Noaptea de 14-15 februarie a adus un nou calvar pentru civili: bombardierele engleze si vanatorii de noapte au lovit orasul vecin Chemnitz, spre care se indreptasera multi dintre supravietuitorii Dresdei.

In general, scopul bombardamentelor – tactice, dar mai ales strategice – este neutralizarea sau distrugerea fabricilor de armament si rafinariilor de combutibil, a cailor de comunicatie si a logisticii armatei inamice. In mod curios insa, in multe cazuri in al doilea razboi mondial, precum cel de fata, ele nu s-au indreptat asupra siturilor industriei de razboi. Karl Bartz arata: “o industrie cheie a intregii activitati germane a fost aceea a rulmentilor, marile fabrici aflandu-se la Schweinfurt si Erkner. Distrugerea acestor stabilimente prin bombardare repetata, ar fi adus masina de razboi germana la paralizie. Aliatii ar fi putut scurta razboiul cu cel putin un an si jumatate, daca ar fi distrus aceasta industrie”. [2]

“M-am saturat de ei”

Cu doar putin inainte, Dwight Eisenhower – comandantul suprem al fortelor aliate occidentale si viitorul presedinte al SUA – replicase energic, cu privire la problema refugiatilor germani: “sunt satul de ei” [3]. In lumina cuvintelor sale, distrugerea Dresdei a insemnat un avertisment dat populatiei germane: asteptati-va calaii acasa! Europa de rasarit fusese cedata la Yalta rusilor cu populatie cu tot, iar refugiatii contraveneau acestui acord…

Atrocitatile savarsite astfel au ajuns si la urechile publicului englez, incat deputatul Stokes a formulat o interpelare in Parlamentul britanic: “Ce se va intampla cu toate orasele in ruina cand se va ivi pericolul epidemiilor? Insalubritatea, saracia si bolile ce vor urma, nu vor deveni ele de necontrolat? Ma intreb, guvernul nostru cunoaste aceste consecinte?” [4]

In conditiile in care ultima conjuratie contra lui Hitler esuase [5], poporul german, cunoscand planul Morgenthau, declaratia de la Casablanca privind capitularea fara conditii, acordul de la Yalta, sprijiinul nelimitat dat de Roosevelt si Churchill lui Stalin, si sub presiunea bombardamentelor de terorizare, a fost pus in situatia de a nu avea alternativa, decat rezistenta pana la ultima suflare. Astfel, a rezultat o prelungire a razboiului, cu sute de mii de morti in plus si mari distrugeri.

“Se pare ca totul s-a petrecut” – conchide Leon de Poncins – “ca si cand anumiti inspiratori ai politicii americane urmareau prelungirea razboiului pentru a permite sovieticilor sa ocupe jumatatea de Europa ce le-a fost promisa de Roosevelt la Yalta”. [4]

Note:
[1] David Irving, “The Destruction of Dresden”, oferita de International Campaign for Real History
[2] Karl Bartz, “Als der Himmel Brannte, Der Weg der Deutschen Luftwaffe” – editia in lb. engleza, “When the sky burned – the way of Luftwaffe”
[3] D.D. Eisenhower, “Cruciada in Europa”, Ed. Politica Bucuresti 1975
[4] conte Leon de Poncins, “Top Secret”, editia in lb. engleza “State Secrets: A Documentation of the Secret Revolutionary Mainspring Governing Anglo-American Politics,” Devon Britons Publishing, 1975
[5] Maurice Baumont, Marea conjuratie impotriva lui Hitler, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1977

Bogdan I. Stanciu

Pe aceeasi tema, articol in Der Spiegel: “Dresden: Tuesday, Feb. 13, 1945″ by Frederick Taylor
Articol anterior AlterMedia: Milano, 20 octombrie 1944: Masacrul inocentilor

Cu subiect asemanator: Jame Baque – “Dear enemy”
Cartea lui James Baque, “Draga inamicule” trateaza desfasurarea uneia dintre cele mai mari si brutale epurari etnice din istorie. Millioane de civili germani au murit in ceea ce a ramas in memoria poporului german ca “anii foametei”, 1945-48. Sovieticii si polonezii, cu ajutorul SUA si al Marii Britanii, au pus mana pe cea mai productiva parte ramasa din economia Germaniei, in special micile ferme, expulzand 16 milioane de civili. Aproape 9 milioane de oameni, majoritatea femei si copii, au murit in urma acestui exil.