de Frederica Mathewes-Green
(Patriarhia Antiohiei – arhidioceza Americii)
“’Lumea’ este numele general pentru toate patimile. Cand dorim sa numim patimile dupa un nume comun, le zicem ‘lume’. Dar cand dorim sa le distingem dupa numele lor particulare, le numim patimi. Patimile sunt urmatoarele: dragostea de bogatie, dorinta de avere, placeri trupesti din pasiunea sexuala, iubirea de glorie care da nastere invidiei, pofta de putere, aroganta si mandria dupa o pozitie, tanjirea dupa impodobire cu haine luxoase si ornamente inutile, nerabdarea dupa gloria omeneasca care este sursa a ranchiunei si resentimentelor, si frica fizica. Acolo unde aceste patimi inceteaza sa mai fie active, acolo lumea este moarta; pentru ca desi traiesc in carne, nu traiesc pentru carne. Vezi pentru care dintre aceste patimi esti viu. Apoi vei stii cat de viu esti pentru lume, si cat esti de mort pentru ea.” (Sf. Isaac Sirul, sec. VI)
SUS, INTR-O MANASTIRE ORTODOXA ruseasca din muntii Californiei, parintele Damaschin si parintele Ioan au o problema. Au dorit sa publice o reclama in Maximum Rock and Roll, “cea mai hardcore” dintre toate revistele punk, dar au avut dificultati in a o trece de editor.
Daca aceasta suna ca inceputul unei povesti interesante, asteptati putin.
Povestea incepe, in realitate, cu cativa ani inainte. In urma cu 4 ani, John Marler a sosit la manastirea Sf. Gherman al Alaskai din Platina, California, sătul de viata. Desi avea doar nouasprezece ani, fusese deja chitarist in doua cunoscute grupuri de punk-rock, Sleep si Paxton Quiggly. Cand a descoperit credinta in Hristos si si-a aflat un camin in Ortodoxie, noul monah a dorit sa transmita aceeasi nadejde subculturii punk din care tocmai scapase, o comunitate de pusti mutilati de nihilism si disperare.
Fratia Sf. Gherman al Alaskai (care sponsorizeaza staretia din Platina si alte cateva manastiri) a inceput deja sa ii atraga pe cativa pusti din orasul alaturat, Chico, si maica Neonila – inainte ea insasi o “punker-ita serioasa” – l-a incurajat pe parintele Ioan sa ii contacteze. Cea dintai idee a apartinut parintelui Damaschin Christensen, ce tocmai terminase de scris cartea “Nu din aceasta lume: Viata si invataturile Parintelui Serafim Rose”, de a scrie un articol despre Parintele Serafim pentru a fi publicat in “Maximum Rock and Roll”.
“Dar pe masura ce rasfoiam revista, mi-am dat seama ca nu vor fi de acord niciodata sa publice asa ceva”, isi aminteste parintele Damaschin. Apoi, monahii s-au hotarat sa publice o reclama, dar raspunsul editorului – ‘”Ce @#*% mea e aia o Fratie?” – le-a sugerat ca nici aceasta nu va avea sorti de izbanda. Calugarilor li s-a spus: “Publicam reclame doar pentru muzica si fanzine”. (Pentru un neinitiat, fanzin-ul este o revista necizelata, facuta in casa, taiata cu foarfeca, lipita si fotocopiata, si oferita ieftin sau gratuit, pe strazi). “Avem trebuinta de un fanzin”, si-au spus calugarii unii altora, si asa a aparut una dintre cele mai ciudate publicatii in stil punk, “Moarte lumii” (Death to the World).
Coperta celui dintai numar (foto 1) infatiseaza un monah cu barba alba tinand in mana un craniu, iar editorialul incepe cu “Ultima razvratire adevarata inseamna moartea catre lume. A fi rastigniti pentru lume si lumea fata de noi”. Coperta din spate ne infatiseaza chipul de pe Giulgiul de la Torino, cu aceasta inscriptie: M-au urat fara de pricina. “Acesti copii s-au saturat de ei insisi”, spune parintele Damaschin, “si se simt nelalocul lor in lumea aceasta. Noi incercam sa le infatisam frumusetea zidirii lui Dumnezeu, si ii invitam sa-si omoare ‘patimile’, adica ceea ce intelegem noi prin ‘lume’. Dumnezeu ia deznadejdea si o preschimba in ceva pozitiv. Patimile egoiste pot fi indreptate catre dragostea pentru Dumnezeu, precum a facut Maria Magdalena. Vorbim despre suferinta, deoarece pe aceasta o simt acesti copii cel mai puternic. Le aratam ca poate exista un inteles in suferinta.”
Primul numar, publicat in decembrie 1994, a fost anuntat in “Maximum Rock and Roll” si a adus scrisori din “intreaga lume – Japonia, Lituania, Irlanda”. Copii au fost trimise prin posta unei liste de abonati in crestere, au fost distribuite la spectacolele punk si fotocopiate si raspandite de altii. Parintele Damaschin estima ca acum se gasesc in circulatie peste 50.000 de exemplare. “Pustii ne-au scris si ne-am dat seama ca aveau nevoie de o legatura mult mai personala”, spune parintele Damaschin – asa ca Fratia a inceput sa transforme librariile si restaurantele in cofetarii, sau “cluburi mistice”. Exista acum 14 din acestea, de-a lungul tarii [Statele Unite, n. AM], in Europa si in Australia, cu exemple de capatai in Boston si Santa Rosa, California. Un fluturas tipic, inmanat pustilor de pe strada, glasuieste: “Cofetaria ‘Intelepciunea Pustiei’, cel mai mistic club din Kansas City. Beti cafea etiopiana si espresso. Ascultati cantari stravechi din alta lume. Mirositi tamaie rara din orientul mijlociu. Descoperiti stravechii super-eroi africani si orientali”.
Desigur, cantarile sunt imne crestin-ortodoxe, tamaia este cea folosita la slujbe iar “super-eroii” sunt sfintii Bibliei si ai istoriei Bisericii. Un afis intrebuintat in unele dintre cofetarii infatiseaza un tanar monah tinand deschisa o cutie de lemn plina cu oase si un craniu. (foto 2) Titlul este “Libertate de sub tirania modei!” O strategie de promovare destul de sofisticata; ne putem inchipui cu usurinta cum va fi primita de pustii care vor respinge orice altceva ca fiind o manipulare si o dulcegarie.
Dar, ca orice evanghelizare buna, si aceasta isi trage taria din iubirea pentru cel pierdut. Parintele Paisie, si el la manastire, ne explica: “Aceasta subcultura este aspra si profund tulburata din pricina durerii. Este demonica; ei traiesc in iad, supradozandu-si drogurile, sau, poate, innebunind de manie si omorand pe cineva. Isi vad viata ca pe ceva fara de pret. Vrem sa le infatisam un ideal care sa le dea un inteles vietii. Acestia sunt niste tineri marginalizati, raniti, si ‘Moarte lumii’ este menit sa atinga acea rana cu o mana tamaduitoare”. Un fanzin de succes si o retea de cofetarii este o realizare destul de impresionanta, socotind dupa cat de simplu vietuiesc calugarii.
Manastirea Sf. Gherman al Alaskai, din varful muntilor Californiei, nu are electricitate, telefon sau apa curenta, iar “calugarii traiesc in mijlocul serpilor cu clopotei, scorpionilor si paunilor, traducand si publicand intelepciunea sfintilor parinti si a sfintelor maici ale veacurilor trecute”. Mai sus in munte, la 13 mile departare, se gaseste manastirea de maici Schitul Sf. Xenia, tot fara telefon, apa ori electricitate. Maicile vietuiesc in chilii din busteni pe care le ridica singure; ele ara pamantul, taie lemnul si…lucreaza si la editare.
Nu a fost cu putinta sa vorbesc cu parintele Ioan pentru acest articol, intrucat el vietuieste intr-o manastire asemanatoare pe o insula de langa coasta Alaskai, unde a ajunge la un telefon necesita un anunt prealabil prin posta. Staretia Fratiei Sf. Paisie, totusi, are cateva utilitati moderne, iar monahii si monahiile de acolo completeaza comenzile si raspund la intrebari plini de amabilitate.
Un exemplar din “Moarte lumii” (tocmai a aparut cel de-al 11-lea numar) poate fi comandat pentru 1$ bucata de la:
Death to the World, 7777 Martinelli Road, Forestville, CA 95436; telefon 707.887.9740.
Comunitatea ofera si o caseta cu cantecele originale ale parintelui Ioan si o carte, “Tinerii Apocalipsei” (Youth of the Apocalypse), scrisa de parintele Ioan si parintele Andrei Wermuth (acestia doi se descriu ca fiind “punkisti deveniti calugari”).
de monah Damaschin Christensen
[Urmare a materialului "Moarte lumii: punkisti deveniti monahi"]
S-A TERMINAT CU ceea ce a fost cunoscut sub numele de civilizatie crestina. Traim intr-o era post-crestina. Precum zicea profetul nebun Friedrich Nietzsche, “Veacul al 20-lea va fi triumful NIHILISMULUI”. Si acest triumf, spune monahul Serafim Rose, se va sfarsi intr-o domnie a ANARHIEI. “Nihilismul este mijlocul, Anarhismul este tinta.”
