Marius Mioc [blogul lui Marius Mioc] [articolele acestui autor]
Un blogăr creştin destul de apreciat, precum Marius Cruceru (linc), repetă o greşeală des întîlnită, echivalînd copierea neautorizată a unor opere artistice cu furtul. “Şi ce dacă nu există în România o lege împotriva serviciului p2p? Faptul că există sau nu o lege mă poate face pe mine să renunţ la principiile Bibliei?”, citează aprobator domnul Cruceru dintr-o diatribă împotriva unui sait care punea la dispoziţia internauţilor muzică creştină, care putea fi copiată.
Fiindcă s-a făcut referire la principiile Bibliei, e cazul să restabilim un adevăr pe care inclusiv unii propăvăduitori creştini îl ignoră: niciunde în Biblie, reproducerea neautorizată a unei lucrări artistice nu este declarată păcat. Exista şi pe vremea lui Iisus Hristos creaţie intelectuală. Regula unanim acceptată în acele timpuri şi încă mult timp după aceea, era că creaţiile intelectuale (poezii, povestiri, cîntece) pot fi reproduse de oricine, fără plată către autorul lor. Se plătea eventual munca de copiere – scribul, tipograful sau lăutarul, dar ideea că de fiecare dată cînd cineva reproduce un cîntec sau un poem datorează bani autorului era complet necunoscută lumii antice. Finanţarea artiştilor se făcea de către mecenaţi, iar răsplata lor principală era gloria literară. De aceea scrierile lui Homer, “Mioriţa” sau cîntecele populare s-au răspîndit fără nici o plată, de aceea chiar şi evangheliile au fost copiate fără ca evangheliştii să pretindă bani pentru asta.
Iisus Hristos, trăind în acele timpuri şi cunoscînd acea stare de lucruri, nu a simţit nevoia să declare că ar fi ceva incorect aici. Dacă Iisus ar fi considerat greşită lipsa plăţii pentru “proprietatea intelectuală”, probabil ar fi spus-o. Nu e cazul să ne considerăm atît de deştepţi încît să adăugăm la creştinism nişte principii despre care Biblia nu a pomenit nimic.
“Dreptul de proprietate intelectuală” este o creaţie omenească recentă (la scara istoriei), care n-are nici o legătură cu Biblia şi cu principiile creştine. Nu spun că ar fi contrară Bibliei sau creştinismului, ci că nu are legătură cu acesta. Există desigur argumente în favoarea ideii că un scriitor sau un compozitor trebuie să primească nişte bani atunci cînd scrierea sau cîntecul său sînt reproduse de alţii. Cît să se întindă aceste drepturi e o problemă de convenţie legislativă, care variază de la ţară la ţară (există încercări de standardizare pe plan mondial) şi a variat în decursul timpului. După părerea mea, se face acum abuz cu noţiunea de “drept de proprietate intelectuală”. S-au înfiinţat diferite societăţi de gestiune a drepturilor de autor care încasează tot felul de taxe, în beneficiul principal al unor birocraţi din cadrul acestor societăţi, şi doar în foarte mică măsură al creatorilor înşişi.
Un caz mediatizat a fost cel al romanului “Enigma Otiliei” a lui George Călinescu, retipărit de trustul “Adevărul” a lui Dinu Patriciu, motiv pentru “Jurnalul Naţional” din 24 aprilie 2009 să publice articolul “Patriciu – citeşte şi ciordeşte” (linc). Tema articolului este faptul că “Adevărul” a tipărit “Enigma Otiliei” fără să plătească drepturi de autor către COPYRO, societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor. Autorul, George Călinescu, a murit, soţia sa deasemenea, n-au avut copii sau alţi moştenitori, dar conform Legii 8/1996 birocraţii de la COPYRO vor să se îmbogăţească pe seama muncii acestuia. Convingerea mea e că George Călinescu nu a muncit de dragul birocraţilor de la COPYRO, iar dacă din mormînt, de unde nu mai are nevoie de bani, ar putea să-şi spună vreo părere, cred că ar spune că dorinţa sa este ca scrierile sale să fie citite de cît mai multă lume, lăsînd reproducerea acestora gratuită pentru oricine e dornic s-o facă. Nu ştiu cine are dreptate din punct de vedere juridic (am înţeles că un proces este în curs), dar din punct de vedere moral-creştin eu nu văd nici o vină pentru cei care au tipărit “Enigma Otiliei”.
