Benjamin Dangl *(articol scris in decembrie 2003)

LA ETAJUL al doilea al unei cladiri vechi impartita de sindicate, avocati si ecologisti, principalul grup al tinerilor activisti din orasul bolivian Cochabamba s-au adunat pentru o sedinta. Peretii salii sunt acoperiti cu propaganda din Cuba, postere feministe din Suedia, un banner anti-FTAA [Free Trade Area of the Americas, Acordul pentru Liber Schimb in Americi, n. AM.], un drapel bolivian si fragmente de stiri despre soldatii-copii din Columbia.

Cand i-am intrebat ce studiaza, cativa studenti au raspuns: Activism, referindu-se la faptul ca au abandonat studiile pentru a se concentra pe ceea ce considera ei mai important – “Razboiul gazului” din Bolivia. Timp de mai multe saptamani au avut loc manifestatii impotriva exportului gazului local catre SUA prin intermediul unui port din Chile. Grevele, blocadele si protestele au generat peste 70 de morti si 500 de raniti. Pe 17 octombrie 2003, presedintele bolivian a demisionat, creand o situatie nesigura in tara.

Activistii arata obositi. Au participat la proteste timp de mai multe saptamani, au scris articole despre conflicte, au facut bannere si au impartit fluturasi pentru a strange oameni la mitinguri. Au inceput sedinta discutand despre un mars urias programat a doua zi, apoi au discutat despre costurile publicarii unei reviste realizate de ei si s-au certat legat de finantarea unei deplasari la un forum social din Santa Cruz. Unii studenti au vorbit despre mai multe seminarii pe care le planificasera cu alti oameni, studenti si profesori.

Un student a afirmat: „trebuie sa informam cat mai multi oameni despre aceste aspecte, despre gaz, FTAA si Legea pentru Securitatea Cetatenilor. Cand vor intelege ce se petrece, vor iesi in strada sa protesteze impreuna cu ceilalti. E doar o chestiune de timp pana cand tot orasul va fi in strada.”

„Politisti, pe cine aparati?”

A doua zi, intregul orad parea sa fi iesit in strada, cu bannere, strigand: “Gazul nostru nu e de vanzare!” si “Gringo, go home!” cu referire la presedintele demisionar, Sanchez de Lozada, care a crescut in SUA si vorbeste spaniola cu un puternic accent american.

Un grup mare de tineri, multi dintre activistii din ziua precedenta, agitau pancarde cu vopseaua inca proaspata. Au marsaluit impreuna cu familiile de tarani care au calatorit toata noaptea din regiunea Chapare, o zona tropicala unde este afla mari culturi de coca. Mamele isi carau copiii in spate, in paturi viu colorate. Membrii Sindicatului Muncitorilor din Bolivia demonstrau in spatele unui urias banner rosu. Langa ei era un grup de mineri care agitau pancarde cu “Gazul este pentru Bolivia.”

Curand, grupurile venind din diferite zone ale orasului au inceput sa se adune in piata orasului, unde ascultau discursurile unor lideri ai opozitiei, cum ar fi Oscar Olivera, seful Conducerii Superioare Populare, si Evo Morales, liderul crescatorilor de coca [actualul presedinte al tarii, n. A.M.], precum si lideri sindicalisti din Chapare si de la sindicatele profesorilor din oras. Vorbitorii vorbeau multimii agitate dintr-un balcon de deasupra pietei.

Desi sectoarele protestatare aveau cereri diverse, toti venisera in piata pentru o cauza comuna: respingerea planurilor guvernului de a vinde rezervele nationale de gaze Statelor Unite. Multi credeau ca planul de export va aduce beneficii numai investitorilor americani si afaceristilor din Bolivia. Protestatarii au cerut ca gazul sa fie nationalizat pentru a aduce beneficii si paturilor sociale mai sarace din Bolivia.

Dupa ce discursurile s-au incheiat, multi protestatari s-au indreptat spre principalele intersectii din oras pentru a ridica baricade din pietre, cauciucuri si pubele. Studentii din grupul tinerilor activisti au blocat o intersectie imediat langa piata centrala. Traficul este de obicei aglomerat in zona. Soferii de taxi claxonau disperati in timp ce activistii dadeau foc la anvelope.

Deodata, o multime de politisti pe motociclete si in camioane a aparut la capatul unei strazi si a inceput sa se miste catre baricada. Cand au ajuns la multimea de studenti, au tras cu gaze lacrimogene, au coborat de pe motociclete si au inceput sa-i tabaceasca cu batele pe tineri. Multi studenti au fost bagati in duba si li s-au pus catuse. O femeia alerga pe strada, strigand politistilor: “Pe cine aparati? Pe cine aparati?”

