Vara fiecarui an - de la 1940 incoace - marcheaza, pentru cei care simt romaneste, doua triste comemorari ale unor evenimente ce au marcat destramarea unui vis de generatii, adus la realitate prin mucenicesti sacrificii - Romania Mare. La 28 iunie si 30 august, intr-o conjunctura istorica teribila, lovita atat din afara, cat si din interior, Romania Mare trecea in istorie.

Cum pagina noastra nu este una dedicata studiilor istorice, nu vrem sa insistam prea mult pe amanunte, preferand sa punem accent pe cei aflati in centrul evenimentelor.

In fruntea statului roman se afla atunci cel mai nefast (probabil) conducator al Romaniei moderne - cetateanul Carol Caraiman, supranumit de unii “Majestatea Sa, Regele Carol al II-lea”. Indeaproape sfatuit de metresa oficiala, fosta prostituata Elena Wolf, zisa Lupescu, acesta se lua de mana cu cei doi mari criminali ai veacului XX, (mustaciosul brun Adolf Hitler si cel rosu poreclit Stalin) pentru a da Romaniei Mari doua lovituri din care aceasta nu isi va mai reveni niciodata.

Chiar daca cei trei barbati nu au mers niciodata pe acceasi linie ideologica, destinele lor s-au intalnit intr-un mod fatal pentru Romania Unita. Insa daca la cei doi dictatori e de inteles atitudinea de dispret fata de destinul firesc al altor natiuni, mai greu de priceput pentru noi romanii este pozitia lui Carol. N-ar fi trebuit el sa-si apere tara, pe care o avea mereu pe buze (ca altii acum)?

Contradictia exista doar in aparenta, studiul amanuntit al intregii sale vieti ni-l arata asa cum era: un venetic.

Dupa o adolescenta destrabalata, dupa dezonoarea pe care a suferit-o in timpul primului razboi mondial cand a fugit de pe front - unde comanda o unitate- , ca sa se casatoreasca, dupa doua renuntari succesive la tron, el revine in tara cu complicitatea unor politicieni si ocupa prin forta scaunul domnesc. Perioada sa de conducere, de 10 ani, a fost marcata de abuzuri, fraude electorale, afaceri necinstite cu bani publici, crime si asasinate politice, scandaluri mondene si, in cele din urma, de o lovitura de stat care l-a transformat in conducator cu puteri discretionare.

In vara lui 1940, in plin razboi, mustaciosii mai devreme pomeniti decid sa imparta dupa bunul plac si interes teritoriul romanesc. Astfel, pe 28 iunie si 30 august, pe masa regelui ajung doua ultimatumuri prin care se cer - pentru altii ori pentru ei - teritorii intinse din componenta Romaniei Mari.

Atat ultimatumul sovietic, cat si ipocritul arbitraj de la Viena (ipocrit avand in vedere scopul declarat, de “a linisti pretentiile maghiare” fata de Transilvania) au fost acceptate fara prea multa vorba. Combinatia intre afacerile veroase ale lui Carol si ale acolitilor sai, care lasasera armata fara dotarea cea mai elementara, si lasitatea de care a dat dovada conducatorul, s-a dovedit mortala. Fara un foc de arma, Romania a pierdut circa 100.000 de km patrati de teritoriu, mari resurse si bogatii, iar cateva milioane de oameni au fost lasati pe mana “prietenilor” bolsevici si hortisti. De ce anume au avut parte romanii din teritoriile ocupate, se cunoaste…

Carol nu avea sa plateasca niciodata pentru crimele savarsite, el plecand din tara cu acordul lui Antonescu - si cu un tren incarcat cu valori - stingandu-se din viata 13 ani mai tarziu, niciodata deranjat pentru a da socoteala. Niciodata deranjat pana acum un an, cand guvernul Nastase…l-a readus in tara cu pompa, cheltuind 3 miliarde de lei pentru inmormantarea sa la loc de cinste!

Mai sa fie! Mai au putin si-l pun in patrimoniul eroilor neamului!

Incercarile de reabilitare insa, nu credem ca pot pacali pe cineva. Carol Caraiman isi va primi rasplata cuvenita la Judecata de apoi, unde natiunea romana - care l-a si osandit deja - va avea probabil un cuvant greu de spus.

AlterMedia