Episodul precedent…

CAPITOLUL IV. ESTE ANARHIA O UTOPIE DIN CAUZA NATURII UMANE?

Introducere: Natura umana si imperfectiunile ei. Ce este conform cu natura umana si ce nu este?

Sa recunoastem de la inceput ca natura umana, inteleasa ca “aspiratiile si actiunile oamenilor”, este contradictorie: dragoste si ura, pace si razboi, etc. Contradictiile sunt accentuate de schimbarile majore de perceptie asupra naturii umane survenite de-a lungul timpului. Spre exemplu, sclavia a fost timp de milenii considerata o parte integranta a “naturii umane”. Homosexualitatea a fost considerata timp de milenii impotriva naturii vii in general, pana a fost observata la mai multe specii de vietuitoare, inclusiv cea umana. Controversa asupra apartenentei homosexualitatii la “natura umana” este inca departe de rezolvare.

Foarte des, natura umana ramine ultimul bastion al criticilor anarhismului. Dupa ce restul argumentelor lor isi dovedesc fragilitatea, ei sfarsesc prin a scoate din maneca ultimul as: anarhia ar merge daca oamenii ar fi perfecti; dar oamenii nu sunt perfecti, din contra, sunt plini de defecte, si de aceea anarhia nu va merge niciodata. Criticii anarhiei afirma ca oamenii obisnuiti sunt fie prea rai, fie prea lacomi, fie prea prosti, fie toate la un loc, dar in orice caz sunt nepregatiti pentru a trai intr-o societate lipsita de autoritatea ierarhica.

Cum am aratat deja, acest argument al “naturii umane deficitare” este insasi esenta propagandei autoritatii ierarhice, care ne asalteaza zilnic din toate directiile pentru a ne consolida definitiv in minte aceasta idee, inca de la cea mai frageda varsta: oamenii nu pot supravietui fara Stat, fara guvern, fara parlament, fara politie, fara sefii lor capitalisti si corporatiile lor, fara biserica, intr-un cuvant fara tot felul de piramide de autoritate ierarhica sprijinite pe capetele si pe banii lor. Pentru a-i convinge pe intelectuali, propaganda apeleaza la pseudo-teorii stiintifice precum darwinismul social, sociobiologia sau diverse forme de elitism. Pentru a-i convinge pe credinciosi, propaganda apeleaza la pacatul originar. Toate aceste argumente vor fi analizate in capitolul de fata.

Mergind dincolo de recunoasterea insusirii acestui mit al deficientelor naturii umane de catre propaganda autoritariana (destinata desigur auto-conservarii piramidelor), capitolul de fata va arata ca argumentul in sine este gresit, atat de gresit incat functioneaza de fapt invers: anarhia este un sistem social mult mai bine pregatit decat capitalismul sau socialismul pentru a face fata imperfectiunilor oamenilor. Aceasta deoarece regimurile autoritariene existente ridica efectiv la putere (atat in sens matematic cat si in sens politic) imperfectiuni ale naturii umane precum lacomia, prostia si imoralitatea proiectandu-le la nivel local, national sau global in loc sa le controleze la nivel individual.

Axiomatizarea naturii umane si sistemele sociale

Cum stabilim ce tip de societate este potrivit naturii umane? Pe baza vechimii, a duratei, a rezultatelor lui? Cea mai mare parte a existentie Homo Sapiens s-a petrecut in comunitati anarhice, adica grupuri cu autoritate ierarhica foarte limitata. Societatea moderna numeste aceasta organizare “salbatica”, “primitiva” si “impotriva naturii umane” dar, fragilitatea sentintelor bazate pe “natura umana” a fost demonstrata mereu in aceeasi societate moderna.

Spre exemplu, adeptii capitalismului sustin ca nevoia de proprietate privata si acumularea ei se observa atat la animale cat si in “natura umana” din toate timpurile. Apartenenta acestui concept la “natura umana” il plaseaza dincolo de critici, in opinia capitalistilor, adica il axiomatizeaza, desi este la fel de “primitiv” si “salbatic” ca si anarhia pentru ca provine din aceeasi lume a animalelor si aceleasi societati umane timpurii — care, intr-adevar, aveau forme primitive de anarhie, diferite de cea promovata de anarhisti pentru societatea moderna. Prin urmare, desi proprietatea privata si anarhia au origini si evolutii similare pana acum cateva milenii, capitalistii afirma ca simpla “natura umana” o legitimeaza pe prima dar o invalideaza pe a doua. Exemplele suplimentare ale sclavagismului si homosexualitatii ar fi trebuit sa-i convinga pe capitalisti cat de volatila este aceasta clasificare a conceptelor bazata exclusiv pe apartenenta lor la “natura umana”.

Este anarhismul utopic sau oponentii lui?