“Nihilism” vine de la cuvantul nihil, ce inseamna “nimic”. Nietzsche definea astfel nihilismul: “Nu exista adevar. Nu exista o stare absoluta a lucrurilor – nici un “lucru-in-sine” [Kant, n.AM.] Acestea singure sunt nihilism, unul dintre cele mai extreme”. Parintele Serafim scria ca “Nihilismul a ajuns, in vremea noastra, atat de raspandit si de persuasiv, a patruns atat de mult si de adanc in mintile si inimile oamenilor de astazi, incat nu mai exista nici un “front” de pe care sa se poata lupta impotriva lui”.
Acesta este cugetul societatii contemporane, si valul viitorului. Dar daca abandonarea Adevarului a devenit orientarea predominanta, atunci cine sunt rebelii? Nu sunt nihilistii, ce declara fatis ca viata nu are sens si traiesc ca si cand nu ar avea unul. Ei sunt doar victime, distruse de duhul vremilor. “Crestinii”, atunci? Nu, atat timp cat sunt vanduti lumii, si, afundati in desertaciunea lor lumeasca, ce straluceste de o curatenie fatarnica, se poarta de parca ar incerca sa sustina ceva nelumesc.
Nu; adevaratii rebeli sunt cei care, prin faptele si vietile lor, scuipa asupra falsitatii lumii si a curentului covarsitor al nihilismului ce refuza sa priveasca dincolo de aceasta lume. Un astfel de rebel a fost calugarul Serafim Rose.
Parintele Serafim s-a nascut intr-o familie tipica protestanta alba, de clasa mijlocie, la San Diego, in 1934. In copilarie, era copilul proverbial, ascultator si dornic de invatatura. Dupa liceu, insa, a inceput sa caute, plin de pasiune, raspunsul la intrebarea “De ce?” – si, neaflandu-l in societatea in care a fost crescut, a inceput sa se revolte. A refuzat sa accepte raspunsurile acceptate de ceilalti. Aceasta se petrecea la inceputurile timpurii ale culturii moderne, in anii 1950. Parintele Serafim a devenit student al unuia dintre primii pionieri ai acestei culturi, Alan Watts (despre care a realizat mai tarziu ca este un impostor desavarsit) si, apoi, un budist boem, in San Francisco. A invatat chineza veche pentru a studia Tao Teh Ching si alte texte orientale in original, nadajduind ca astfel sa patrunda in inima intelepciunii lor. Pana la aceasta data, respinsese pe de-a-ntregul crestinismul protestant al anilor sai de inceput, pe care il privea ca fiind lumesc, slab si fals; a ridiculizat conceptul acestuia despre Dumnezeu, zicand ca il “asaza pe Dumnezeu intr-o cutie”. L-a citit pe Nietzsche pana ce cuvintele profetului au inceput a-i rasuna in suflet cu o putere electrizanta, infernala.
In tot acest timp, el cauta Adevarul cu mintea sa, dar Adevarul il evita. A cazut intr-o stare de deznadejde, descrisa in anii de mai apoi ca un “iad viu”. A simtit ca nu se potriveste in lumea moderna, nici chiar in familia sa, care nu l-a inteles. Era ca si cand s-ar fi nascut fara de loc, in afara timpului. Ii placea sa hoinareasca sub cerul instelat, dar simtea ca nu se gaseste nimic acolo sa il cuprinda – nici un Dumnezeu, nimic. “Neantul” budist l-a lasat gol, precum patise si intemeietorul miscarii beat, Jack Kerouac; si, precum Kerouac, parintele Serafim s-a aplecat asupra bauturii. A inceput sa bea vin cu voracitate, pana cadea epuizat la podea, strigand catre Dumnezeu sa il lase in pace. Odata, pe cand era beat, a inaltat pumnul catre ceruri, din varful unui munte, blestemandu-L pe Dumnezeu si provocandu-L sa il osandeasca iadului. In deznadejdea sa, i se parea ca merita a fi osandit vesnic de mania lui Dumnezeu, numai sa fi putut sti, in mod empiric, ca Dumnezeu exista – decat sa ramana intr-o stare statica de nepasare. Daca Dumnezeu l-ar condamna la iad, atunci, cel putin ar simti, pentru o clipa plina de fericire, atingerea lui Dumnezeu si ar sti cu siguranta ca El putea fi ajuns.
“Ateismul”, scria in anii de mai apoi parintele Serafim, “adevaratul ateism ‘existential’ arzand de ura impotriva unui Dumnezeu aparent nedrept sau nemilostiv, este o stare spirituala; este o incercare reala de lupta cu adevaratul Dumnezeu, ale Carui cai sunt atat de inexplicabile chiar si pentru cei foarte credinciosi, si se cunoaste ca nu doar o data s-a sfarsit intr-o viziune orbitoare a Lui, Cel pe care adevaratul ateu il cauta in realitate. Hristos este Cel ce lucreaza in sufletele acestea. Antihristul nu este de gasit in marii contestatari, ci in micii sustinatori, al caror Hristos se afla doar pe buze. Nietzsche, numindu-se pe sine Antihrist, si-a dovedit astfel nutrirea intensa pentru Hristos…”
In cautarea sa prin diferitele traditii religioase stravechi, parintele Serafim s-a dus odata sa viziteze o biserica Ortodoxa Rusa. Mai tarziu, a scris despre aceasta experienta:
“Vreme de ani, am fost satisfacut in studiile mele de faptul ca sunt ‘deasupra tuturor traditiilor’, dar si cumva credincios lor… Cand am vizitat o biserica ortodoxa, a fost doar ca sa vad o alta ‘traditie’. Insa, cand am intrat pentru prima data intr-o biserica ortodoxa (una ruseasca, in San Francisco), ceva mi s-a intamplat, ceva ce nu mai traisem intr-un templu budist sau altul oriental; ceva imi rostea in inima ca sunt ‘acasa’, ca intreaga mea cautare luase sfarsit. Nu am stiut cu adevarat ce insemna aceasta, caci slujba mi-a fost destul de indepartata, si intr-o limba straina. Am inceput sa particip la slujbele ortodoxe mai des, invatand treptat limba si obiceiurile… Prin expunerea mea la Ortodoxie si la ortodocsi, am inceput sa constientizez o idee noua: Adevarul nu era doar o idee abstracta, cautata si cunoscuta de catre minte, ci era ceva personal – chiar o Persoana – cautata si iubita de catre inima. Si astfel L-am intalnit pe Hristos”.
Devenind ortodox, parintele Serafim a continuat sa dispretuiasca lumea moderna si sa nu nadajduiasca nimic de la ea; dorea doar sa scape din ea. Se simtea nici mai mult, nici mai putin, decat un instrainat de crestinismul in care fusese crescut, caci in vreme ce acel crestinism se gasea acasa in lume, cel al sau apartinea in mod radical unei alte lumi. Gasise in cele din urma sensul existentei umane, si anume: omul este menit unei alte lumi.
Parintele Serafim era un credincios ascetic. Dorea un crestinism care sa puna accent nu pe mangaiere si pe castigurile pamantesti, ci mai degraba pe izbavirea cereasca prin suferinte intense pe pamant. Nimic altceva nu i-a sunat a fi adevarat, lui, celui ce suferise atat de mult. Doar un Dumnezeu Ce ingaduie copiilor Sai sa se desavarseasca pentru rai prin suferinta, si Care Insusi a dat exemplu venind la o viata de suferinta – doar un asemenea Dumnezeu este capabil sa atraga lumea indurerata catre Sine si este vrednic a fi venerat de cele mai inalte facultati spirituale ale omului.
In jurnalul sau, parintele Serafim scria: “Noi, cei ce ne zicem crestini, nu trebuie sa asteptam nimic altceva decat sa fim rastigniti. Caci a fi crestin inseamna a te rastigni, in aceste vremuri si in oricare alte vremuri, de cand Hristos a venit intaia data. Viata Sa este model – si avertisment – pentru noi toti. Trebuie sa fim rastigniti individual, mistic, caci rastignirea deplina este singura cale catre inviere. Daca vom invia cu Hristos, trebuie mai intai sa ne smerim impreuna cu El – chiar pana la umilinta cea din urma, cea de a fi inghititi si scuipati afara de lumea cea neintelegatoare.”
“Si trebuie sa fim rastigniti la vedere, in ochii lumii, caci Imparatia lui Hristos nu este din aceasta lume, si lumea nu o poate primi, nici macar un singur reprezentant al ei, nici pentru o singura clipa. Lumea il poate accepta doar pe Antihrist, acum sau in orice alta vreme.”
“Nu-i de mirare, atunci, ca este dificil sa fii crestin – nu este dificil, este imposibil. Nimeni nu poate accepta cu buna-stiinta un mod de viata care, cu cat este trait mai autentic, cu atat mai mult duce spre auto-distrugere. Si din aceasta cauza ne razvratim mereu, incercam sa ne usuram viata, incercam sa fim crestini pe jumatate, incercam sa dobandim ce-i mai bun din ambele lumi. Trebuie pana la urma sa alegem – fericirea noastra zace intr-una din cele doua lumi, nu in ambele.”
“Dumnezeu ne da tarie sa urmam calea rastignirii; nu exista alta cale de a fi crestin.”