La ora actuală sînt o mulţime de opere artistice valoroase care zac în uitare fiindcă nimeni nu le mai retipăreşte, de teama unor procese privind drepturile de autor. Şi, de multe ori, nu suma care ar trebui plătită ca drept de autor este problema, ci faptul că nu se ştie cine este titularul drepturilor de autor. Dacă drepturile de autor ar aparţine autorilor înşişi lucrurile s-ar mai putea rezolva, dar legiuitorii au hotărît că drepturile intelectuale sînt valabile încă 70 de ani după moartea autorilor, şi au acceptat ca nişte societăţi particulare de gestiune a acestor drepturi să le comercializeze, uneori fără ca autorii înşişi să fi iscălit vreun contract cu respectivele societăţi. Vezi o poezie interesantă într-o carte veche şi te gîndeşti că ar fi bine să fie republicată, pentru a încînta şi generaţiile actuale. Dreptul de autor ar costa vreo 100 de lei (din poezie nu s-a cîştigat niciodată prea mult), dar ar trebui să plăteşti 10000 de lei pentru o investigaţie ca să afli cui anume să plăteşti aceste drepturi de autor: mai trăieşte autorul? are moştenitori? dacă da, cine, în ce cote-părţi şi care e adresa lor? dacă nu, ce organism colectiv deţine drepturile sale de autor? Decît atîtea complicaţii, mai bine renunţi, sau apelezi la publicarea unor lucrări la care titularul dreptului de autor e lesne de aflat – în general chiar organismele birocratice de gestiune colectivă sînt cele care pot oferi liste de opere cu drept de autor clarificat. Astfel, autorii individuali sînt împinşi să-şi cedeze drepturile unor organisme de gestiune colectivă, fiind exploataţi de acestea (inclusiv după moarte) şi se realizează o monopolizare a culturii de către aceste organisme birocratice, care prin condiţiile impuse pot avantaja sau dezavantaja anumiţi autori.
Aceleaşi organisme colective de gestiune a drepturilor de autor colectează taxe de la societăţile de radio şi televiziune şi de la orice societate comercială care difuzează programe care implică creaţia intelectuală. Într-o vreme aveau pretenţia să taxeze inclusiv taximetriştii care aveau radio în maşină (linc), pe motiv că aceştia îşi distrează clienţii punîndu-le muzică la radio, realizînd astfel profit. Faptul că postul de radio deja a plătit taxă pentru drepturile de autor nu conta. Bineînţeles, nimeni nu ţine o socoteală exactă ce anume melodii au fost ascultate, şi de cîtă lume, pentru a se împărţi corect banii rezultaţi din aceste taxe la autorii înşişi. De acei bani beneficiază în primul rînd birocraţii din organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor, nu artiştii înşişi.
Cam prin veacul al 19-lea, cînd a apărut ideea de drept de proprietate intelectuală, cercurile interesate de promovarea acestei noi noţiuni, pentru a obţine acceptarea ideii de către public, au folosit manipularea lingvistică, echivalînd încălcarea acestui “drept” nou născocit cu furtul sau pirateria. Furtul – infracţiune unanim acceptată ca atare, păcat înscris în cele 10 porunci din Biblie, iar pirateria, infracţiune foarte gravă (se pedepsea cu moartea), însemnînd acostarea şi furtul unor corăbii şi a încărcăturii acestora, deseori prin acte de violenţă care includeau omorîrea echipajului şi a pasagerilor.
E cazul să reamintim: cuvîntul “furt”, aşa cum se folosea acesta pe vremea Mîntuitorului, nu cuprindea noţiunea de “drept de proprietate intelectuală”. Hoţ, în înţelesul pe care cuvîntul îl avea în vremea evangheliştilor, era cel care fură un dulap, lipsind proprietarul de posibilitatea de a-şi folosi dulapul, nu însă şi cel care copiază schiţa după care s-a construit dulapul, neîmpiedicînd cu nimic proprietarul respectiv să folosească schiţa respectivă mai departe.