Control american asupra identitatii politice si economice boliviene

De-a lungul timpului, resursele naturale ale Boliviei – aur, staniu si carbune – au fost exploatate de investitori straini care au realizat profituri enorme, in timp ce majoritatea bolivienilor au ramas saraci lipiti. In Razboiul Gazului, multi bolivieni au incercat sa apere una dintre principalele resurse naturale care i-au mai ramas tarii.

Actualmente, guvernul bolivian este foarte influentat de ajustarile structurale ale FMI si de presiunea guvernului american, aflat in razboi cu drogurile. Pentru a primi in continuare ajutor pentru dezvoltare, presedintii anteriori s-au dat pe mana ambasadorilor SUA si oficialilor FMI. Metodele acestora de revigorare a economiei boliviene au generat reactii intense din partea populatiei.

Productia de coca este o parte fundamentala a economiei tarii, mii de familii cultivand planta pentru a supravietui. Coca este folosita de secole de multi bolivieni pentru ceremoniile religioase din Anzi si pentru a reduce disconfortul fizic cauzat de altitudinea ridicata, de munca grea si de boala. Din pacate, este si un ingredient pentru cocaina. Atat fostul presedinte Sanchez de Lozada cat si actualul [fostul, n. AM], Carlos Mesa, au fost obligati sa adopte legi dure de eradicare a culturilor, siliti de SUA sa participe la razboiul impotriva drogurilor. Daca guvernul bolivian refuza sa implementeze cererile de eraducare a coca, ei risca sa piarda finantarea si sprijinul politic americane.

Timp de ani de zile, campaniile de eradicare a plantatiilor de coca au implicat militarizarea zonelor de cultivare a plantei din Bolivia, ceea ce a dus la numeroase incalcari ale drepturilor omului simultan cu o lipsa a proiectelor de dezvoltare alternative. Totusi, in timp ce Washingtonul cheltuieste milioane de dolari anual in razboiul drogurilor din Bolivia, cantitatea de cocaina consumata in SUA ramane aceeasi.

Miscari conduse „din strada”

In ciuda presiunilor economice, miscarile populare din Bolivia au reusit sa blocheze unele masuri ale autoritatilor.

In aprilie 2000, in Cochabamba a avut loc un conflict numit Razboiul Apei. A izbucnit cand companiile straine, incluzand investitori din SUA, au inceput negocierile pentru privatizarea distributiei apei din zona. FMI si Banca Mondiala au refuzat sa mai imprumute bani Boliviei, pana cand guvernul nu privatiza sistemul de apa cu o firma straina. Aguas del Tunari, o sucursala a Bechtel, a cumparat si preluat sistemul de apa.

Afacerea a dus la cresterea drastica a pretului acestei resurse vitale, la niveluri inaccesibile pentru majoritatea oamenilor. Populatia din zona a iesit in strada sa protesteze, cerand anularea privatizarii. Dupa confruntari violente intre fortele de ordine si protestatari, care au paralizat orasul timp de mai multe saptamani, investitorii straini s-au retras iar privatizarea s-a oprit.

In februarie 2003, revoltele au izbucnit in capitala, protestatarii au solicitat respingerea unei propuneri guvernamentale, sustinute de FMI, pentru majorarea impozitului pe venit. Pana la incheierea confictului s-au inregistrat 30 de morti. Dupa revolte, presedintele a decis abandonarea planului de marire a impozitelor.

In Razboiul Gazului din Bolivia, care a avut loc in septembrie – octombrie 2003, sute de mii de oameni din intreaga tara au manifestat, au facut greva si au ridicat baricade in semn de protest impotriva intentiei guvernului de a exporta gaze naturale in SUA. Dupa o luna de confruntari violente, presedintele Sanchez de Lozada a demisionat iar vicepresedintele Carlos Mesa a preluat functie. Mesa a promis ca va crea un forum democratic in care poporul bolivian sa poata decide viitorul gazului tarii. Pana acum insa nu s-a intreprins nimic in aceasta directie.

Tineri activisti in Bolivia si SUA

Ca activist american in Bolivia in timpul Razboiului Gazului [vezi aici amanunte despre autorul articolului, n. AM], am observat ca tacticile de organizare a activismului antiglobalism din SUA si Bolivia sunt similare. In ambele tari activistii care protesteaza impotriva globalizarii trebuie sa lucreze impreuna pentru a lua decizii in grup, a-si coordona eforturile, a crea bannere si simboluri, a practica nesupunerea civila, a-si scoate prietenii din inchisoare, a gasi fonduri si a incerca sa lucreze cu un public deseori apatic.