Inainte de gasirea Adevarului, parintele Serafim suferea din pricina lipsei lui. Acum ca il gasise, suferea de dragul lui. S-a dedicat restul vietii trairii Adevarului, si jertfirii de sine spre a-l oferi celorlalti. Impreuna cu un tanar rus pe nume Gleb Podmosenski, a infiintat o Fratie ce practica filosofia lui “Fa-o singur” (Do It Yourself). Au deschis o librarie in San Francisco si au inceput sa tipareasca o revista de mici dimensiuni, manual, folosind o mica presa tipografica, refuzand astfel sa devina un brat subordonat institutiei lumesti a bisericii. Mai tarziu, in parte si pentru a evita aceasta institutie, si-au mutat activitatea tipografica in salbaticia Californiei nordice, unde au inceput sa traiasca precum “vietuitorii pustiei” (ascetii din salbaticie) ai vremurilor de demult. Pe muntele lor impadurit nu se gaseau apa curenta, telefon, linii electrice. Si-au ridicat singuri constructiile, din lemnul asezarilor vechilor pionieri, si au carat apa in spate, pana sus pe munte. Traiau impreuna cu caprioare, ursi, vulpi, iepuri, veverite, lilieci, rasi, scorpioni si serpi cu clopotei.
In 1970 au devenit monahi, murind astfel pentru totdeauna fata de lume. In acest moment, institutia bisericii a incercat sa inchida sihastria lor din salbaticie si sa ii faca pastori obisnuiti ai parohiilor din lume. Cei doi calugari au luptat indelung si cu tarie impotriva acestui lucru, si dupa multa suferinta au dobandit biruinta.
In pustie, duhul parintelui Serafim incepu sa se inalte. “Orasul”, spunea el odata, “este pentru cei ce sunt goi, si ii respinge pe cei ce sunt plini. Pustia ii tine pe cei ce sunt plini si le ingaduie sa se implineasca.”
Lucrand la lumina lumanarii in micuta sa chilie, parintele Serafim a dat la iveala un mare numar de scrieri originale si traduceri ale vechilor texte ascetice. In America, scrierile sale au ajuns pana acum doar la cercuri restranse, dar in tarile ce erau pana nu de mult in spatele Cortinei de Fier, au avut un impact nemasurat asupra vietilor oamenilor. In timpul erei comuniste, ele erau traduse in secret in rusa si distribuite prin presa subterana (“samizdat”) sub forma unor manuscrise dactilografiate.
Pana la caderea puterii comuniste din 1991, parintele Serafim era deja cunoscut intregii Rusii. Astazi, cartile sale se gasesc de vanzare peste tot in Rusia, pana si pe tarabele din metrou si de pe strada. Pricina pentru care a avut un impact mult mai mare asupra Rusiei decat in tara sa de bastina, este ca in Rusia oamenii stiu ce inseamna suferinta. Mesajul parintelui Serafim, despre o crestinatate a catacombelor, a suferintei si a persecutiei in aceasta lume din dragoste pentru Adevar, a atins o coarda sensibila in niste oameni ce deja fusesera rastigniti. In America, oamenii ar asculta mai degraba mesajele “placute” ale unor predicatori precum reverendul Robert Schuller (care, apropo, isi emite programul catre Rusia, unde oamenilor le vine cu greu sa creada cat de stupid poate sa fie).
L-am intalnit pe parintele Serafim cu un an si jumatate inaintea mortii sale din 1982. Ca si el, cautam Realitatea prin religii orientale s.a., cautand sa scap pseudo-realitatii printr-o intrerupere de tip Zen a procesului gandirii logice. Ajuns in cele din urma la disperare, am ascultat cele doua albume solo ale lui Syd Barrett, pline de zavorari schizofrenice si regresiuni catre copilarie, iarasi si iarasi, pana ce am memorat tot talmes-balmesul cuvintelor sale. (In Rusia, se zice ca ai “innebunit de la pantecele plin”).
Apoi, intr-o zi, Parintele Serafim a venit in campusul in care mergeam la scoala. Conducea o camioneta veche, aflata intr-o stare jalnica, si a coborat din ea in roba sa neagra, uzata, cu parul sau lung, si barba sa sura si extrem de lunga si incalcita (am aflat mai apoi ca nu a mai facut o baie sau un dus, de cand a devenit monah, inainte cu 11 ani – o practica monastica obisnuita in Israel, Grecia si Egipt – dar dintr-o anume cauza nu mirosea). Era imaginea saraciei absolute.
Urmatorul lucru care mi-l amintesc este plimbarea alaturi de parintele Serafim prin universitate. Masa tocmai luase sfarsit, si studentii se invarteau prin jurul bufetului. Toata lumea se uita tinta la parintele Serafim, dar el a mers printre ei plin de naturalete, ca si cum s-ar fi gasit acasa. In mijlocul acestei universitati americane progresiste, parea precum cineva care tocmai pasise din pustia egipteana a secolului al IV-lea.
Parintele Serafim a mers catre o sala de curs si a tinut o conferinta numita “Semnele apropierii sfarsitului lumii”. Se intamplase sa fie bolnav in perioada aceasta, si isi tragea nasul de-a lungul prelegerii. Epuizat in mod vizibil, a ramas totusi cu mintea limpede, voios si gata sa raspunda intrebarilor pe indelete. Puteam vedea ca era cel putin la fel de invatat si mult mai inteligent decat oricare dintre profesorii mei, si totusi era vadit un om din pustie, mai la locul lui intr-o padure decat intr-o sala de clasa.
Ceea ce m-a surprins cel mai mult la Parintele Serafim a fost ca in fata mea se gasea un om ce se jertfea pe deplin pentru Dumnezeu, pentru Adevar. Nu era un profesor universitar ce primea un salariu confortabil pentru a fi un raspanditor al cunoasterii, nici nu era un conducator religios ce tanjea sa ii fie asezate la picioare putere, influenta, sau chiar un vas cu fructe, precum faceau “maestrii spirituali” ce aveau, pe atunci, discipoli in zona. El nu se gasea “in religie” pentru ce ar fi putut obtine de acolo; nu cauta un sprijin, sa se “bucure de o viata spirituala”. Era doar un calugar simplu ce cauta Adevarul mai presus de toate. Si am stiut, dincolo de orice umbra de indoiala, ca ar muri pentru acel Adevar, caci puteam simti ca deja murea pentru el.
Asa cum am spus, mesajul parintelui Serafim cade asupra multor urechi surde, aici in America. Chiar si oameni din propria sa biserica asculta doar o parte din el. Cand se gandesc ca ar putea sa fie impotriva opiniei publice si sa riste pierderea recunoasterii si a acceptarii din partea lumii (incluzand “lumea bisericii”), ei se opresc de indata. Si totusi Dumnezeul Rastignit, caruia ei ii dau slujire din buze, a spus odata ucenicilor sai: “Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte”. “În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”.
Cei care au suferit dureri nemasurate in lumea aceasta pot crede cu mult mai multa tarie ca trebuie sa existe o alta lume, decat cei ce nu au suferit. Acei care, asemenea parintelui Serafim, se simt nelalocul lor in societatea moderna, care au fost “inghititi si scuipati afara de catre lumea cea neintelegatoare”, pot intelege mai bine chemarea radicala a lui Hristos, de respingere a lumii si de razvratire impotriva ei. Astfel, nu cei “acceptati” sunt cei ce aud mesajul “nu al acestei lumi” al parintelui Serafim si il poarta pana la capat. Ca si in vremea lui Hristos, proscrisii sunt cei ce inteleg. Chiar si un ateu ar putea fi mai aproape de Dumnezeu decat un “drept-credincios”, daca cel dintai sufera in necredinta sa si cel din urma este satisfacut si se complace in credinta sa. Precum zicea parintele Serafim, Dumnezeu lucreaza in sufletele “marilor contestatari” mai mult decat in cele ale “micilor sustinatori”.
Nu este o intamplare, atunci, faptul ca in timp ce multi oameni din biserica parintelui Serafim merg doar pana la jumatatea drumului cu invatatura sa, exista un numar crescand de oameni din miscarea punk ce o urmeaza pana la capat. Mai multi punk-isti s-au alaturat Fratiei intemeiate de el si mor fata de lume, ca monahi, gasind stravechiul monahism ortodox a fi punkdom-ul final.
Inca din 1960, parintele Serafim a ajuns la multe dintre concluziile la care au ajuns si punk-istii de astazi. El spunea ca umanitatea, atunci cand se desparte de Dumnezeu, devine in mod firesc o SUBUMANITATE, si umanismul devine subumanism. Acei artisti si muzicieni care il infatiseaza pe omul modern, lipsit de Dumnezeu, individualist ca fiind desert, deznadajduit, inrait si dezumanizat, se apropie mai mult de adevar decat umanistii naivi si fericiti care incearca sa priveasca la situatia contemporana cu optimism.
Cativa ani mai tarziu, in 1962, parintele Serafim a scris un eseu in care indica directia pe care o ia nihilismul, dirijat de Cel Rau. Cuvintele sale s-au dovedit profetice in deceniile ce au urmat.