Nu contest dreptul domnului Cruceru, sau al oricărui altcuiva, de a propăvădui respectarea legislaţiei lumeşti cu privire la drepturile de autor. Ceea ce contest este invocarea Bibliei în această discuţie şi confuzia care se face între principiile creştine şi vremelnicele principii legislative pe care le stabileşte parlamentul României (sau cel al Uniunii Europene). Sînt o mulţime de fapte care constituie infracţiuni conform legilor în vigoare, dar care nu au fost incriminate de Biblie. În acelaşi timp, sînt alte fapte incriminate de Biblie dar care nu sînt incriminate de legile lumeşti. Din punct de vedere creştin, pot exista infractori nepăcătoşi şi păcătoşi care respectă cu stricteţe legile.
La ora actuală, respectarea “dreptului de proprietate intelectuală” este una din principalele pretexte folosite de adepţii Statului Maximal pentru a creşte controlul asupra societăţii. În numele combaterii “pirateriei” (altă manipulare lingvistică) informatice apar legi care urmăresc să monitorizeze traficul pe internet şi care în esenţă promovează statul poliţienesc. Să nu creem falsa impresie că această ofensivă birocratică (care recent a primit sprijinul prim-ministrului italian Silvio Berlusconi – linc) are vreo legătură cu principiile creştine!
(9 votes, average: 4.56 out of 5)
Loading ...
18 responses so far ↓
1 brudi // Jan 25, 2010 at 10:57 am
Marius Mioc, scrii ca ,,precum Marius Cruceru (linc), repetă o greşeală des întîlnită, echivalînd copierea neautorizată a unor opere artistice cu furtul…. citează aprobator domnul Cruceru,,.
Am intrat pe adresa pusa pe blogul lui Cruceru si nu rezulta ca ar fi de acord, ci din contra, dar lasa loc de discutii pro si contra, la cele scrise de Iosif Muresan si Alin Haiduc, care se refera la aceeasi intamplare a serviciului p2p, si terminand cu mesajul ,,Dacă ei fură, noi să furăm?!,, sau concluzionand ca ,,daca mentalitatile nu se schimba, muzica crestina romaneasca buna va disparea incet, iar cei mai afectati vor fi tinerii. Ei, neavand alternativa, se vor hrani din ce in ce mai mult cu muzica lumii.,,… si nu doar fata de cele crestine.
Vad ca este o campanie impotriva pirateriei chiar daca preturile softurilor, CD-urilor,… sunt mari ptr. nivelul romanilor.
2 Agnusstick // Jan 25, 2010 at 1:35 pm
Stimate domnule Mioc,
Fără a-i lua apărarea domnului Cruceru, aş dori să vă semnalez faptul că, după părerea mea, confundaţi Biblia cu un corpus exhaustiv de legi. Dacă ar fi să aplicăm numai preceptele explicite, despre care se vorbeşte măcar în VT şi NT, nu ar mai rămâne mare lucru din creştinism, decât poate comunităţile gen amish. Credeţi într-adevăr că ar fi nevoie de explicitarea unor interdicţii sau definiţii, în condiţiile în care Isus a spus că a privi într-un anumit fel o femeie înseamnă deja păcat? O astfel de gândire nu poate fi impusă prin articole, subpuncte şi algoritmi, pentru că dacă nu vine din interior îşi pierde orice valoare. Nu pentru că “nu e voie” sau “ne vede cineva” vrea El să nu facem. Dar v-aş întreba cum s-ar desfăşura lucrurile în cazul concret în discuţie, nu dacă administratorul torentului ar fi vreun sfânt, ci dacă la download ar trebui să ne privim un pic în ochi prin webcam cu artistul sau “artistul” respectiv, sau chiar cu patronul capitalist al studioului ori casei de distribuţie. Câţi ar mai trage muzica respectivă? Sunt discuţii separate despre justeţea convenţiilor economice din industria media şi justeţea acţiunilor noastre individuale, faţă cu orice fel de convenţie, drept legitim sau doar revendicat, sau orice tip de conflict. Ambele părţi au de răspuns şi acţionează în faţa unor instanţe care le condiţionează, printre ele eventual conştiinţa sau credinţa, datoria faţă de popor, familie şi cămătari, simţul estetic, foamea, boala, cheful etc. Iar la capitolul credinţă, părerea mea este că ar trebui să vă mai gândiţi un pic, dacă desigur vă interesează.
