MAINE SE IMPLINESC 20 de ani de la revolta anticomunista a muncitorilor brasoveni si 30 de ani de la miscarile din 1977. Asociatia 15 Noiembrie 1987, membra fondatoare a Centrului Rezistentei Anticomuniste si partenera a miscarii Solidaritatea a pregatit o aniversare speciala, aflata sub patronajul presedintelui Romaniei, Traian Basescu. Printre invitati, elita reala a Romaniei, fosti detinuti politici si luptatori anticomunisti in munti, impreuna cu oaspeti speciali din Basarabia si Polonia. In colaborare cu mai multe foruri, jurnalistice, istorice si academice si sub egida Centrului Rezistentei Anticomuniste condus de scriitorul-luptator Vladimir Bukovski, Asociatia 15 Noiembrie va lansa la Brasov volumul “Eroi pentru Romania - BRASOV 15 noiembrie 1987 - marturii, studii, documente”, din care va prezentam mai jos o introducere, impreuna cu programul manifestarii.
ÎNCEPUTUL SFÂRŞITULUI
“…Faptele sunt binecunoscute, iar consecinţele lor – deopotrivă. Netăgăduit, pe măsura semnificaţiei lor deosebite. Cine ar fi bănuit că – atunci şi acolo, deci la 15 noiembrie 1987, la Braşov – avea să se producă debutul acţiunilor care, la 14 decembrie 1989, la Iaşi, la 15 decembrie 1989, la Timişoara, iar la 21-22 decembrie 1989, la Bucureşti apoi în toată ţara, au marcat, pe fondul răsturnărilor şi loviturilor politice de tot felul în spatele Cortinei de Fier, deci la scara întregii Europe Est-Centrale, prăbuşirea regimului comunist în România? Şi, totuşi, astăzi, după exact douăzeci de ani, desfăşurările istorice de atunci ne apar în conexiunea şi devenirile lor reale, adeseori legice, probând că scânteia aprinsă la Braşov în noaptea de 14/15 decembrie 1987 a scurt-circuitat, într-un răstimp de numai doi ani, un întreg sistem social-politic, provocându-i dezastrul. (…)”

PROGRAMUL manifestărilor “15 Noiembrie” la 20 de ani
Miercuri, 14 noiembrie
14,00 – 17,00 – Masă rotundă cu tema “Semnificaţia zilei de 15 Noiembrie 1987 în conştiinţa opiniei publice româneşti şi internaţionale” (Sala de şedinţe a Consiliului Local Braşov)
18,00 – Spectacol artistic (Teatrul Dramatic)
19,00 – Vernisaj expoziţie „15 Noiembrie” (Muzeul “Casa Mureşenilor”)
20,00 – Recepţie oferită în cinstea oaspeţilor Asociaţiei
Joi, 15 noiembrie
10,30 – 11,30 - Depunere de coroane la Monumentul Cruce închinat eroilor care s-au jertfit pentru libertate
12,00 – 12,15 - Deschiderea Conferinţei (Aula Universităţii Transilvania din Braşov) – Slujbă religioasă închinată luptătorilor anticomunişti
12,15 – 12,20 – Discursul Preşedintelui Asociaţiei “15 Noiembrie 1987”
12,20 – 14,30 – Discursul Preşedintelui Romaniei, Traian Băsescu.
Mesaje adresate participanţilor de către diplomaţi, autorităţile publice, organizaţiile neguvernamentale şi personalităţile invitate la manifestare
14,30 – 15,00 - Lansarea unei cărţi-document despre revolta anticomunistă din 15 Noiembrie 1987 şi a unei ediţii speciale a ziarului “15 Noiembrie”
15,00 – 15,30 – Pauza de cafea
15,30 – 17,50 – Mărturii ale luptătorilor anticomunişti
17,50 – 18,00 – Prezentarea rezoluţiei Conferinţei Internaţionale “15 Noiembrie”
18,00 – Spectacol Dan Puric (Teatrul Dramatic)
19,00 – Spectacol aniversar (recital Conexiuni şi Holograf - Piaţa Sfatului)
















0 responses so far ↓
There are no comments yet...Kick things off by filling out the form below.
Leave a Comment