Revenind la acuzatia ca anarhismul, in comparatie cu alte teorii politice, cere prea mult de la natura umana, adevarul este exact pe dos. Capitalistii si etatistii “par sa admita ca exista un fel de structura imanenta a rasei umane, formata din lideri si subalterni, care in mod convenabil ii opreste pe cei rai [multimea de subalterni] sa fie si mai rai decit sint… exista o diferenta foarte importanta. Noi admitem imperfectiunea naturii umane, dar nu facem diferente pentru lideri. Liderii insisi sustin aceste diferente, desi uneori fara sa-si dea seama”. [Peter Kropotkin, Act for Yourselves, p. 83] Daca natura umana este atit de rea, atunci dind unor indivizi atata putere asupra altora si sperind ca aceasta structura va conduce la justitie si libertate pare o strategie intr-adevar utopica.

Rezulta ca, de fapt, cei care presupun existentza unor oameni perfecti sint de fapt oponentii anarhismului: acei lideri perfecti care nu sint corupti de putere in pozitiile de autoritate pe care le ocupa, lideri care in mod miraculos nu se lasa afectati de perspectiva distorsionata asupra lumii vazute din virful piramidei, rezista tentatiilor si privilegiilor, etc. Anarhistii spun ca tocmai investirea unei puteri atat de mari in atat de putine miini trebuie evitata din cauza imperfectiunii naturii umane!

Criticii anarhiei par a se teme de modul in care ar putea exploata unii libertatile oferte tuturor de anarhie, in detrimentul celorlalti “oameni normali”. Curios, aceiasi critici uita cu desavarsire cum exploateaza altii (in speta liderii) libertatile oferite numai lor de regimurile autoritariene! Desi tot felul de abuzuri ale puterilor trecute si prezente sint binecunoscute, oamenii par a se fi resemnat cu aceasta realitate, in schimb se tem de potentialele abuzuri permise de anarhie. De cele mai multe ori, acei oameni “tematori” nu-si pot imagina abuzuri permise de anarhie unor indivizi “anti-sociali” care (abuzuri) sa nu fie deja comise cvasi-permanent de liderii tipici ai societatilor autoritariene, de la lideri de organizatii la cei politici locali si nationali, sefi de companii, sa nu mai vorbim de lideri “speciali” precum Hitler, Stalin, Pol Pot, Vaticanul pre-Renascentist si multi altii, cu exemple care coboara in timp pina la inceputurile societatilor autoritare.

Autoritarismul apeleaza adesea la argumentul competentei: acei lideri sint alesi pe criterii de competenta, deci ei sunt cei mai buni pentru acele posturi, oricat de imperfecti ni s-ar parea. Dar contraexemplele abunda la tot pasul: vezi monarhiile si dinastiile ereditare care conduc si azi pana si unele tari europene, nepotismul, traficul de influenta, apartenenta la un partid politic anume, mafia politica, comploturile, alegerile “aranjate” dinainte, structuri politice si grupuri de putere “din umbra” pe care nu le alege si nu le schimba nimeni, etc. O simpla privire asupra “competentelor” liderilor contemporani ne aduce motive suplimentare pentru a respinge argumentul competentei. In teorie, liderii nostri sunt cei mai competenti pentru acele functii. In practica, insa…

“Dovezi stiintifice” ale corectitudinii “argumentului prostiei umane” impotriva anarhiei: teorii elitiste, sociobiologie, Darwinism social, pacatul originar

Orice teorie autoritariana, fie ea leninista sau capitalista, porneste de la ideea fundamentala ca oamenii obisnuiti sunt incapabili sa-si conduca propriile vieti, cu atit mai putin sa asigure progresul societatii in ansamblul ei. Neputand fi prezentata maselor sub numele ei real de “singura ratiune de a fi a autoritatilor”, aceasta idee este mascata sub o retorica bogata despre atributiile autoritatilor in asigurarea “libertatii” si “democratiei” (puterea poporului). Sa vedem cateva forme tipice ale acestei retorici.

Nu intimplator, cei care cred in elite naturale se includ intotdeauna printre ele. N-am vazut inca un obiectivist sau un elitist care, in societatea lui capitalista ideala, sa se includa printre clientii magazinelor second-hand. Istoria dovedeste existenta unei ideologii elitiste permanente la baza tuturor formelor de autoritate ierarhica inca din Epoca Bronzului. Ideologia aceasta isi schimba parul, dar niciodata naravul.

Nu departe de inceputurile erei noastre, spre exemplu, ideologia elitista a fost adaptata de liderii bisercii crestine la interesele ierarhiei sociale care ii punea pe ei in varf. Cea mai utila componenta a elitismului lor a fost dogma (pardon, revelatia divina) a pacatului originar. Aceasta condamna oamenii la depravare inca inainte de nasterea lor, si ii face creaturi nevrednice, care supravietuiesc numai daca urmeaza findel “indicatiile venite de sus”, preotii fiind nimeni altii decit mediatorii, mesagerii acestor indicatii. Aceasta dogma religioasa este o sursa principala a teroriilor din lumea crestina despre incapacitatea oamenilor obisnuiti de a se descurca singuri.