Primul stadiu al nihilismului, spunea el, este “liberalismul”, intelegand prin aceasta incercarea de a realiza un compromis intre Vechea Ordine (“civilizatia crestina”) si Noua Ordine a omenirii, fara de Dumnezeu. Al doilea stadiu este realismul, in care credinta in lumea cealalta si in Adevarul transcendent este abandonata si toata grija este acordata asupra lumii materiale, bunastarii trupesti, progresului tehnic etc. Realismul, totusi, refuza nevoile neplanuite, irationale ale omului, si prin urmare trebuie sa determine o reactie impotriva, care este al treilea stagiu: “vitalismul”.
In perioada vitalista, criteriul Adevarului este subtituit de un standard nou: “datatorul de viata”, “vitalul”. Acesta poate lua forma unor experiente pseudo-duhovnicesti, invocarea unor “puteri” si “prezente”, sau unei alte forme a “cultului naturii” cu elementele sale fundamentale, pamantul, trupul si sexul. Vitalismul, spunea parintele Serafim, este “un simptom inconfundabil al oboselii lumii. Este rodul, nu al “prospetimii”, al “vietii” si al “imediatului” pe care discipolii sai le cauta cu atata disperare (tocmai din din cauza ca le lipsesc), ci al stricaciunii si necredintei, ce sunt ultima faza a civilizatiei muribunde pe care ei o urasc.”
Astfel, credea parintele Serafim, dincolo de vitalism mai poate fi doar inca un stadiu, final, prin care ar putea trece nihilismul: Nihilismul Distrugerii. “Aici, in cele din urma”, scria el, “gasim un nihilism aproape “pur”, o ura impotriva creatiei si impotriva civilizatiei, care nu va fi multumita pana ce nu le va distruge pe deplin”.
De cand parintele Serafim a scris despre acestea in 1962, miscarile de tineret au tins sa corespunda cu stadiile pe care l-a indicat el. Miscarea hippie a anilor `60 si inceputurilor de ani `70 a fost un exemplu de vitalism reactionand impotriva liberalismului mort si a realismului sec al anilor `50 (cand stiinta era asteptata sa aibă grija de toate, conformismul era regula, iar cautarea spirituala privea de sus). In anii `80 si `90, idealurile hippies-lor s-au dovedit naive si simpliste, si vitalismul lor a deschis calea manifestarilor nihilismului distrugerii, intr-o cultura de tineret mult mai fragmentata acum. Aici ne gasim astazi. Si dincolo de aceasta, spunea parintele Serafim, este Anarhia.
“Nihilismul timpurilor noastre se gaseste in toate”, scria parintele, “si cei ce nu aleg, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa lupte impotriva lui, in numele deplinatatii Fiintei Dumnezeului celui viu, sunt inghititi deja de catre el. Am fost adusi la marginea prapastiei neantului si, fie ca ii recunosteam ori nu natura, vom fi inghititi de catre ea fara nadejde de scapare, prin afinitatea fata de neantul atot-prezent din noi – doar daca nu ne agatam prin credinta deplina si sigura (care, indoindu-se, nu se indoieste) in Hristos, fara de Care nu suntem nimic…”
“Interpretarile facile ale ‘crizei’, ale ‘alegerii’ ce ne sta dinainte, abunda; a tine parte oricareia dintre aceste interpretari iluzorii este osandire. Adevarata criza este acum, precum a fost mereu, in launtrul nostru; este acceptarea sau negarea de catre noi a lui Hristos. Hristos este criza noastra; El cere de la noi totul sau nimic, si aceasta “problema” care ne-o infatiseaza este singura care are trebuinta de raspuns… Il alegem pe Dumnezeu, Care singur ESTE, sau pe noi, neantul, abisul, Iadul? Vremea noastra este intemeiata asupra neantului; dar acest neant, inexplicabil noua, infatiseaza, celor ce il pot inca percepe, criza tuturor oamenilor din toate vremurile, cu deplina claritate si inconfundabil. Vremea noastra spune, daca putem a o asculta, sa il alegem pe Dumnezeul cel viu.”
(traducere si adaptare Radu Hagiu si Bogdan I. Stanciu)
free viagra
buy viagra online
generic viagra
how does viagra work
cheap viagra
buy viagra
buy viagra online inurl
viagra 6 free samples
viagra online
viagra for women
viagra side effects
female viagra
natural viagra
online viagra
cheapest viagra prices
herbal viagra
alternative to viagra
buy generic viagra
purchase viagra online
free viagra without prescription
viagra attorneys
free viagra samples before buying
buy generic viagra cheap
viagra uk
generic viagra online
try viagra for free
generic viagra from india
fda approves viagra
free viagra sample
what is better viagra or levitra
discount generic viagra online
viagra cialis levitra
viagra dosage
viagra cheap
viagra on line
best price for viagra
free sample pack of viagra
viagra generic
viagra without prescription
discount viagra
gay viagra
mail order viagra
viagra inurl
generic viagra online paypal
generic viagra overnight
generic viagra online pharmacy
generic viagra uk
buy cheap viagra online uk
suppliers of viagra
how long does viagra last
viagra sex
generic viagra soft tabs
generic viagra 100mg
buy viagra onli
generic viagra online without prescription
viagra energy drink
cheapest uk supplier viagra
viagra cialis
generic viagra safe
viagra professional
viagra sales
viagra free trial pack
viagra lawyers
over the counter viagra
best price for generic viagra
viagra jokes
buying viagra
viagra samples
viagra sample
cialis
generic cialis
cheapest cialis
buy cialis online
buying generic cialis
cialis for order
what are the side effects of cialis
buy generic cialis
what is the generic name for cialis
cheap cialis
cialis online
buy cialis
cialis side effects
how long does cialis last
cialis forum
cialis lawyer ohio
cialis attorneys
cialis attorney columbus
cialis injury lawyer ohio
cialis injury attorney ohio
cialis injury lawyer columbus
prices cialis
cialis lawyers
viagra cialis levitra
cialis lawyer columbus
online generic cialis
daily cialis
cialis injury attorney columbus
cialis attorney ohio
cialis cost
cialis professional
cialis super active
how does cialis work
what does cialis look like
cialis drug
viagra cialis
cialis to buy new zealand
cialis without prescription
free cialis
cialis soft tabs
discount cialis
cialis generic
generic cialis from india
cheap cialis sale online
cialis daily
cialis reviews
cialis generico
how can i take cialis
cheap cialis si
cialis vs viagra
levitra
generic levitra
levitra attorneys
what is better viagra or levitra
viagra cialis levitra
levitra side effects
buy levitra
levitra online
levitra dangers
how does levitra work
levitra lawyers
what is the difference between levitra and viagra
levitra versus viagra
which works better viagra or levitra
buy levitra and overnight shipping
levitra vs viagra
canidan pharmacies levitra
how long does levitra last
viagra cialis levitra
levitra acheter
comprare levitra
levitra ohne rezept
levitra 20mg
levitra senza ricetta
cheapest generic levitra
levitra compra
cheap levitra
levitra overnight
levitra generika
levitra kaufen
Loading ...
28 responses so far ↓
1 Agatha // Jun 23, 2006 at 10:17 am
Cand a descoperit credinta in Hristos si si-a aflat un camin in Ortodoxie, noul monah a dorit sa transmita aceeasi nadejde subculturii punk din care tocmai scapase, o comunitate de pusti mutilati de nihilism si disperare.
Gasise in cele din urma sensul existentei umane, si anume: omul este menit unei alte lumi.
Cei care au suferit dureri nemasurate in lumea aceasta pot crede cu mult mai multa tarie ca trebuie sa existe o alta lume, decat cei ce nu au suferit. Acei care, asemenea parintelui Serafim, se simt nelalocul lor in societatea moderna, care au fost “inghititi si scuipati afara de catre lumea cea neintelegatoare”, pot intelege mai bine chemarea radicala a lui Hristos, de respingere a lumii si de razvratire impotriva ei.
Minti ratacite de droguri si alcool, oameni necajiti si sarmani, bolnavi, etc., se refugiaza in credinta sperand ca acolo, sus, ii iubeste cineva. De aceea pot fi cel mai usor atrasi astfel de persoane, de aceea sectele crestine sunt pline de tot felul de nefericti, debusolati, care-si lasa familia si il adora pe guru. Astfel de tineri ar trebui sa gaseasca echilibrul in familie, munca, sport, nu sa treaca de la unele elucubratii la altele, de tipul Hristos este criza noastra; El cere de la noi totul sau nimic, si aceasta “problema” care ne-o infatiseaza este singura care are trebuinta de raspuns… Il alegem pe Dumnezeu, Care singur ESTE, sau pe noi, neantul, abisul, Iadul?
Astfel de tineri au nevoie de ajutor psihologic, de intelegerea si iubirea parintilor, de un mediu sanatos, nu de izolare intr-o manastire.
2 Templier // Jun 23, 2006 at 11:36 am
@Agatha – “Minti ratacite de droguri si alcool, oameni necajiti si sarmani, bolnavi, etc., se refugiaza in credinta sperand ca acolo, sus, ii iubeste cineva.”
De obicei oamenii necajiti se refugiaza in alcool, iar mintile ratacite in droguri.
Nu vad care e problema ta ca o parte a oamenilor necajiti si a mintilor ratacite se refugiaza in credinta, evitand alcoolul si drogurile, sau iesind din mlastina lor.
Oricum TU nu le poti oferi nici mediu sanatos, nici iubirea si intelegerea parinteasca, asa ca iarasi, nu vad care e problema ta ca ei gasesc alinare undeva.
