AlterMedia România (fondată 2002)
AlterMedia România (fondată 2002): "Cei care au privilegiul de a şti, au datoria de a acţiona" (A. Einstein)


CALENDAR 1-7 AUGUST

August 1st, 2005 · Comentati (1 comentariu)

Trimite prin email Print This Post

1 august
1404 – Domnul Moldovei, Alexandru cel Bun (1400–1432) reinnoieste Tratatul incheiat in 1402 cu regele Poloniei, promitând acestuia ajutor impotriva tuturor dusmanilor
1473 – Prima atestare documentara a orasului Zalau, actuala resedinta a judetului Salaj
1714 – Dimitrie Cantemir este ales membru al Academiei din Berlin, fiind cel dintâi român care devine membru al unui inalt for stiintific international
1793 – Franta. Intra in vigoare, in premiera in lume, sistemul metric
1798 – Batalia navala de la Abukir. Flota imperiala franceza este nimicita de cea engleza, condusa de amiralul Nelson
1818 – SUA. Se naste Maria Mitchell, prima femeie astronom (foto: statuia M. Mitchell din Springfield, Mass., SUA). A elaborat primul raport privind observarea unei comete; a fost prima femeie membra a Asociatiei Americane pentru Arta si Stiinta
1828 – Grecia. Moare Alexandru Ipsilanti, conducatorul miscarii eteriste de la 1821
1867 – Conducerea Societatii Literare Române a hotarât schimbarea denumirii in Societatea Academica Româna. Primul presedinte este ales Ion Heliade Radulescu (1867–1870)
1870 – Rusia. Sunt finalizat testarile in scopuri militare ale aerostatului, punandu-se bazele aeronauticii militare
1901 – Apare primul tratat consacrat istoriei limbii române: “Histoire de la langue roumaine” de Ovid Densusianu
1943 – Primul bombardament anglo–american asupra zonei petrolifere din Valea Prahovei
1944 – Polonia. Revolta antihitlerista din Varsovia reprimata crunt
1952 – Suedia, Danemarca, Irlanda, Norvegia si Finlanda infiinteaza Consiliul Nordic, organ deliberativ interparlamentar
1966 – China. Incepe, sub conducerea lui Mao Tzedong, “Marea Revolutie Culturala” (1966–1968), in realitate o exacerbare a principiilor realismului socialist si proletcultismului, o delimitare de mostenirea culturala ancestrala a Chinei
***Ziua veteranilor de razboi. Liga Veteranilor de Razboi ii omagiaza azi pe veterani, in amintirea trecerii Dunarii, la 1 august 1877, de catre Armata Româna, in razboiul pentru Independenta
*** Elvetia. Sarbatoare nationala. Aniversarea crearii Confederatiei Elvetiene (1291)


2 august
1484 – Sultanul Baiazid al II-lea cucereste Chilia si Cetatea Alba, transformand cele doua cetati in raiale
1920 – Incepe Conferinta internationala de la Paris pentru Statutul Dunarii
1934 – Moare ultimul presedinte al Reichului (1925-1934), Paul von Hindenburg. Dupa moartea acestuia, Adolf Hitler va deveni cancelar si va cuceri puterea absoluta in stat
1964 – Incepe razboiul americano-vietnamez (1964 – 1975)
1969 –Richard Nixon soseste in vizita la Bucuresti: prima vizita a unui presedinte american în România
1990 – În urma unei dispute asupra limitei de frontiera, trupele irakiene ale lui Saddam Hussein invadeaza Kuwait–ul

3 august
1492 – Cristofor Columb pleaca in prima sa calatorie (ce va dura pâna la 15 martie 1493) in urma careia marele navigator descopera America
1601 – Lupta de la Guraslau. Armata lui Mihai Viteazul, aliata cu generalul Gheorghe Basta, învinge armata condusa de Sigismund Bathori; Mihai reia în stapânire Transilvania
1919 – Armata româna ocupa Budapesta, desfiintand Sovietul lui Bela Kun
1940 - Grupul de legionari refugiati la Berlin raspunde propunerii regelui Carol al II-lea de a se intoarce in tara, printr-un memoriu in care ii sugereaza acestuia abdicarea
1953 – In cadrul “vanatorii de comunisti” din SUA, desfasurata de Comitetul pentru Activitati Anti-americane, Alger Hiss, functionar al Departamentului de stat, este acuzat de spionaj în favoarea URSS
1997 – Intra în vigoare Conventia Europeana pentru Reprimarea Terorismului

4 august
1789 – Revolutia Franceza. Adunarea nationala constituanta decide abolirea regimului feudal si a drepturilor senioriale
1873 – La Little Big Horn, Divizia a 7-a cavalerie SUA, condusa de colonelul George Custer, este decimata de indienii sioux ai lui Sitting Bull si Crazy Horse
1914 – Marea Britanie intra in primul razboi mondial, declarand razboi Germaniei

5 august
1424 – Prima mentiune a Vamii de la Calafat, punct de comert intre Tara Româneasca si Balcani
1955 – Ia fiinta, la Paris, Acordul Monetar European, care înlocuieste Uniunea Europeana de Plati, facilitând reglarea balantei de plati între bancile centrale din statele vest–europene
1995 – Se restabilesc relatiile diplomatice dintre S.U.A. si R.S. Vietnam, la 20 de ani dupa încheierea razboiului din Vietnam

