Care sunt faptele istorice? Dupã începerea rãzboiului, se desfãsoarã foarte rapid operatiunile militare în Basarabia si Bucovina de Nord, unde este masacratã populatia evreiascã si unde fortele românesti coopereazã cu cele ale germanilor. In curând, în spatele frontului, apar comandourile germane specializate în operatii de “curãtire” si, paralel, încep deportãri de familii întregi din populatia evreiascã, dincolo de Nistru, în Transnistria. Pentru mine, moartea chiar si numai a unui singur om nevinovat reprezintã o tragedie, dar trebuie sã iau în consideratie si statistica.

Pentru cã subiectul este foarte controversat, las la aprecierea audientei sã deducã adevãrul – din diferite surse. Una dintre ele ar fi “Enciclopedia Iudaicã”, o lucrare de referintã, în care se mentioneazã cifra de 40.000 de morti, plasând România pe locul 10, ca vinovãtie, în timp ce raportul Dvs., al Comisiei, se referã la 420.000 de victime, România ajungând pe locul 2, imediat dupã Germania. Tinând seama de paritatea populatiei, România devine, nici mai mult, nici mai putin, prima “Killing-machine” din istoria celui de al Doilea Rãzboi Mondial!

In aritmetica Comisiei se adaugã si Ardealul de Nord, acolo unde populatia evreiascã a fost decimatã, numai cã, atunci, Ardealul de Nord se afla sub controlul maghiar. Dumneavoastrã mai treceti cu vederea si alte fapte: cã toti bãrbatii evrei în putere au fost încadrati în Armata Rosie, cã o mare parte din populatie a fugit în interiorul Rusiei si cã foarte multi evrei au murit de moarte naturalã sau de boli contagioase (tifos), de care a suferit întreaga populatie, inclusiv Armata Românã. Responsabilitatea Guvernului României în aceste evenimente este mare, dar nu este greu sã fie separatã de responsabilitatea germanilor.

Mã voi ocupa în continuare de momentul crucial, anul 1942, care este sters cu buretele sau distorsionat ca semnificatie istoricã. Mihai Antonescu, Ministrul de Externe, se întâlneste cu Hitler, în acea toamnã, si îi comunicã hotãrârea de a nu-i preda pe evreii din Regatul României. Vreau sã vã mai amintesc, domnule general Mihai Ionescu, douã documente semnificative, pe care sper si cred cã le cunoasteti: la o sãptãmâna de la aceastã întâlnire istoricã, Ion Antonescu declarã, într-o sedintã a Consiliului de Ministri: “Nu voi face jocul rasist al germanilor si îi voi slava pe toti evreii mei”; dupã alte douã sãptãmâni, la o altã sedintã a Consiliului de Ministri, Ion Antonescu declara: “Eu mi-am dat cuvântul sã asigur viata si libertatea evreilor si mã voi tine de cuvânt”. Toamna lui 1942 pecetluieste pentru totdeauna salvarea unei întregi populatii de la moarte, condamnatã la “solutia finalã” de cãtre Hitler. Mã voi referi acum la Raportul Comisiei Holocaustului, lucrare unde o realã tragedie este folositã pentru anumite interese politice. In 2002, Guvernul României, bazându-se pe documentele Arhivei Nationale si în conjunctie cu toate documentele primite de la Muzeul Holocaustului din Washington, DC, decreteazã, fãrã echivoc, cã pe teritoriul României nu a avut loc Holocaustul. La mai putin de doi ani, însã, Guvernul României îsi schimbã pozitia, înfiintând o Comisie care, bazându-se pe exact aceleasi documente, decreteazã cã în România a avut loc un genocid de proportii inimaginabile. Comentariile sunt de prisos!

Vreau sã mai spun asistentei cã Raportul Wiesel de cercetare a crimelor Holocaustului reprezintã un atac fãrã precedent la adresa demnitãtii românilor. In concluzia raportului se spune: “Românii sunt vinovati de genocid, chiar dacã în anumite regiuni au supravietuit evrei”. Inainte de a intra în fondul problemei, doresc sã mai remarc cã “anumite regiuni” reprezintã, de fapt, România de bazã, România esentialã, adicã în actualele ei granite. Raportul aruncã o vinã colectivã, acuzând de genocid întreaga populatie româneascã. Aceastã idee de vinã colectivã apartine ideologiei fasciste si/sau comuniste, aruncând vina – realã sau imaginarã – câtorva asupra unei întregi colectivitãti nationale, rasiale sau sociale. Iar o vinã colectivã nu are ce cãuta în discursul unei democratii! Se merge atât de departe încât se spune cã majoritatea populatiei românesti a sprijinit Holacaustul!