3 Pandele // Jan 25, 2010 at 2:36 pm
Iata o tema interesanta, care este tratata in mod pertinent si argumentat. Asa ceva vezi mai rar prin presa romaneasca de azi, felicitari d-le Mioc!
Intr-adevar, echivalarea copierii neautorizate cu “furtul” este un abuz lingvistic si intelectual. Iar pretentia de a justifica acest abuz cu Biblia in mina este absurda.
4 Marius // Jan 25, 2010 at 2:54 pm
brudi, dacă citeşti comentariile lui Cruceru vei vedea că este în favoarea ideilor lui Mureşan şi Haiduc. Face şi el manipularea lingvistică de a echivala copierea neautorizată cu furtul.
Agnusstik, într-adevăr Biblia nu e un corp exhaustiv de legi. De aceea, cei care vor să combată copierea neautorizată (precizez în articol că e dreptul lor s-o combată) să o facă în numele Legii 8/1996, în numele directivelor Uniunii Europene, în numele preşedintelui Băsescu, dar nu în numele creştinismului.
“Să nu furi!”, spune o poruncă creştină, dar pe vremea lui Iisus absolut nimănui nu-i trecea prin minte că prin cuvîntul “furt” se include copierea neautorizată. Manipularea lingvistică – subiectul articolului meu – în asta constă: unor cuvinte vechi li se dau înţelesuri noi. Cu timpul, noile înţelesuri ajung să fie folosite de lume, iar apoi se răstălmăceşte înţelesul unor texte vechi.
5 Agnusstick // Jan 25, 2010 at 5:25 pm
Stimate domnule Mioc,
Am să mă mai gândesc şi eu la ce spuneţi… O primă idee care m-a lovit ar fi că, de exemplu, dacă peste vreo 10 ani voi reuşi s-o clonez pe nevastă-mea la un preţ rezonabil, aş putea avea tot felul de relaţii interesante cu clona, nefiind vorba de niciun adulter, ci de o manipulare (lingvistică, desigur, numai la asta m-am gândit deocamdată). Faza următoare ar fi o clonă Moni, una Naomi etc. Perfect, mă atrage această teorie! Sper să nu devină domnul Băsescu mistic între timp, că poate dă vreo lege anticlonare sau ne ia vreun impozit suplimentar.
6 Sorin // Jan 25, 2010 at 9:05 pm
@Marius Mioc care a scris:
<>
Sa luam de exemplu o alta forma de proprietate intelectuala: brevetele de inovatii sau “patents” cum zic americanii. Munca de ani de zile a unui inventator trebuie respectata si nu furata. Statul trebuie sa asigure inventatorului anumite drepturi pe o anumita perioada de timp. Altfel munca de inovatie nu ar fi incurajata, si intreaga societate ar fi in pierdere.
Deci furtul intelectual e tot furt.
Bineanteles ca nu sant de acord nici cu “statul maximal” care incerca inrobirea oamenilor.
7 Sorin // Jan 25, 2010 at 9:15 pm
@Marius Mioc
…mai sus am pus paranteze …si mi s-a sters:
“E cazul să reamintim: cuvîntul “furt”, aşa cum se folosea acesta pe vremea Mîntuitorului, nu cuprindea noţiunea de “drept de proprietate intelectuală”. “
8 Doina Popescu // Jan 25, 2010 at 11:14 pm
Varianta mai înspăimântătoare ar fi să se cloneze chiar domnul Băsescu!
9 Doina Popescu // Jan 25, 2010 at 11:27 pm
Trecând peste glumă, la importarea oricărui echipament de redare-multiplicare începând cu casetofon, video-player, recorder, dvd, blue-ray, xerox, scaner, şi consumabilele aferente se plăteşte un impozit pe copia privată de 5% din valoare. Se profită mult de lipsa de cunoaştere a legislaţiei exagerat de stufoase.
Avem dreptul la copia privată!
Legat de organismele birocratice, am avut o experienţă recentă. Am sunat la diverse edituri pentru publicarea unui roman. Mi-au spus cu nonşalanţă să le trimit manuscrisul. Am întrebat dacă se dă un număr de înregistrare sau se face un proces-verbal. Răspunsul a fost nu. E doar o chestie de încredere mi-au spus.