3 roparo // Jun 23, 2006 at 12:10 pm
@Agatha
Viziunea ta e lumeasca si lipsita de Dumnezeu.
Articolul nu vorbeste despre “secte crestine” ci despre Ortodoxie. Daca pentru tine nu e nici o diferenta, asta ar fi deja o problema.
De ce nu pui altfel problema ? Recomanzi refugiul in “familie, munca, sport”. Ok.. si pana cand ?
Cand va veni clipa, unde te vei mai refugia ? Atunci ce vei face ?
Te vor scapa oare colegii de servici, orele de sport – refugiu ?
Solutia ta e a strutzului. Bagand capul in nisip, nu rezolvi problema.
Ajutor psihologic ? Ce rezolvi cu el , decat iarasi ascunderea problemelor sub pres, zicand ca esti ajutat in “acceptarea lor”. Asta in cel mai bun caz.
Fara spovedanie adevarata, problemele nu trec.
Doamne ajuta!
4 Sauron // Jun 23, 2006 at 1:46 pm
Ai dreptate Agatha! Insa acesti tineri, pe langa ce ai spus tu, nu trebuie sa neglijeze pe Dumnezeu….dar nu in sensul izolarii la o manastire ci in sensul URMARII VALORILOR CRESTINE! Asta apropos si de chestia “nu fa ce face popa, fa ce spune popa!” ;)
5 Evw // Jun 23, 2006 at 2:23 pm
Excelent articolul!
Era şi timpul să publicaţi şi ceva din scrierile acestui mare om care a fost Serafim Rose-o emblemă pentru omul deznădăjduit al secolului XXI.
Serafim Rose a fost un om atipic pentru societatea modernă, un om care şi-a pus intrebări existenţiale de la o vîrstă fragedă şi ,pentru că familia şi societatea nu i-a putut oferi răspunsuri la aceste întrebări, a suferit enorm, a gustat amărăciunea ateismului, a răzvrătirii etc. Şansa extraordinară pe care a avut-o era sinceritatea. Chiar şi atunci când se răzvrătea împotriva unui Dumnezeu care tăcea era sincer.Ridica pumnii la cer şi apoi plîngea.
Până la urmă a găsit limanul care se cheamă Hristos.
6 Evw // Jun 23, 2006 at 3:14 pm
Există anumite persoane care îşi fac un ţel în viaţă din propaganda ateistă uitând un fapt elementar: omul se deosebeşte fundamental de bietul animal care nu face altceva decât să pască, să doarmă si, eventual, să procreeze.
Omul îşi pune întrebări (dacă e om).
Madam Agatha, cu ce se deosebeşte omul modern care merge zilnic la serviciu(ca să aibă ce mânca),doarme şi procreează de bietul viţeluş care – la scară redusă ce-i drept-face cam acelaşi lucru?
Omul are nelinişti. Dacă viaţa s-ar reduce la ceea ce se vede omul ar avea măcar liniştea animalelor , dar nu o are.
Cei ca tine care consideraţi că scopul vieţii umane se reduce la confort, maşină, sport, serviciu , card bancar bla bla bla sunteţi jalnici.
Ar trebui ca atunci cînd le ai pe toate-şi sunt oameni care le au- să fii fericit.Nu e cazul să meţionez că ecuaţia asta nu şi-a găsit o rezolvare până acum.Dacă ai fi cinstită ai recunoaşte acest lucru.
Cum şi-ar putea ajuta copilul adolescent aflat într-o criză existenţială o mamă atee care habar nu are ea însăşi cine este şi de unde vine?
7 Agatha // Jun 23, 2006 at 9:09 pm
sauron, asa numitele VALORI CRESTINE sunt o suma de principii etico-morale pe care le are, si le practica, orice persoana educata in acest sens, indiferent ca-i ateu sau credincios, si indiferent de religie.
Tot ce are in coada “ortodoxie” pentru mine este ceva impins la extrem, fundamentalist, sectant. Desi prin botez sunt crestina ortodoxa, nu sunt de acord cu exagerarile ortodocsilor si cu faptul ca se considera mai buni decat alti crestini ai altor confesiuni, mai buni decat ateii desigur. Am trait atatia ani in Romania si nu consider cu nimic mai buni ortodocsii decat catolicii sau protestantii, de ex.. Certurile pe seama crezului religios sunt tot o metoda de manipulare si distragere a atentiei de la problemele importante ale natiunii. Mai bine sa se certe pe religie decat sa fie uniti impotriva dusmanului comun.
roparo: Viziunea ta e lumeasca si lipsita de Dumnezeu.
Bineinteles. Traim in aceasta lume si un tanar trebuie educat sanatos, sa invete, sa faca mult sport, sa fie pregatit pentru lupta cu viata. Sa invete din greseli. Datoria unui parinte este sa-l ajute atunci cand comite o greseala, sa-i explice, sa fie alaturi de el. Daca un tanar cade in droguri si alcool, parintii au gresit pe undeva si trebuie sa faca tot ce pot ca sa-l ajute.
Cand va veni clipa, unde te vei mai refugia ? Atunci ce vei face ?
Care clipa? Moartea?
Toate momentele grele ale vietii trebuie sa le rezolvi, nu sa astepti sa ti le rezolve Dumnezeu. Orice problema are solutie daca esti sanatos la corp si minte. Cand vine moartea, te duci si gata. Te incinereaza sau te ingroapa, dupa dorinta fiecaruia. Te duci cu datoria implinita fata de tine, fata de copii, sau nu, depinde de cum isi organizeaza fiecare viata. Nu vad unde e pozitia strutului in ceea ce spun eu.
Unde te duci? Inca nu poate nimeni sa spuna cu certitudine cum/ce e “dincolo”. Nici chiar dumneata desi probabil esti convins ca stii “Adevarul”.
Templier: Oricum TU nu le poti oferi nici mediu sanatos, nici iubirea si intelegerea parinteasca, asa ca iarasi, nu vad care e problema ta ca ei gasesc alinare undeva.
Bine inteles ca nu, eu nu sunt mama drogatilor lumii, de asta se ocupa Dumnezeu. Eu am oferit, si ofer, mediu sanatos, iubire si intelegere parinteasca, copiilor mei. Si pot sa mor linistita, mi-am facut bine datoria.
Insa sunt de acord ca este de preferat ca unu sa se roage intr-o manastire, sa se refugieze in credinta, sa vorbeasca cu Dumnezeu, decat sa se drogheze sau sa bea.
Cel putin asa traieste mai multi ani si convins ca acolo sus, cineva il iubeste. Si din iluzii se poate trai.
8 Sauron // Jun 23, 2006 at 10:27 pm
Pai VALORILE CRESTINE, adica invataturile Bisericii, sunt demne de urmat atat de credinciosi cat si de necredinciosi…tocmai asta-i chestia! Si bineinteles ca aceste valori sunt o serie de “norme metodologice”, de principii si morale pe care orice om educat si normal trebuie sa le urmeze! Dar sunt totusi VALORI CRESTINE promovate de Biserica si trebuie sa le privim in tocmai! Aaa, daca Biserica in sine nu e tocmai “sfanta” in unele cazuri si mai fac si popii tot soiu de marsavii si pacate, asta-i altceva! Tocmai ce ziceam: TREBUIE SA URMAM INVATATURILE BISERICII SI NU NEAPARAT PRACTICILE EI!!!
9 Misu // Jun 23, 2006 at 11:21 pm
Interviu cu Dumnezeu
Am visat ca avusesem un interviu cu Dumnezeu.
“Asa dar, zici ca vrei sa ai un interviu cu Mine?” intreba Dumnezeu.
“Daca…aveti putin timp…” am zis eu.
Dumnezeu a zambit
“Timpul meu este Eternitatea. Ce anume te-ai gandit sa ma intrebi?”
“Ce anume te surprinde cel mai mult pe Tine, Doamne, cand e vorba despre umanitate?…
Dumnezeu raspunse….
“Faptul ca oamenii se plictisesc cand sunt copii. Ei se grabesc sa creasca mari, si apoi tanjesc sa fie copii din nou.”
“Ca isi pierd sanatatea facand bani, si apoi isi pierd banii ca sa-si recastige sanatatea.”
“Ca gandindu-se speriati la viitorul lor, ei uita prezentul, asa incat ei nu mai traiesc nici in prezent si nici in viitor.”
“Ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata, si mor ca si cum nu ar fi trait niciodata.”
Dumnezeu imi lua mana mea in mana Sa, si pentru o vreme s-a lasat o tacere.
Atunci am intrebat… “Ca parinte, ce fel de lectii de viata ai vrea Tu sa invete copii Tai?”
Dumnezeu a replicat cu un zambet
“Sa invete ca nu poti sa faci pe nimeni sa te iubeasca. Ceea ce poti face este sa te lasi pe tine insuti sa fi iubit.”
“Sa invete ca nu e bine sa te compari cu nimeni.”
“Sa invete ca un om bogat nu este neaparat acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin.”
“Sa invete ca e nevoie doar de cateva secunde ca sa deschizi o rana adanca in persoana pe care o iubesti, si ca e nevoie de multi ani ca sa vindeci rana.”
“Sa invete sa ierte prin practicarea iertarii.”
