Cititi episodul precedent…

NOTA: acesta este deocamdata ultimul episod al serialului introductiv despre Teoria Anarhiei. Studiul va fi completat de una sau mai multe Anexe, pe care le vom difuza la timpul potrivit. O a doua editie, care va dezvolta unele din subiectele deja abordate si va introduce altele noi, este prevazuta pentru anul 2007.

CAPITOLUL X: REFLECTII ASUPRA SOCIETATII ANARHICE

Motto: “Alternative la formele prezente de ierarhie, dominare, putere privata si control social exista cu siguranta in principiu… Dar a le face realiste va necesita o mare cantitate de munca si dedicatie, inclusiv munca de a le defini clar.” - Noam Chomsky, “Turning the Tide”.

Limitele necesare ale teoriei anarhiei

In masura in care se doreste a fi o teorie si nu o simpla colectie de idei, teoria anarhiei trebuie sa isi defineasca obiectul muncii, adica societatea anarhica. Declaratiile de principii sunt necesare dar nu suficiente. Pe de alta parte, este usor a cadea in capcana de a astepta de la anarhisti o teorie minutioasa care descrie in cele mai mici detalii viitoarea societate anarhica. La fel de mare este capcana de a astepta de la anarhisti o reteta de succes asemanatoare cu a bolsevicilor: revolutie violenta, nationalizari, desproprietariri si redistribuiri, urmat de o societate care sa functioneze in niste parametri prestabiliti. Ambele asteptari sunt gresite deoarece contrazic insusi spiritul anarhiei, care propune o societate in care indivizii si grupurile se auto-guverneaza conform propriilor interese, nu conform unor directive prestabilite de niste profeti, revolutionari, teoreticieni ai anarhiei, specialisti in teoria jocurilor sau alte “autoritati in materie”. In anarhie, fiecare isi stabileste propriile scopuri si isi face propriile planuri pentru a le atinge. Este o societate destinata manifestarii intregului potential uman al indivizilor, nu doar acela de executant al ordinelor venite de sus si de rotita care se invarte eficient intr-un angrenaj a carui complexitate scapa mintii sale.

Cele de mai sus arata ca teoria anarhiei se auto-limiteaza prin insasi scopul ei. Intr-adevar, nici o teorie care promoveaza in primul rand liberatea nu poate, fara a se invalida singura, defini in prealabil cum se va manifesta aceasta libertate. Prin urmare, teoria anarhiei trebuie sa execute un dans acrobatic pe un teritoriu ingust aflat intre doua constrangeri severe: (1) Nu poate ramane doar la nivel de principii pentru ca isi pierde din valoare si credibilitate, si (2) Nu poate oferi teoreme si reguli despre cum “trebuie” sa fie anarhia deoarece s-ar invalida singura ca teorie a anarhiei. Acest ultim episod al Teoriei Anarhiei incearca executarea unui astfel de dans. Vom vorbi despre unele lucruri care ar putea fi, nu despre lucruri care trebuie sa fie. Un singur lucru trebuie sa fie: dreptul fiecarui individ si grup de indivizi la auto-guvernare. In campul muncii, auto-guvernare inseamna self-management.

CARACTERISTICI ALE SOCIETATII ANARHICE

In 1863, Proudhon declara: “Toate ideile mele economice dezvoltate de-a lungul a 25 de ani pot fi rezumate in cateva cuvinte: federatie agricultural-industriala. Si toate ideile mele politice deriva dintr-o formula similara: federatie politica, sau descentralizare.” Societatea anarhica este descentralizata si non-ierarhica, dar nu dezorganizata. Indivizii si grupurile se organizeaza de jos in sus, spontan, liber, dinamic, in functie de interesele lor. Nu exista o autoritate plasata deasupra lor care sa-i organizeze, deoarece aceasta ar incalca implicit libertatea lor.