Totusi, Bolivia este a doua tara din America Latina ca nivel al saraciei, iar asta ii deosebeste oarecum pe activistii de aici de cei din SUA. Deseori bolivienii au de infruntat amenintari imediate la adresa habitatului si modului lor de viata. Asa a fost cazul si cu Razboiul Apei, cand oamenii nu si-au mai putut permite apa “privatizata”. In SUA, multi activisti anti-globalizare traiesc bine si protesteaza pe baza unei constiinte sociale sau a unui sentiment de vina pentru ce face guvernul tarii lor in lume.

Edgar Moya, student la Drept in Cochabamba, comenteaza activismul anti-globalizare american spunand: “Marsurile din SUA impotriva razboiului din Irak se datoreaza numai unei constiinte sociale, nu unei probleme economice care ar afecta stilul lor de viata.” In contrast, el remarca: “In Bolivia este foarte multa saracie care ii impinge pe oameni spre activism, nu doar pentru constiinta sociala, ci pentru ca puterile straine si globalizarea ne afecteaza stilul de viata.”

Un Razboi al Gazului nu ar fi posibil acum in SUA, pur si simplu din cauza lipsei de recunoastere a unui inamic comun si a lipsei de coordonare intre tinerii activisti, sindicate si alte sectoare sociale.

In Bolivia insa, Actualele miscarile sociale dispun de o mare sustinere in randul grupurilor indigene, al sindicatelor, crescatorilor de coca, soferilor de autobuz, minerilor, proprietarilor de magazine, profesorilor, celor din clasa de mijloc si grupurilor religioase, alaturi de studentii activisti. Luis, student la Economie in Cochabamba, subliniaza aceste diferente: “Nu cred sa existe o asemenea sustinere in SUA. Cred ca acolo multi activisti sunt studenti, si nu vad nici o legatura serioasa intre ei si sindicate, de exemplu. La noi aceasta relatie este foarte importanta.”

Solidaritatea dintre studenti si alte grupuri protestatare din Bolivia are un trecut. Exista legaturi stranse intre tineri si grupurile indigene cum ar fi Aymara si Quechua, precum si cu taranii, sindicatele si crescatorii de coca. De exemplu, activistii din Tinku participa la intalnirile crescatorilor de coca si, in fiecare decembrie, se deplaseaza la Chapare pentru o intalnire de trei zile in timpul careia crescatorii discuta despre politici comune, despre cereri, despre eradicarea culturilor de coca, despre organizarea sindicala si altele. Ramiro Saravia, din Tinku, explica: “Cand taranii activisti sosesc la Cochabamba pentru marsuri si greve, noi intotdeauna ii primim, ii ajutam cu hrana, bannere, impartim coca si participam la intalnirile lor.”

Lupta este globala

In intreaga lume tinerii participa la miscari impotriva aceluiasi sistem al puterii care ameninta sa manipuleze identitatea economica si sociala a popoarelor. In America Latina, tinerii ies in strada impotriva FTAA. In Bolivia, mii de tineri activisti au jucat un rol vital in Razboiul Gazului. Recent, tineri activisti din Cancun, Mexic, au „ajutat” la esecul convorbirilor Organizatiei Mondiale a Comertului [este vorba despre cea de-a cincea reuniune ministeriala a tarilor OMC, desfasurata la Cancun in septembrie 2003, esuata datorita neintelegerilor intre tarile bogate si cele sarace, n. AM] si participa zi de zi la protestele mondiale impotriva agresiunii americane in Irak.

Luis vorbeste de importanta solidaritatii internationale. “E incurajator sa stii ca exista alti oameni in lume care sustin lupta noastra. Pentru ca avem un inamic comun in capitalismul international, globalizare, imperialism american si razboi, trebuie sa ne miscam inainte; lupta nu e doar in Bolivia, este si in SUA, in Chiapas, in Europa, in Palestina… lupta este globala.”

Pentru ca strigatele internationale de protest impotriva atitudinii economice si politice a SUA in tari ca Bolivia, Irak, Cuba si Palestina poate nu se aud la Casa Alba, este nevoie ca cetatenii americani sa conlucreze pe plan intern pentru o schimbare.

—
* Articol aparut in decembrie 2003 in Wiretap Magazine. Traducere si adaptare de Bogdan Mateciuc