După ce m-au înşelat cei de la Banca Transilvania am devenit mai reticentă. Grea problemă cu încrederea!
Căutând pe net am dat de COPYRO.
Mi-au cerut să le cedez drepturile de autor şi să le plătesc şi o taxă de 60 de euro. Adică să nu cumva să mă fure vreunul gratis! Să cedez drepturile de autor şi să şi plătesc pentru asta? Nu mi s-a părut deloc în regulă. Dumneavoastră ce părere aveţi?
10 Agnusstick // Jan 25, 2010 at 11:51 pm
@Dna Doina Popescu
Dar vă daţi seama câtă satisfacţie sadică…
11 Diogene // Jan 26, 2010 at 2:17 pm
Bun articol ! Si întrebările ce decurg foarte pertinente…
Ca să înțelegem mai bine sistemul, să ne gândim că și industria show-biz-ului (artistică) și internetul, reprezintă ambele, mari generatoare de profituri.
Aceste două industrii n-au niciun interes de a lupta una împotriva celeilalte, deși lucrează într-un paradoxală antiteză : pe de-o parte se „creează” artă, pe de alta parte se „fură”… Stați fără grijă, aceste două industrii au ajuns la un compromis prin care să-și acopere „pierderile”.
De fiecare dată când cumpăram un disc dur, sau un cd sau dvd (re) inscriptibil, un procentaj anume (se pot găsi cifrele) din suma dedicată achiziționării este dirijată către casele de producție.
Oricum artiștii profită de numai cca 10% din totalul încasărilor, restul revenind (din nou) caselor de producție.
Oare doar de dragul proprietății intelectuale se duce asemenea campanie, sau e vorba despre ceva mai subtil…
Creativitatea reprezintă un cadou divin ce în mod automat ar trebui să servească tuturor. Nici o plăcere nu poate fi mai mare decât cea la privirea celorlalți, trăgându-si bucuria din fructul propriei creații .
Acest principiu este încă viu în câțiva, însă marea majoritate creează astăzi, pentru a obține privilegii, faimă sau bogăție.
Dacă luăm în vedere aceste lucruri (drepturile de autor sunt plătite la achiziționarea oricărui suport electronic și faptul că artiștii sunt plătiți cu zeciuiala) înțelegem că „păcatul” celor ce folosesc rețelele p2p nu este atât de grav.
Această mediatizare forțată a unei voințe moralizatoare atingând punctul sensibil al romanului (furtul – evident, se speculează pe sentimentul de culpabilitate) este în fapt deturnarea atenției și încercarea de a atrage complici (susținători în rândul populației) pentru a promulga legi din ce în ce mai severe la adresa cetățeanului lambda și a-i îngrădi și mai mult libertățile.
Trăim într-un sistem el însuși imoral, care folosește morala ca (subtil) bulan pentru a dirija masele în direcția urmărită … și direcția o cunoaștem…
MihaiC
12 Sorin // Jan 26, 2010 at 11:33 pm
@Diogene care zice:
“Creativitatea reprezintă un cadou divin ce în mod automat ar trebui să servească tuturor.”
OK, si omul care creaza, care a primit acest dar, din ce traieste? Din pomana?
“Creatia” omului apartine lui si depinde de el sa o dea la altii sau nu.
Nu va amagiti,
furtul intelectual e tot furt!
Sa ne ajute Dumnezeu sa putem trecem de vama hotiilor, la Judecata!
13 Marius // Jan 27, 2010 at 6:50 am
Agnusstik, exemplul cu clonarea nu prea văd să aibă legătură cu tema articolului. Există clonare naturală – cazul gemenilor identici. Pune-ţi întrebarea – dacă nevasta are o soră geamănă, dacă ai relaţii cu sora nevestei este sau nu adulter?
Sorin, ai dat citatul meu “E cazul să reamintim: cuvîntul “furt”, aşa cum se folosea acesta pe vremea Mîntuitorului, nu cuprindea noţiunea de “drept de proprietate intelectuală”. “, dar nu am observat în ceea ce ai scris nici un argument împotriva ideii din acest citat.