Sociobiologia, ca si darwinismul social inaintea ei, “descopera” capitalismul ca pe un produs al genelor noastre. In afara utilitatii evidente ale unor astfel de teorii pentru liderii celor care le-au produs, observam ca ambele “stiinte” incep prin a proiecta (uneori inconstient) ideile dominante ale societatii lor asupra naturii, apoi le “observa” in natura iar in final le transfera inapoi in mod “obiectiv” in societatile de unde le-au luat, ceea ce constituie o “demonstratie” a validitatii lor!

Asemenea rationamente sint foarte vechi: toate clasele conducatoare din istorie au pretins ca dreptul lor de a conduce lumea este bazat pe “natura umana”, asa ca au promovat mereu doctrine care sa justifice conservarea puterii lor: sociobiologia, Darwinismul social, dreptul divin, pacatul originar, etc.

Evident, elitele prezentului afirma ca toate doctrinele premergatoare au fost gresite, dar cele prezente reflecta (in sfirsit!) intr-adevar natura umana dupa cum “dovedesc” descoperirile stiintifice de ultima ora! Nu cautati vreo diferenta intre aceste pretentii de “descoperire a adevaratei naturi umane” de azi si cele din vremea monarhiei absolutiste, a inchizitiei, etc… N-o sa gasiti alta diferenta in afara denominatiei si a anului scris in calendar.

La fel de evident este pentru liderii prezentului ca viitorul va demonstra ca oranduirea curenta este cea conforma naturii umane, si prin urmare va fi mentinuta pentru totdeauna. Din pacate, sunt toate sansele ca lumea sa auda exact aceleasi pretentii si in mileniul IV, din partea liderilor unui sistem social si economic pentru care cel de azi va fi (cum altfel?) o amintire a unor vremuri “primitive” si “salbatice”.

Si totusi de ce exista “mici” si “Mari”?

Cind elitistii se gindesc la eliberare, ei o pot face numai ca si cum ar fi adusa “oprimatilor” de niste elite. Normal, in aceste conditii eliberarea pare utopica, deoarece elitele prin definitie cred ca lumea a fost si va fi intotdeauna impartita in elite si prosti. Daca va apare vreodata, societatea libera se va “elibera” singura, nu prin elitisti. De altfel elitele isi proclama de multe ori superioritatea tocmai din teama inconstienta ca la un moment dat “prostii” vor realiza, spune Max Stiner, ca “cei Mari sint Mari pentru ca noi stam in genunchi.”

Emma Goldman spune ca “Cei care inca se mai agatza de fetishul inferioritatii femeii o fac pentru ca ei nu urasc nimic mai mult decit sa-si vada autoritatea pusa in pericol. Asta e caracteristica oricarei autoritati, fie ea a stapinului asupra sclavilor sau a barbatului asupra femeii.” [Vision on Fire, p. 256]

“Esti ceea ce faci. Daca faci o munca plicticoasa, stupida, monotona, sint toate sansele sa ajungi si tu plicticos, stupid si monoton. Natura muncii prestate este o explicatie mult mai buna a cretinizarii lumii noastre decit mecanisme de cretinizare ca televiziunea si educatia deficienta. Oameni care sint inregimentati toata viata lor, pusi la o astfel de munca de catre familia lor inca din scoala, sint obisnuiti cu ierarhia si dependenti psihic de ea. Aptitudinea lor pentru autonomie este atit de atrofiata ca frica lor de libertate adevarata este una din putinile lor fobii cu origini rationale. Antrenamentul lor in tainele obedientzei va da rezultate si in familiile pe care si le vor intemeia ei, reproducind in felul acesta sistemul in diferite feluri, cum fac si in cultura, politica si orice altceva implicind relatii sociale.” [The Abolition of Work]

Anarhia nu are nevoie de oameni perfecti, ci de oameni liberi

Anarhia nu este o utopie, o societate perfecta. Este o societate umana, cu problemele aferente oamenilor. Anarhistii nu sustin ca oamenii trebuie sa fie perfecti pentru ca acea societate sa mearga. Oamenii trebuie doar sa fie liberi.

Desigur, anarhistii cred ca o societate libera va produce oameni care sint mai acordati cu individualitatile lor si a celor din jur, reducind astfel conflictele. Disputele care totusi vor aparea vor fi rezolvate folosind jurii, arbitrii si adunari ale colegilor de munca.

O anarhie a unor oameni care inca au nevoie de autoritate si statism va deveni probabil autoritariana din nou. Chiar daca guvernul ar fi rasturnat azi, acelasi sistem ar aparea miine, deoarece “forta guvernului nu sta in el insusi ci in oamenii guvernati. Un mare tiran poate fi un mare prost, puterea lui nu sta in el ci in oamenii care il asculta. Atit timp cit aceasta superstitie a lor exista, nu are nici rost ca un eliberator sa darime tirania; oamenii vor crea alta.” [George Barret, Objections to Anarchism]

Anarhia are nevoie de anarhisti pentru a aparea si a supravietui, dar acestia nu trebuie sa fie perfecti ci doar oameni care s-au eliberat prin forte proprii de superstitia ca relatiile de comanda si supunere le sint necesare.

(va urma)