Viziunea lui Chomsky este similara: “un sistem federalizat, descentralizat, format din asociatii libere incorporand atat institutii economice cat si sociale ar fi ceea ce eu numesc anarho-sindicalism. Si mi se pare forma adecvata de organizare a unei societati tehnologice avansate, in care oamenii nu trebuie fortati sa devina instrumentele altora, sau rotile unei masini.” Un alt citat atribuit lui Chomsky: “sarcina societatii industriale moderne este realizarea a ceea ce este de acum posibil din punct de vedere tehnic, si anume o societate care este intr-adevar bazata pe participarea libera si voluntara a oamenilor care produc, creaza, isi traiesc vietile liber in institutii controlate chiar de ei, cu structuri ierarhice limitate, sau chiar absente.”

Peter Kropotkin ofera detalii: “Intr-o societate dezvoltata pe aceste principii, asocierile voluntare reprezinta o retea intretesuta compusa dintr-o varietate nelimitata de grupuri si federatii de toate marimile si gradele, locale, regionale, nationale si internationale, temporare sau permanente, pentru toate interesele posibile: productie, consum, schimb, comunicare, asigurarea sanatatii, educatie, aparare, etc. Aceeasi retea ar asigura satisfacerea nevoilor sociale, artistice si stiintifice ale indivizilor.”

In aceste conditii, una din caracteristicile previzibile ale unei societati anarhice este heterogenitatea: fiecare grup uman, in fuctie de caracteristicile umane ale indivizilor care il compun, de conditiile concrete in care exista, de scopul sau si de orice alti factori ar dori sa ia in considerare, va alege un sistem propriu de organizare, probabil diferit de al altor grupuri. Spre exemplu, este de asteptat ca organizarea economica sa difere de la o comunitate la alta. In teoria anarhiei exista patru curente care descriu organizari economice posibile intr-o societate anarhica: individualismul, mutualismul, colectivismul si comunismul.

In prezent, oamenii isi privesc vietile ca fiind formate din parti relativ independente: viata sociala, viata economia, viata politica, viata culturala, etc. Aceasta este si o consecinta a regulilor si valorilor diferite care guverneaza fiecare din aceste domenii in lumea noastra: economia are un set de valori si un set de reguli proprii (expresia “business is business” aminteste acest lucru), cultura are alte valori si reguli, etc. Mai mult, doua parti fundamentale (economia si viata sociala) sunt guvernate cu mana forte de doua autoritati diferite: patronul capitalist si respectiv guvernul. Ei au interese diferite si supun individul la constrangeri diferite, chiar daca au si cereri comune, in principal obedienta. Nu este de mirare ca indivizii au ajuns sa considere munca si casa doua parti separate ale vietii.

Ganditorii anarhisti au o viziune integratoare asupra vietii individului: toate aspectele sale sunt guvernate de scopurile individului, nu de scopurile altora. Economia, viata sociala si celelalte vor putea fi mixate in mod liber in functie de propriile interese. Acesta este in prezent un privilegiu rezervat liderilor, singurii care au acces la vederea de ansamblu, integratoare a vietii. Anarhia transforma acest privilegiu in normalitate la nivelul vietii fiecareui individ, integrand in mod natural aspectele aparent separate ale acestei vieti. Bakunin sustine ca institutile politice ale unei societati libere deriva din asociatii formate la locul de munca: “Pamantul apartine numai celor care il muncesc cu mainile lor, respectiv comunelor agricole. Capitalul si mijloacele de productie apartin lucratorilor, respectiv asociatiilor acestora. Viitoarea organizatie politica ar trebui sa fie o federatie libera a lucratorilor.” Kropotkin a plasat comuna in centrul vietii sociale si economice a sistemului sau anarhist-comunist. Rudolf Rocker afirma ca exploatarea patronului si tirania guvernului au aceeasi radacina, care trebuie bineinteles taiata in orice societate libera.