14 Rosiro // Jan 27, 2010 at 7:08 pm
@Sorin
Trebuie sa facem o distinctie clara intre INOVATIE si INVENTIE.
- INOVATIA este o noutate pe plan LOCAL ( ceva cunoscut in alta parte ) si i se atribuie un certificat ( brevet ) de inovatie. Nu poate fi tras la raspundere de numeni in cazul copierii acesteia.
- INVENTIA este o noutate pe plan INTERNATIONAL ( n-a mai fost cunoscuta, inventata sau inregistrata pentru brevetare in alta pate pe globul pamantesc ) careia i se atribuie un brevet ( certificat ) de inventie = Patent.
Cine fura o inventie ( cum fac chinezii s. a. ) si nu a fost protejata si in tara respectiva, poate fi dat in judecata la Tribunalul international pentru protectia brevetelor de inventii.
Chiar si inventiile care sunt furate, pot fi aplicate pe plan local, dar nu poate sa exporte produse in afara.
De acea protectia inventiilor se fac in toate tarile care ar putea folosi inventia pentru producerea de produse noi si concura pe cel ce a inventat produsul.
Ma intreb, exista cineva care nu fura ditr-un fel de propritate?
NU CRED.
15 Sorin // Jan 27, 2010 at 7:27 pm
@Marius
Ti-am dat deja un exemplu de proprietate intelectuala (brevetele de inovatii/inventii) cu care cred ca esti de acord ca nu trebuie sa se fure. Pe vremea Mantuitorului nu existau aceste brevete. A fura este un fapt rau care nu se refera numai la obiecte. DEX zice:
“… a lua ceva fără nici un drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda…”
16 Baronul // Jan 27, 2010 at 7:42 pm
Interesant,foarte iteresant,nu articolul(care este exceptional),ci reactia unor comentatori!”Unde dai,si unde crapa”!!!!!
17 Sorin // Jan 28, 2010 at 7:16 am
@Rosiro
Da, interesant cu inovatiile si inventiile. Probabil asa e in Romania. Aici in SUA le zice Patent la amandoua si sant protejate in tarile in care se aplica si se obtine patent.
Ai intrebat:
“Ma intreb, exista cineva care nu fura ditr-un fel de proprietate?”
Probabil ca nu. Dar sti ce lucru extraordinar am descoperit in America? Ca se poate trai fara sa furi nimic. Babilonul asta (SUA) a fost binecuvantat de Dumnezeu. Cat o mai tine…
18 Agnusstick // Jan 29, 2010 at 2:14 pm
Stimate domnule Mioc,
Sigur, clonarea nu se apropie de tema articolului dumneavoastră, ba pare chiar să crape pe alături de unde aţi dat. Dar încercam să reacţionez cât mai strict după logica dumneavoastră, care spune că, din moment ce pe vremea lui Isus proprietatea nu putea fi şi intelectuală, noţiunea de furt din “Să nu furi” nu se va putea referi în vecii vecilor la aşa ceva. Întrebare: acum 2000 de ani, a-ţi însuşi în mod sistematic rodul activităţii cuiva care nu-ţi acordă această permisiune, ba chiar face şi scandal şi încearcă să scape, cum se numea oare? Muls? Încă o dată, nu se pot amesteca în aceeaşi discuţie Jean Valjean şi Rockefeller, încercând să justificăm un furt (invers se poate, încercând să acuzăm lipsa de omenie). Despre noţiunea de clone naturale, prin care îmi “invalidaţi” ironia, nu are rost să insist, e suficient de nostimă, şi prefer să cred că nu aţi înţeles ce am vrut să spun. Am intervenit numai şi numai pentru că folosiţi, în raţionamente laice, nişte noţiuni din domeniul credinţei ca şi cum Evanghelia ar fi un act notarial pe care-l atacaţi avocăţeşte în instanţă. Spre deosebire de aşa ceva, Evanghelia ar trebui înţeleasă şi cu inima. Creierul o scoate mai totdeauna la capăt când e vorba de tertipuri. La care vă doresc succes, dacă asta vă doriţi şi dumneavoastră — dar mi se păruse că nu sunteţi chiar străin de credinţă. Poate că m-am înşelat.
Leave a Comment