6 august
1914 – Primul razboi Mondial. Austro-Ungaria declara razboi Rusiei
1945 – Se restabilesc relatiile diplomatice româno–sovietice
1945 – Primul bombardament atomic – SUA lanseaza o bomba asupra orasului japonez Hirosima
***Ziua Hirosimei. Ziua mondiala a luptei pentru interzicerea armelor nucleare

7 august
1858 – Este semnata Conventia de la Paris, care prevedea ca cele doua tari române se vor numi Principatele Unite ale Moldovei si Tarii Românesti, fiecare cu domnitor, guvern si adunare legiuitoare proprii
1911 – Moare Badea Cârtan, taran român, autodidact, luptator pentru eliberarea nationala a românilor transilvaneni. A calatorit pe jos pâna la Roma, pentru a vedea Columna lui Traian si alte marturii despre originea latina a poporului român
1998 – Atacuri teroriste asupra Ambasadelor americane din Nairobi, Kenya si Dar es Salaam, Tanzania

(rubrica de Bogdan I. Stanciu)

viagra
free viagra
buy viagra online
generic viagra
how does viagra work
cheap viagra
buy viagra
buy viagra online inurl
viagra 6 free samples
viagra online
viagra for women
viagra side effects
female viagra
natural viagra
online viagra
cheapest viagra prices
herbal viagra
alternative to viagra
buy generic viagra
purchase viagra online
free viagra without prescription
viagra attorneys
free viagra samples before buying
buy generic viagra cheap
viagra uk
generic viagra online
try viagra for free
generic viagra from india
fda approves viagra
free viagra sample
what is better viagra or levitra
discount generic viagra online
viagra cialis levitra
viagra dosage
viagra cheap
viagra on line
best price for viagra
free sample pack of viagra
viagra generic
viagra without prescription
discount viagra
gay viagra
mail order viagra
viagra inurl
generic viagra online paypal
generic viagra overnight
generic viagra online pharmacy
generic viagra uk
buy cheap viagra online uk
suppliers of viagra
how long does viagra last
viagra sex
generic viagra soft tabs
generic viagra 100mg
buy viagra onli
generic viagra online without prescription
viagra energy drink
cheapest uk supplier viagra
viagra cialis
generic viagra safe
viagra professional
viagra sales
viagra free trial pack
viagra lawyers
over the counter viagra
best price for generic viagra
viagra jokes
buying viagra
viagra samples
viagra sample
cialis
generic cialis
cheapest cialis
buy cialis online
buying generic cialis
cialis for order
what are the side effects of cialis
buy generic cialis
what is the generic name for cialis
cheap cialis
cialis online
buy cialis
cialis side effects
how long does cialis last
cialis forum
cialis lawyer ohio
cialis attorneys
cialis attorney columbus
cialis injury lawyer ohio
cialis injury attorney ohio
cialis injury lawyer columbus
prices cialis
cialis lawyers
viagra cialis levitra
cialis lawyer columbus
online generic cialis
daily cialis
cialis injury attorney columbus
cialis attorney ohio
cialis cost
cialis professional
cialis super active
how does cialis work
what does cialis look like
cialis drug
viagra cialis
cialis to buy new zealand
cialis without prescription
free cialis
cialis soft tabs
discount cialis
cialis generic
generic cialis from india
cheap cialis sale online
cialis daily
cialis reviews
cialis generico
how can i take cialis
cheap cialis si
cialis vs viagra
levitra
generic levitra
levitra attorneys
what is better viagra or levitra
viagra cialis levitra
levitra side effects
buy levitra
levitra online
levitra dangers
how does levitra work
levitra lawyers
what is the difference between levitra and viagra
levitra versus viagra
which works better viagra or levitra
buy levitra and overnight shipping
levitra vs viagra
canidan pharmacies levitra
how long does levitra last
viagra cialis levitra
levitra acheter
comprare levitra
levitra ohne rezept
levitra 20mg
levitra senza ricetta
cheapest generic levitra
levitra compra
cheap levitra
levitra overnight
levitra generika
levitra kaufen
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading ... Loading ...
Share/Bookmark



Tags: Calendar

1 response so far ↓

  • 1 Harkonnen // Aug 2, 2005 at 9:25 am

    Cum adica in 1870 in Rusia se pun bazele aeronauticii militare?

    Orice pasionat de aeronautica stie ca prima “forta aeriana a lumii” numita “Compagnie d’Aéronautiers” a fost infiintata la 29 Martie 1794, cind o comisie a adoptat solutiile fizicianului francez Coutelle care a construit un balon cu hidrogen (L’Entrepremant).

    Pe 26 Iunie 1794 in timpul bataliei de la Fleurus, Coutelle si generalul Morlot au supravegheat din balon timp de 10 ore manevrele trupelor austriece.

    Pe la 1870 s-au interbuintat baloane in timpul razboiului franco-prusian.

Leave a Comment

Spam Protection by WP-SpamFree