Fiecare scoala anarhica are o viziune proprie asupra acestui subiect. Individualismul promoveaza proprietatea individuala a lucratorilor asupra firmei lor. Lucratorii ar fi parteneri egali, nu ar exista sefi sau exploatare. Anarhistii sociali considera ca acesta rezolva multe probleme dar nu pe toate. Pe termen lung, aceste firme aflate in proprietatea individuala a lucratorilor lor ar putea incepe sa actioneze ca si corporatiile capitaliste prezente. De aceea anarhistii sociali (e.g. anarho-sindicalistii) doresc o proprietate colectiva a societatii asupra tuturor mijloacelor de productie. Lucratorii ar fi doar agenti care ar avea drept exclusiv de folosire a acelor mijloace, dar nu ar fi proprietarii lor. Toate deciziile sunt luate de lucratori si (daca exista) sindicatele lor. Anarhistii comunisti merg si mai departe, sustinand ca toti membrii societatii, lucratori sau nu, tb sa aiba un cuvant de spus asupra modului de folosire a mijloacelor de productie.

Este important de aratat ca socializarea mijloacelor de productie sustinuta de anarhistii sociali nu are nici o legatura cu nationalizarea lor practicata de regimurile comuniste trecute. Socializare inseamna proprietate colectiva detinuta de societate, formata din indivizi egali. Nationalizare inseamna proprietate detinuta de stat, format din guvernanti. Anarhistii resping explicit nationalizarea si considera ca lucratorii din Uniunea Sovietica nu au avut mai mult control asupra mijloacelor de productie si a produselor lor decat au in capitalism. Sunt anarhisti care compara Statul proprietar al productiei cu un capitalist unic, cu toate privilegiile aferente.

Ca regula generala, anarhismul inlocuieste relatiile sociale si economice bazate pe concurenta cu cele bazate pe cooperare. Una din diferente intre cele doua este caracterul voluntar: in timp ce in capitalism nu poti decide sa nu ai nici un concurent, in anarhie poti decide sa nu cooperezi cu nimeni. Societatea anarhista faciliteaza, prin organizarea ei, succesul celor care stiu sa coopereze cu ceilalti, la fel cum societatea capitalista faciliteaza, prin organizarea ei, succesul celor care stiu sa concureze impotriva celorlalti.

Cooperarea nu cere de la oameni un altruism deosebit, ci doar intelegerea faptului ca aceasta este o strategie mai buna, mai eficienta decat competitia permanenta, de a-ti atinge propriile scopuri. Ideea de a tine cont si de interesele celorlalti atunci cand ni le realizam pe ale noastre este justificata de teoria jocurilor (fundamentala in economie) si “governing dynamics” ale lui John Nash, nu de propaganda comunista.

Acesta este un subiect care starneste multa confuzie celor care il analizeaza superficial. El a mai fost abordat in acest serial, asa incat repet aici doar aspectul esential. Societatea prezenta se bazeaza pe delegarea autoritatii de a lua decizii. Cei multi renunta “benevol” la dreptul lor de a lua decizii in comunitate, prin alegerea unor reprezentanti care iau acele decizii pentru ei. Mijloacele prin care comunitatea poate influenta deciziile alesilor sunt limitate atat ca numar cat si ca putere. Societatea anarhica se bazeaza pe delegarea competentei, dar nu a autoritatii. Expertul, omul de stiinta, inginerul, administratorul, vor fi delegati sa rezolve problemele la care se pricep fara a trebui sa justifice fiecare actiune in fata unora care evident nu le inteleg.

Diferenta dintre administrator si guvernant este esentiala: administratorul este angajat de comunitate sa indeplineasca o sarcina, si raspunde direct in fatza comunitatii. Guvernantul da legi si obliga comunitatea sa raspunda in fatza lui. Administratorul nu are autoritate asupra altora decat in situatii speciale si pe durata limitata. Pentru guvern, autoritatea asupra celorlalti este singurul mod de a fi.