“Sa invete ca exista persoane care ii iubesc mult de tot, dar pur si simplu nu stiu cum sa-si exprime sau sa-si arate sentimentele.”
“Sa invete ca doi oameni pot sa priveasca la acelasi lucru si sa le vada in mod diferit.”
“Sa invete ca nu este totdeauna suficient sa fie iertati de altii. Ci sa se ierte pe sine insisi.”
“Si sa invete ca Eu sunt aici, intotdeauna.”
10 negel // Jun 24, 2006 at 7:43 am
Binevenit articolul si felicitari forumistilor pentru sinceritatea interventiilor. Pentru cei care nu-l cunosc pe parintele Serafim Rose, as recomanda, macar din curiozitate, sa citeasca ce-a scris. Spre exemplu, ” Sufletul dupa moarte”.
O precizare: prin Biserica se intelege institutia divino-umana care-i cuprinde pe toti cei botezati corect in numele Sfintei Treimi, vii si adormiti, si al carei cap este Iisus Hristos. Atunci cand aratam justitiari cu degetul spre Biserica sa nu uitam de barna din ochiul nostru, mai ales daca spunem ca suntem crestini ortodocsi.
11 roparo // Jun 26, 2006 at 10:21 am
Agatha:
Nu am nimic impotriva sportului, a sanatatii, a luptei cu viata. E foarte corect ce spui in aceasta chestiune, DAR, pana la un punct.
Acestea nu trebuie si nu pot constitui un refugiu din calea problemelor, desi la prima vedere ar parea ca rezolva situatia.
Sportul sau munca te fac doar sa uiti sau sa ignori o problema, desi in sufletul tau ea ramane “activa”.
Viziunea ta asupra mortii explica oarecum pozitia pe care o ai. Este foarte usor sa spui ca atunci se termina tot si gata, termini viata impacat ca ti-ai facut datoria. Problema cea mare e ca nu se termina totul acolo (ar fi si absurd sa se intample asa).
“Adevarul” pe care-l cunoastem, si cu care ne iei peste picior, nu l-am inventat noi ci il cunoastem din marturisirea Bisericii cea lasata de insus Adevarul pe pamant. Acesta s-a pastrat nealterat in Traditia si marturisirea Bisericii Ortodoxe.
Asadar, noi stim ca nu se termina totul cu moartea, ba mai mult, avem multe marturii cu ce ne asteapta dincolo, unde incepe adevarata viata.
E prea scurt spatiul aici ca sa dezbatem aceste lucuri, insa , pe scurt, aceasta lume in care ne nastem constituie doar un poligon de antrenament, de revenire la Dumnezeu. Multi au comparat-o cu un adapost de o noapte in timpul unei calatorii indelungate.
Cred ca ai o parere gresita despre ortodocsi. Ei nu se considera superiori celorlalti (nu la nivelul virtutilor), ba din contra. Se straduiesc sa sa considere mai prejos decat altii.
Insa, Ortodoxia este considerata singura Biserica adevarata, Apostolica (lasata de Sfintii Apostoli), in care Adevarul (pe care multi il iau la misto si il cauta in alte locuri) este pastrat nealterat.
Un ortodox nu se refugiaza in sport si munca, ci are de luptat un razboi cumplit cu patimile sale. Daca il chinuie desfraul, nu va face ture ture in jurul blocului, ci se va apuca mai tare de rugaciune si post.
La sfarsitul vietii va fi judecat in starea in care va fi gasit si i se va rasplati binele si raul ce l-a facut. Acolo va astepta Invierea generala, cand fiecare isi va redobandi trupul, unii spre cinste, altii spre durere.
Vezi cat de departe e viziunea noastra de cea a ta, in privinta mortii.
Daca te intereseaza si alte detalii, scrie-mi pe yahoo (acelasi id).
Doamne ajuta!
12 aldous // Jun 26, 2006 at 11:07 am
Acest articol este vechi de mai multi ani si a mai fost publicat pe altermedia sau sfaturiortodoxe, ceva de genul acesta?
13 aldous // Jun 26, 2006 at 6:24 pm
am gasit articolul la care ma refeream eu http://ro.altermedia.info/antisistem/moarte-lumii-punkisti-deveniti-monahi_1067.html
:))
14 Agatha // Jun 26, 2006 at 6:39 pm
roparo, desi AM nu mi-a publicat raspunsul dat Evw acum 2 zile, ma deranjez sa va raspund fiindca vad ca insistitati, ca toti credinciosii, convins ca dvstra. stiti sigur. Nu ma intereseaza ce-i dupa moarte oricate “marturii” ati aduce. Ma intereseaza omul, persoana, prin ceea ce face in viata, cum traieste si ce lasa dupa el. Hrana spirituala nu inseamna sa cunosti pe de rost miturile biblice.
Cine vrea sa sufere, sa fie trist, smerit, sa-si duca patimile, sa se vaicareasca, sa se pocaiasca si sa-i ceara iertare lui Dumnezeu pentru ca a mancat carne vineri sau a fost desfranat, sa fie sanatos.
Eu mi-am spus opinia, asa cred eu ca-i bine pentru mine si ai mei, si atat. Si nimeni, absolut nimeni, nu are dreptul sa ma judece, sa ma condamne fiindca eu am aceleasi convingeri ca el.
Cat despre ortodocsi este concluzia ce am tras in urma opiniilor postate aici si in alte forumuri. Personal nu am nimic cu ortodocsii, e treaba lor ce fac si ce cred, dar nu au dreptul sa-i judece pe ceilalti, sa condamne si sa spuna ca ei sunt adevaratii crestini, deci mai buni ca restul lumii.
Cei ca tine care consideraţi că scopul vieţii umane se reduce la confort, maşină, sport, serviciu , card bancar bla bla bla sunteţi jalnici.
Madam Evw, ca tot sunt aici, nu mai continuati cu demagogia. Toti cei care muncim pe un salariu, avem o casa, o masina, un trai confortabil, putem sa facem vacante si sa oferim copiilor educatie. Cred ca fiecare om doreste sa traiasca asa, nu sa-si vada copii suferind. Nelinisti, sensibilitati, curiozitati, avem toti dar cautam in locuri diferite. Unii mai cauta hrana spirituala si in literatura, arta, poezie, muzica, nu numai in Biblie. Imi imaginez ca dumneata nu traiesti intr-o manastire, nu duci o viata ascetica vorbind in fiecare zi cu Domnul. Asta inseamna demagogie pentru mine. Sa ma judeci si sa ma condamni pe mine, si probabil poti sa ai mai mult ca mine, dar dumneata traiesti cu Biblia sub perna.
Cum şi-ar putea ajuta copilul adolescent aflat într-o criză existenţială o mamă atee care habar nu are ea însăşi cine este şi de unde vine?
Deci o mama atee, dupa dumneata, trebuie sa fie incapabila sa-si creasca copiii, sa-i ajute sa depasaesca crizele adolescentei. Am mai spus ca nu se poate dialoga cu persoane care sunt convinse ca stiu, care nu respecta parerea altora, care condamna.
Ori esti cu mine, ori impotriva mea, asta-i deviza credinciosilor si nu numai.
15 miriam // Jun 26, 2006 at 7:57 pm
Este foarte interesant ce spune parintele Serafim despre unul dintre ucenicii lui, un tinar care cunoaste credinta ortodoxa pentru prima data in manastirea californiana.
Operator pc, cu un salariu de peste 100.000 dolari anual, tinarul cauta un sens vietii sale, altul decit acela de a avea o meserie bine platita si a trai in lux.
Il gaseste intr-un loc unde nu este curent electric si unde carti valoroase de spiritualitate ortodoxa din zona californiana se scriu la o masina de scris mecanica. Renunta la tot si se muta la manastire.
Episodul acesta venea la vremea cind l-am citit in intimpinarea unei dorinte a mele de a incerca o experienta similara de retragere spre o lume simpla si inchisa fata de cea pe care o cunoastem bine cu totii. Si citindu-l am inteles ca ai nevoie de multa putere sufleteasca si vointa pentru a te opune cursului unei vieti zbuciumate si de multe ori lipsite de sensuri.
16 Hathor // Jun 27, 2006 at 3:16 am
am inteles ca ai nevoie de multa putere sufleteasca si vointa pentru a te opune cursului unei vieti zbuciumate si de multe ori lipsite de sensuri.
Aceasta retragere din fata greutatilor vietii poate parea un fel de abandonare, lasitate, frica, slabiciune. Cred ca are mai mult merit o persoana care lupta si invinge, decat o persoana care abandoneaza. Inteleg o asemenea retragere cand vine din partea unui geniu al scrisului, picturii, muzicii, filozofiei, un om care lasa ceva celorlalti, un om care are ceva de spus umanitatii. Dar sa se retraga unu numai ca sa scape, sa stea sa se roage toata ziua, este intradevar lipsa de putere sufleteasca si vointa pentru a te opune cursului unei vieti zbuciumate.
Nimic in viata nu este lipsit de sens. Toate au o cauza si un efect.
