AlterMedia România (fondată 2002)
AlterMedia România (fondată 2002): "Cei care au privilegiul de a şti, au datoria de a acţiona" (A. Einstein)


De la rusi vine…doctrina!

July 24th, 2009 · Comentati (8 Comentarii)

Trimite prin email Print This Post

Alex Popp

Circula, cândva, un banc referitor la – “Cu cine se învecinează URSS – ul ?” Răspunsul formulat consecvent : “Cu cine vrea el”.

Mai nou, de fapt, nu e nou deloc, moştenitorul URSS, prin fiul său Voronin, fostă cătană sovietică şi, prin mila Moscovei, fost şi actual preşedinte (chiar interimar) în Republica Moldova, încearcă să demonstreze că în problema vecinătăţii nimic nu s-a schimbat. Ba mai mult decât atât, fiul rătăcit de neam şi neprimit în satul său natal de “democraţii transnistreni” susţine cu tărie ceea ce a dorit din totdeauna Stalin – moldovenii, prieteni seculari ai naţiunii ruse, sunt un neam aparte de români. Şi de aici tot caruselul murdar al doctrinei de deznaţionalizare a românilor basarabeni, implementat prin legi, decizii administrative, biserică (cea îngenuncheată Moscovei – Mitropolia Moldovei), şcoală şi prin tot ce poate controla Partidul Comuniştilor din Republica Moldova. A fi rus, la Chişinău, e o onoare, a fi român, o infracţiune.

Totuşi, istoria îşi urmează cursul ! Tinerii basarabeni au mai plecat la studii şi prin alte ţări, inclusiv România şi prin aprilie a început să adie şi la Chişinău vântul schimbării – alegerile din 5 aprilie au confirmat o relativă egalitate de forţe între comunişti şi opoziţia democratică, pro europeană. Nedorind o schimbare a status qvo-ului, Voronin a ordonat o răzmeriţă care să fie pusă în cârca Bucureştilor. Zis şi făcut ! Plătind mercenari, a înscenat o serie de acte violente şi vandalice, care, conform principiului “pompierului incendiator”, au trebuit liniştite prin forţă. De asemenea, precedentul creat, l-a făcut pe tovarăşul Voronin să intre din ce în ce mai mult în sevraj atunci când aude de români, România şi opoziţie. Tineri arestaţi sau reţinuţi doar pentru faptul că studiază în România, lideri ai opoziţie interogaţi doar pentru faptul că nu gândesc cum vrea tătuca Voronin, etc. Pentru cei ce nu cred, rog să se documenteze din presa de peste Prut (internetul permite. Încă.).

Miza e mare ! Se apropie alegerile generale din 29.07. 2009, cele din 05.04.2009 pierzându-şi efectul în urma dizolvării Parlamentului, care, cu toate insistenţele comuniştilor, nu au putut impune preşedintele pe care îl doreau. Le mai trebuia un Vot ! Prin voinţa Domnului, deputaţii opoziţiei nu au cedat ! Un început remarcabil de solidaritate !

După cum spuneam, în iulie 29 vor fi din nou alegeri. Voronin şi ai lui vor face tot ce se poate să câştige, că doar nu le e ruşine, neavând probleme cu morala, libertatea de exprimare şi alte asemenea chestiuni necomuniste !

În încheiere, subliniind că, dacă pentru noi, cei din România, afirmarea românităţii e ceva natural şi neînsemnat, pentru românii basarabeni acest lucru este, fără prea multă exagerare, un act de rezistenţă naţională care poate duce până la privarea de libertate. Consider necesar ca opinia publică din România şi Republica Moldova să acorde atenţie majoră situaţiei din Basarabia şi a evoluţiei acesteia şi să facă publice nedreptăţile comuniştilor din Chişinău, încălcările drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti sau a legii electorale. Starea de fapt trebuie să ajungă să fie cunoscută de opinia publică europeană şi, de ce nu, mondială, pentru a stopa genocidul românilor basarabeni

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (14 votes, average: 4.71 out of 5)
Loading ... Loading ...
Share/Bookmark



Tags: AntiSistem · Cealalta Romanie

8 responses so far ↓

  • 1 Koal // Jul 24, 2009 at 9:59 am

    Articolul asta imi aduce aminte de sacalii pomeniti de parintele Savatie.

    Sa avem grija ca fiind chiar bineintentionati putem sa ajungem sa ne numaram printre sacali.

  • 2 vivtor // Jul 25, 2009 at 11:57 pm

    @ Koal
    Corect. Ne mai trebuie o lovitura la tympla cu colacul de salvare. Mersi pentru consimtzamynt , dar ta-a-a-re departe de realitate.
    Se distruge romanismul in RM cu mainutzele liberalilor.Tot ce a fost acumulat de generatziile premargatoare a fost ingropat sub ruinele fumegande a Parlamentului. O capcana simpla si lovitura clasica. Din prostia lui Ghimpu si Chirtoaca. Pentru ca ceilaltzi au radacini in Moscova. Se mimeaza “lupta” ca dare de seama pentru banisorii papatzi. Dar v-a trece si asta.Lumea intzelege…

  • 3 Anonim // Jul 26, 2009 at 9:41 pm

    @vivtor:

    Care ruine fumeginde?