Conceptul de administrator, transformat in manager, exista si in campul muncii, unde fiecare individ dispune de self-management. In capitalism, managerul are un venit net superior restului angajatilor si are puteri de decizie pe care angajatii nu le au. In anarhism, managerul poate fi platit mai bine dar nu are putere de decizie mai mare decat orice alt angajat. Toate deciziile manageriale care ii privesc si pe alti angajati sunt supuse votului tuturor angajatilor. Singurii angajati asupra carora managerii au putere de decizie sunt ei insisi, la fel cum au toti ceilalti.

Deciziile de grup se iau prin vot. In grupurile relativ mici, votul se face direct (fiecare membru are un vot pe care si-l exercita direct). In confederatii sau grupuri de grupuri, fiecare grup membru are un reprezentant imputernicit sa voteze in numele grupului. Acest reprezentant are numai un mandat limitat si temporar, si este obligat sa respecte intocmai instructiunile primite de la grupul sau. In cazul in care grupul considera (prin vot intern) ca reprezentantul sau nu a actionat corespunzator, acesta poate fi revocat imediat si toate deciziile sale pot fi anulate. Reprezentantii nu au putere de decizie in numele grupului, ci au doar puterea de a transmite deciziile luate de grup. Pentru eficientza, este posibil ca reprezentantul sa ia decizii proprii in situatii pentru care nu are instructiuni deoarece nu au fost prevazute de grupul sau si in care nu isi poate permite sa ceara ragaz pentru consultarea grupului. Toate aceste decizii vor fi insa revizuite de grup, supuse la vot direct in cazul existentei unor opinii divergente, si eventual modificate sau anulate. Grupurile vor asigura o rotatie cat mai uniforma a reprezentantilor, astfel incat toti membrii capabili de a indeplini acest rol sa aiba sanse egale de a primi mandate temporare.

O problema interesanta ridicata de unii critici ai anarhiei este aceea a transformarii luarii deciziilor prin vot majoritar intr-o tiranie a majoritatii asupra minoritatii. Cuplata cu perceptia majoritatii, a masei de oameni, ca o turma de oi neinformate si manipulabile, aceasta creaza o imagine nu tocmai roza a mecanismului de decizie in anarhie. Raspunsul anarhistilor la aceasta observatie este destul de elegant: majoritatea prezenta este asa cum este (ca o turma) deoarece este conditionata de sistem sa fie asa. Sistemele autoritariene sunt facute pentru bunastarea unor elite, iar rolul maselor este sa munceasca pentru acele elite. Indivizii din masa de oameni nu sunt in stare sa ia decizii pentru ei deoarece aceasta este o capacitate pe care nu si-au putut-o exersa in societatea prezenta. O societate care va cultiva individualismul va “sparge” turma de oi in indivizi independenti, care iau decizii pentru ei, in interesele lor. Diversitatea intereselor individuale impiedica formarea de turme de oi. Acestea sunt produsul sistemelor care uniformizeaza indivizii, de exemplu prin reducerea lor la niste roluri si functii limitate in slujba elitelor sistemului.

INCHEIERE

Intelegerea teoriei anarhiei porneste in modul cel mai natural de la caracteristica fundamentala a anarhiei: o societate care nu este impartita in guvernanti si guvernati, in sefi si angajati, ci este bazata pe auto-guvernarea si self-managementul tuturor indivizilor si grupurilor. Realizarea acestei societati apartine indivizilor care traiesc in ea, nu unor teoreticieni, revolutionari sau profeti.

Ca si societatea propusa, scolile de gandire anarhica ofera idei si raspunsuri diferite la intrebarile despre anarhie. Cei care considera serialul Elkorg prea aplecat spre stanga pot aprofunda anarhismul individualist. Cei care considera serialul Elkorg prea aplecat spre dreapta, il pot studia pe cel comunist. Intre aceste doua extreme exista multe alte scoli. Desi urmeaza cai diferite, toate converg spre caracteristica fundamentala enuntata mai sus: auto-guvernare si self-management. La aceasta diversitate naturala se adauga dinamismul teoriei anarhiei. Diversitatea si dinamismul sunt caracteristicile speciei umane pe care anarhia isi propune sa le valorifice mai mult decat orice alt tip de societate.

Robert Korg