17 costin // Jun 27, 2006 at 4:43 am
Draga Agatha!, observ ca in momentele de impas (criza de argumente si urma de indoieli)apelezi la neconvingatoarea arma:”asa vrea muschii mei!”..sau pe limba ta:”eu asa cred ca e bine si nu are nimeni dreptul sa ma judece”. Ma intreb, de unde aceasta spaima terbila de a fi judecata?!. Daca convingerile tale iti ofera liniste de ce te macina atata judecatile unora care …te simt atat de indarjita incat te-as vedea ”luandu-te de piept” cu insusi Dumnezeu, daca ar indrazni sa te judece. In schimb, nu vei auzi niciodata un ortodox autentic reprosandu-le celorlanti ca-l judeca; ba dimpotriva, se va bucura chiar de-ar fi sa-l judece toate tribunalele lumii in frunte cu filozofi, oameni de stiinta si genii mondiale, si asta stii de ce? pentru ca pacea si odihna sufletului nu-i poate fi afectata!
Eu, Agatha, nu te-ndemn sa crezi in Dumnezeu amenintandu-te cu chinurile iadului, nu te-ndemn sa postesti, sa te rogi, sa saracesti cautand mantuirea, sa urmezi o anumita credinta adevarata, nu te judec, nu-ti vorbesc cu versete din Biblie sau sfinti (astea sunt pentru cei inaintati in credinta!) eu te-ndemn doar la un singur lucru: CAUTA ADEVARUL CU SINCERITATE, SI-L VEI GASI!
Hmmm, dar ce-ti cer eu tie nu e greu!, e foarte greu!!, e cel mai greu lucru cu putinta-sa fi sincer cu tine insuti…sa nu cauti ”un adevar care-ti convine”, care sa-ti justifice slabiciunile, poftele, trairile, sa cauti ADEVARUL ABSOLUT, indiferent care ar fi si sa-l RECUNOSTI, SA-L ASUMI si SA-L MARTURISESTI chiar daca e mai greu sa-l…. TRAIESTI!
Nu am intalnit om pe pamant care sa nu afirme: daca Dumnezeu ne-ar dovedi existenta lui aratandu-se oamenilor, l-as urma negresit si i-as respecta poruncile indiferent care ar fi acestea. MINCIUNI!. Oamenii se mint singuri, si majoritatea lor stiu ca, parca n-ar vrea sa respecte chiar orice porunca, chiar de s-ar arata Dumnezeu insusi si le-ar cere asta!
Dar oare ateii sunt sinceri cand isi afirma necredinta lor in Dumnezeu? NU! pentru ca daca ar fi 100% sincer, in secunda urmatoare ar fi cuprins de o neliniste si o disperare ce l-ar duce in pragul sinuciderii. Un ateu pur 100% ar distruge totul in jurul sau, calcand peste cadavre iar in final s-ar autodistruge caci, cum ar putea trai gandindu-se numai, ca totul se reduce la viata pe pamant….cum ar putea trai gandindu-se ca totul e la voia intamplarii, ca el e mai norocos ca inaintasii nostrii beneficiind de o viata mai buna si, mult mai ghinionist decat urmasii lui care ar putea descoperii gena nemuririi si fericirii cand el ar fi demult in neant!…cine ar putea suporta o asemenea previziune!?…CE NEBUNIE!!!…ce folos o lume mai buna, copii destepti frumosi si civilizati , pace in lume, bunastare, aselenizare, etc., ce rost ar avea toate astea?
Existenta lui Dumnezeu mai poate fi privita si din alt unghi: cunoasteti pariul lui Pascal cu ateul?. Pascal a mizat pe existenta lui Dumnezeu afirmand:”DACA DUMNEZEU NU EXISTA, EU NU PIERD NIMIC SI TU (ATEUL) NU CASTIGI NIMIC, DAR DACA DUMNEZEU EXISTA EU AM CASTIGAT TOTUL SI TU (ATEUL) AI PIERDUT TOTUL!
P.S. nu imbratisez ”pozitia” de pe care unii dintre voi incearca sa combata afirmatiile Agathei, folosindu-se de dogme, teologie si scrierile sfintilor. Pentru cineva care nu crede in Dumnezeu, trimiterile unora la dogme (valabile pentru cei inaintati in credinta) sunt echivalente cu explicarea beneficiilor si mecanismelor de functionare a energiei electrice unuia care nu crede in existenta curentului, pt ca nu-i asa…a vazut cineva vreodata curentul electric!!
18 Evw // Jun 27, 2006 at 3:17 pm
Ca de obicei, discuţia a deraiat mult de la tema articolului.
Persoana părintelui Serafim Rose este atât de profundă şi complexă încât mi se pare o adevărată împietate ca cineva să combată ceea ce dânsul a făcut doar aşa, că se plictiseşte la serviciu şi cu atât mai mult să faci propagandă atee în faţa unui asemenea titan. Cei care insistă ori nu au citit articolul şi ori l-au citit dar nu au înţeles nimic.
Serafim Rose a fost un om providenţial pentru o întreagă generaţie.În primul rând pentru că a fost american, deci s-a născut şi s-a format într-un mediu complet secularizat.În al doilea rând pentru că a fost un geniu, un om cu o capacitate intelectuală covârşitoare, putând să facă o carieră universitară fulminantă. Învăţa limbile străine cu o repeziciune care-i speria chiar şi pe profesori.În căutările lui spirituale a învăţat germana pentru a-l putea citi în original pe Nietzsche, a invăţat chineza veche pentru a putea studia stravechile texte Tao, nu mai vorbesc de limbile moderne care nu prezentau pentru el nici o dificultate.Cât a suferit numai Dumnezeu ştie! Ani întregi a fugit de Dumnezeu şi cu cât păcătuise mai mult înaintea Lui, cu atât mai mult îl urmărea Dumnezeu.Până la urmă, când n-a mai putut fugi, s-a predat şi a cutezat să se întoarcă i să-L cheme pe Acela împotriva căruia se răzvrătise odinioară.
Agatha, articolul pe marginea căruia comentăm tratează probleme fundamentale, dielme existenţiale ale omului modern iar tu vulgarizezi aceste probleme cu cardul Visa. Drama omului modern nu se tratează printr-un duş într-o cadă cu jacuzzi .Poate nu-ţi dai seama dar eşti hilară.
Referinţa la adolescentul aflat în criză spirituală nu ar fi trebuit să te scandalizeze aşa tare.Este o problemaă cât se poate de reală.Aceşti puşti punk provin, în general, din familii înstărite, au parte de educaţie bună, confort, maşină, vacanţă şi tot ce mai vrei tu ca să te simţi bine şi, totuşi , ceva nu merge. Acel ceva se rezumă la aceea că părinţii nu le pot da copiilor ceea ce nici ei nu au.Ce te faci atunci când ai un copil superinteligent şi ale cărui întrebări te depăşesc? Ce alternativă are un copil deştept a cărui mamă nu ştie alceva decât să facă piaţa, să meargă la serviciu,la aerobic, la coafor, să se uite la televizor…?
Este problema pe care avut-o Eugene Rose (pr Serafim Rose înainte de călugărie) în familie- părinţii nu l-au putu ajuta pentru că intrebările lui îi depăşeau.Familia i-a oferit un cadrul prielnic pentru o viaţă confortabilă,căldicică, mama era iubitoare dar total ignorantă în probleme de spiritualitate
Şi atunci adolescentul se răzvrăteşte.
Copiii aceştia au, aproape fără excepţie , suflete foarte sensibile dar rănite de societatea sălbăticită după bani, de mama ipocrită care se machiază atunci cînd el (copilul) îi pune o intrebare stupidă de genul “Cine sunt eu?” şi-l sfătuieşte “mai bine ai lăsa prostiile astea şi te-ai apuca de ceva mai serios”etc.
Nu e cazul tău, după cum se vede, tu nu ţi-ai pus probleme existenţiale iar copiii tăi nu sunt superinteligenţi ca să te depăşească cu întrebările lor .
19 Evw // Jun 27, 2006 at 3:39 pm
Apelez la răbdarea echipei de moderare şi postez un fragmet din cartea “Viaţa şi opera părintelui Serafim Rose”:
20 Agatha // Jun 27, 2006 at 4:01 pm
ce folos o lume mai buna, copii destepti frumosi si civilizati , pace in lume, bunastare, aselenizare, etc., ce rost ar avea toate astea?
Macar de s-ar realiza toate astea! Ar servi sa traiasca omul linistit, sa se bucure de viata, mens sana in corpore sano, sa se bucure de toate frumusetile naturii pe care i le ofera aceasta planeta si pe care majoritatea nu le cunoaste nici macar din filmele documentare in via digital, in loc sa se chinuie, sa vada atata mizerie in jurul lui, sa-si vada copiii nefericiti, saraci, bolnavi. Dar acestui om i se promite viata dincolo de moarte, fericirea alaturi de tatal ceresc, acest om traieste cu speranta ca suferintele ii vor fi rasplatite. De aceea si prinde atat de mult propaganda religioasa la cei saraci si napastuiti.
Costin, nick nou pentru personaj vechi, ‘geaba te-ai straduit plin de “tact” si “diplomatie”, n-ai adus nimic nou:-)
pentru ca daca ar fi 100% sincer, in secunda urmatoare ar fi cuprins de o neliniste si o disperare ce l-ar duce in pragul sinuciderii. Un ateu pur 100% ar distruge totul in jurul sau, calcand peste cadavre iar in final s-ar autodistruge caci, cum ar putea trai gandindu-se numai, ca totul se reduce la viata pe pamant
Aici ai pus degetul pe rana ateului. Intra pe site-ul ateilor si spune-le asta. Imediat se vor converti la mozaism, islamism, etc., sigur vor simti nevoia sa creada in Atotputernicul.