    Radacinile dv par a fi tot ‘in’ Moscova dupa cum scrieti.

  • 4 vivtor // Jul 27, 2009 at 6:45 pm

    …realitatea-i că armata rusă îi în Transnistria; capitalul rusesc domină în RM; majoritatea politicenilor activi au rădăcini şi dosare in Moscova; Romania ,UE şi NATO la moment nu se pot implica practic pentru susţinereai Opoziţiei care are scopri admirabile ,dar şi metode tot spurcate ca a comuniştilor (minciuni , provocări, falsificări..) care -i îndepărtează de lume…Astăzi clătinarea bărcii chiar şi cu mainile Opoziţiei este o aiurială cu rezultate previzibile pentru mine şi copii mei. Ori fiind sub umbrela NATO vrei sîngele romînilor basarabeni ??? Văd RM alături de voi fraţilor , numai ca Austria şi Germania , în Europa .

  • 5 Gruia // Jul 28, 2009 at 9:59 pm

    Rusia, prin acolitii sai de la Chisinau, duce o lupta apriga pt. a-si mentine influenta in BASARABIA. Ce este mai dureros, este faptul ca guvernantii de la Bucuresti nu fac nimic pt. a schimba aceste lucruri. Le este frica de rusi. Sunt niste lasi. Romania a intrat in UE. Ce le mai pasa de Rep. Moldova ? Ei, in prostia lor, nu pricep ca de partea Romaniei si a Moldovei nu este nimeni, nici UE si nici Rusia, decat noi romanii de pe cele doua maluri ale Prutului. Asta ne face sa tragem concluzia ca de fapt ei nici nu ne reprzinta ci sunt doar niste profitori si tradatori ordinari.

  • 6 Anonim // Jul 28, 2009 at 11:15 pm

    @Vivtor:

    E clar de unde va trageti si ca nu sinteti adevarat frate. Poate dintre aceia pretinsi, care ne-au adus cu tancul ‘lumina’ de la rasarit si nu se dau nici azi dusului.

    Paralela cu Austria-Germania este falsa. Austria si Germania au evoluat independent de secole si chiar s-au confruntat de multe ori.

    Pe de alta parte, asa zisa Republica Moldova este consecinta samavolniciei rusesti, fie tarista, sovitica, sau ‘democratica’ de azi. Statalitatea ei precara nu Romania o ameninta ci ‘frati’ ca dv.

    Umbrela NATO pe noi nu ne apara nici de ploaie.

  • 7 miki // Jul 29, 2009 at 1:33 pm

    Asta e propaganda ieftina. Base in 2004 tot cu Basarabia paman romanesc si alte placi de genul asta a venit. Faptul ca este saracie dincolo de Prut, nu inseamna ca Romania merge pe drumul cel bun. Noi sunt scalvii Austriei, Angliei si Americii. Moldovenii inca sunt bine acolo, langa mama Rusia. Un conflict in zona asta ne mai trebuie noua. De la Vietnam incoace razboaiele au adus profituri de miliarde de dolari bancherilor americani. Acum noua razboi ne trebuie ? Scriem istorie acum ? Lipim Basarabia cu Romania ? Nu se mai poate asa ceva, iar daca se va intampla vor fi convulsii in tara asta, de nici copii copiilor nostri nu vor mai vedea liniste in tara asta. Nu inghititi propaganda americana mascata. Orice duce la dezbinare, e impotriva noastra si a copiilor nostri.

  • 8 cristian // Jul 29, 2009 at 9:10 pm

    Pt miki: “Moldovenii inca sunt bine acolo, langa mama Rusia.” Apăi când au dus-o românii bine lângă a cui “mama Rusia”???? Niciodată în trecut, în prezent nici atât, cât despre viitor … Aminteşte-ţi numai episodul de la începutul lui aprilie a.c., cu miliţia bolşevico-moldovenească în acţiune împotriva tinerilor civili, care tocmai de ruşi s-au săturat.
    “Lipim Basarabia cu Romania ? Nu se mai poate asa ceva” Aici numai laşitatea şi gena trădării este mai mare decât prostia. Sau excepţia ar fi, că eşti chiar unul dintre cei care o au pe tanti Rusia de mamă.
    Adică pe-nţelesul tău, Basarabia este România şi se va alipi şi oficial de statul român, exact atunci când va binevoi Dumnezeu şi ne vom îndrepta noi toţi. Fără îndoială!

Leave a Comment

Spam Protection by WP-SpamFree