Mã întreb: oare cum a fost posibil asa ceva, când faptele din Bucovina si Basarabia au fost foarte putin cunoscute de populatie. Eu personal am plecat la 32 de ani din România si nu am auzit niciodatã despre aceste evenimente. România este prezentatã în acest material ca o tarã fascizatã si complet rasistã. As vrea sã-i amintesc domnului general si cercetãtor istoric faptul cã fascismul a fost lichidat în România cu ocazia rebeliunii legionare. Fragmentul care m-a intrigat profund este
urmãtorul: “Holocausul îsi are rãdãcini adânci în istoria si cultura românã”!

Aceastã constatare aduce un atac frontal Istoriei României si nu scapã de aceastã decapitare niciun om politic, niciun partid istoric, niciun moment al istoriei si nici al monarhiei. Deci, Istoria României este prezentatã de Comisie în primul rând ca o istorie a antisemitismului. Acelasi tratament i se aplicã însã si Culturii Românesti. Nu scapã de “atentia” noii inchizitii nicio personalitate culturalã, de la Alecsandri, Eminescu, Kogãlniceanu, Hajdeu, Slavici etc., iar în epoca modernã nu scapã nici Emil Cioran, Noica, Mircea Eliade. Asadar, în opinia Comisiei, Cultura Româneascã nu este importantã prin valentele sale universale, ci numai prin caracterul ei rasist si antisemit. Cu alte cuvinte, Mihai Eminescu si ceilalti piloni ai Culturii Românesti sunt, nici mai mult, nici mai putin, vinovati pentru cauzarea Holocaustului. Cruciti-vã, doamnelor si domnilor, cruciti-vã, domnule general!

Concluzia acestei Comisii a dat o undã verde unei adevãrate “vânãtori de vrãjitoare”, având ca victimã cultura si limba nationalã. Atentia este în primul rând îndreptatã asupra lui Mihai Eminescu si a lui Mircea Eliade, fiind orchestratã din birourile presedintelui Institutului Cultural Român (ICR), d-l Horia Roman Patapievici. Având la dispozitie un buget de câteva milioane de dolari, având sub control edituri si reviste culturale, el si ciracii sãi au pornit un atac delirant îndreptat împotriva a tot ce este românesc. D-l Patapievici spune în clar: “Eminescu, ca poet national, si întreaga culturã nationalã nu-si au locul sub zodia internationalismului”.

Sau: “Dacã vreti sã intrati în Europa, trebuie sã vã debarasati de Eminescu”. Dacã nu credeti, mã voi referi la seara dedicatã “Luceafãrului poeziei românesti”, desfãsuratã la Consulatul General al României din New York si boicotatã de Institutul Cultural Român New York, condus de d-na Corina Suteu, ai cãrui angajati nu au avut decât curiozitatea de “a bãga capul” la acest eveniment care a durat 6 sau 7 ore.

Aceastã manifestare a avut loc prin bunãvointa Consulului General al României la New York, d-l Pietro Lucian Pavoni, cãruia trebuie sã-i exprimãm sincerã gratitudine.

Nu pot sã nu adaug faptul cã nu mi se permite (de doi ani!) sã particip la activitãtile ICR New York, deoarece am cerut sã se vorbeascã si româneste la manifestãrile organizate de Institut (pentru participarea din aceastã searã, a trebuit sã mi se dea o derogare specialã de la Washington!).

Vreau sã mai adresez câteva cuvinte doamnelor si domnilor din spatele meu, care strigã, cu înversunare, sã nu fiu lãsat sã mai vorbesc si sã fiu dat afarã!

Dacã Dvs. mai sunteti azi în viatã, aceasta i se datoreazã maresalului Ion Antonescu si – în primul rând – omeniei românilor. Este greu pentru mine sã înteleg cum multi români acceptã orice compromis, inclusiv acest raport degradant. La fel, nu pot sã înteleg cum multi evrei, în loc sã fie recunoscãtori si sã le arate gratitudine celor care le-au salvat viata, stau si asteaptã sã le mai dea încã o palmã.

Un adevãr spus doar pe jumãtate seamãnã cu o minciunã. Pe fundalul unei tragedii adevãrate, asistãm aici la un atac fãrã precedent la adresa Istoriei si Culturii Românesti. Dacã vrem sã ne recâstigãm demnitatea, trebuie sã spunem adevãrul întreg. Vã multumesc pentru rãbdarea si atentia Dumneavoastrã.