Continuati sa-i dati sfaturi Agathei, s-o analizati la nivel personal, cat e de nefericita sau fericita, jalnica, cat e de sincera sau nu, cum nu stie ea de unde vine si ce-i cu ea pe lumea asta, etc., dar plec in mijlocul naturii scandinave pentru o luna.
Va multumesc pentru atentie si simpatie:D
21 Kronos // Jun 27, 2006 at 8:39 pm
AM este o pagina crestin-ortodoxa. Ateii ar trebui sa se abtina de la comentarii legate de credinta. E ca unu care se arunca in groapa cu lei.
22 miriam // Jun 27, 2006 at 8:45 pm
Hathor,
Se vede ca nu te-ai rugat niciodata ca sa iti dai seama cit de greu este sa faca cineva acest lucru. Vorbesti pe de rost!
Fa intii un antrenament in sensul acesta si apoi da-ti cu parerea despre un lucru pe care il cunosti cu adevarat, nu despre ceva pe care nici macar ca idee nu stii ce inseamna.
Nu fac trimitere la ideologie, ci la latura practica a credintei. Desi pare banal de simplu sa pornesti, este foarte greu sa practici rugaciunea cu adevarat. Doar ca nu ti-a venit inca timpul sa pornesti pe drumul asta. Tolstoi, de exemplu, a ajuns intr-un asemenea moment la 55 de ani.
Toate au o cauza si un efect pe care trebuie sa inveti sa le cauti singur, experimentind metoda abordata de Serafim Rose si nu metode dintr-un alt domeniu, de preferinta filosofia, care este cu totul altceva decit religia.
Este ca si cum ai spune unui matematician iscusit ca munca lui nu are valoare, evaluind-o cu metode din domeniul medical.
Serafim Rose a fost un geniu al scrisului, daca nu stiai. Si-a scris cartile la masina de scris de care vorbeam in comentariu. Este inutil sa faci aprecieri asupra continutului lor, in caz ca il cunosti, daca nu ai inteles ce ai citit.
Similar, cineva a citit primele pagini dintr-o capodopera teologica scrisa de parintele Dumitru Staniloae si mi-a spus ca se exprima ca un … “dezaxat”. Si asta in conditiile in care lucrarea respectiva la consacrat pe prof. Dumitru Staniloae drept cel mai mare teolog al lumii din secolul XX. Nu stia de fapt nimic despre ce inseamna teologia si despre ddisciplinele care se studiaza in acest domeniu.
Cineva se plingea mai sus ca nu ii este respectata parerea atee.
Eu nu am pretentia sa imi fie respectata parerea de crestin. Dar ca sa ai atit de putin respect fata de Dumitru Staniloae, cum era cazul celui amintit, denota lipsa crasa de informatie si chiar de educatie.
Toate au sens, sensurile sint multe dintre ele meschine si noi luptam pentru fiecare lucru minuscul destinat bunastarii noastre, dar sintem tot mai singuri, mai instrainati unii de altii, mai lipsiti de caldura sufleteasca a celui de linga noi, parca am fi niste roboti care se misca pe trasee care nu converg decit atunci cind se distrug unul pe altul.
Nu toate sensurile ne aduc un real folos. Daca am 100.000 de dolari si sint un om singur, mintit de ceilalti, lingusit, pindit pe la spate, banii nu mai reprezinta un suport real din punct de vedere psihologic. Si exemple in “sensul” asta sint nenumarate.
23 Hathor // Jun 28, 2006 at 12:09 am
Evw: Nu e cazul tău, după cum se vede, tu nu ţi-ai pus probleme existenţiale iar copiii tăi nu sunt superinteligenţi ca să te depăşească cu întrebările lor .
Dna. (presupun ca sinteti femeie, barbatii nu ataca cu asa), Evw, veninul cu care atacati (probabil nu sinteti mama), faptul ca insultati ceea ce are o mama mai scump – copiii ei – dovedeste ca degeaba va bateti cu pumnul in piept pentru cat sinteti de spirituala, credincioasa si patrunsa de mari sensibilitati in tratarea problemelor existentiale. Halal dialog intelectual!
miriam
Se roaga cel care simte nevoia sa se roage. Cel care crede ca rugaciunea il ajuta. Unii vorbesc cu ei insisi, mediteaza. Nu inteleg de ce va infuriati asa tare. Sinteti fericiti, nu-i asa? Priviti-i cu ingaduinta pe bietii atei inculti si insensibili, care habar n-au sa-si educe copiii, sa le raspunda la intrebari capitale ca “de unde vin copiii?”, “Dumnezeu unde locuieste?”, “Cum arata”?, “Cand au fost astronautii pe Luna l-au vazut”? ” Cum a zburat Iisus la cer”? etc….etc…
Cred ca are dreptate Kronos.
24 Evw // Jun 28, 2006 at 9:54 am
Pentru AM
Dacă tot aţi tăiat citatul din carte şi nu-i nici o supărare pentru ce aţi mai publicat primul rând? Are vreun sens? Nu înţeleg!
25 altermedia_ro // Jun 28, 2006 at 10:44 am
Pentru Evw: Nu am taiat nimic, asta era tot comentariul. Cred ca ati uitat sa adaugati si citatul propriu-zis.
26 miriam // Jun 28, 2006 at 8:02 pm
Hathor,
Nu toti ateii sint inculti. De unde ai scos asta?
Ba mai mult cunosc atei(deci oameni care nu cred in Dumnezeu) care studiaza cu multa atentie scrierile religioase, le compara unele cu altele, le cauta sensuri, explicatii, le recunosc macar valoarea istorica, artistica, dupa caz.
Asta ar fi un exemplu de ateu care nu ar face greseala sa desconsidere pe Dumitru Staniloae sau pe alti scriitori din aceeasi bransa.
Pina nu am cunoscut nemijlocit aceasta categorie de intelectuali, nu as fi crezut ca pot sa existe oameni care sa studieze textele religioase cu un asemenea interes, fara sa fie neaparat convinsi de existenta lui Dumnezeu. Exact asa cum ar studia si fundamentele altor religii ale lumii.
Asa si tu! Nu iti vine sa crezi, pentru ca nu ai experimentat rugaciunea, ca unii oameni o practica prioritar, considerind-o cea mai folositoare activitate din viata lor, activitate care da adevaratul sens al existentei lor.
Nu inteleg despre care furie vorbesti. Poate despre a ta , despre neputinta ta de a intelege anumite lucruri sau macar de a le lua asa cum sint.
27 dimaiulianct // Jul 15, 2006 at 12:06 am
Agatha
Numele meu este Iulian. Pot sa te contrazic in tot ce spui cu argumente. In primul rand, spuneai ceva mai demult ceva de Crezul – Simbolul Credintei. E si normal sa existe dispute pe tema Crezului. Tot ce este scris in Biblia Crestin-ortodoxa este scris cu Duh Sfant ce din Tatal purcede.Asta nu o poti contesta cu nimic. Tu normal iti joci rolul si poti fi si tu impotriva dar Ortodoxia este Ortodoxie. De aceea apare in fiecare an la Ierusalim de Sfintele Pasti Sfanta Lumina din Cer. Asa pur si simplu. Si tot de aceea, de Boboteaza, cand se boteaza lumea la Iordan acest rau sfintit incepe dintr-odata si curge in sens invers. Asta se intampla numai in credinta crestin ortodoxa. Cat despre viata linistita….Asa cum si Parintele Serafim o spunea si au spus-o si alti Parinti si o spun si altii si o vor mai spune….Aceaasta viata materiala ne pregateste pentru “VIATA”. Noi oamenii simpli nu avem cum sa stim ce este viata. Viata este Hristos. Noi atata stim.Sunt mult mai multe de spus. La serviciu citeam revista ROST. Si cand am spus cuiva ca citesc revista Rost Cultural, politic, religios m-a intrebat: “RELIGIOOOOS! Mai, eu cred ca tu faci parte dintr-o secta.” Deci asta spui si tu. Este o extrema in care ai cazut tu. Si te afunzi tot mai mult. Semne ale existentei lui Dumnezeu sunt o gramada si inca ceva… Dar voi refuzati sa-i deschideti usa cand bate El.
Doamne ajuta!
28 dimaiulianct // Jul 15, 2006 at 12:17 am
Scuze. Revin asupra ce am scris si spun ca mai trebuie adaugat ceva. Bineinteles draga Agatha ca tu ai dreptul la o parere. Este pana la urma o libertate lasata de Dumnezeu. Cei care mai scrieti, nu mai judecati voi ca Agatha nu stie sa-si creasca copiii sau mai stiu eu ce… Are acest drept: sa aleaga. Scuze draga Agatha daca am scris ceva nedrept eu doar am vrut sa-ti spun de ce se lupta lumea pe tema Crezului si sa-ti aduc dovezi ca numai in ortodoxie exista minuni cu adevarat mari. (in celelalte religii inca nu s-au facut minuni, poate doar vraji).
Sa fiti iubiti. Si nu va mai certati ca la prima vedere asta pare ca faceti – cu iertare…