Adrian Popovici

Joi, 11 februarie a.c., începând cu orele 17.00, va avea loc lansarea cărţii „Cuvinte din Cer Medjugorje în mileniu III” de Doina Hasneş-Ciurdariu, lucrare apărută în acest an la Editura Pre-Text cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Nicolae Corneanu, Mitropolit al Banatului. Manifestarea culturală, a doua de acest gen din acest an, va fi găzduită la sala muzeu a complexului Inmemoriam, Biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” Suceava, lângă clădirea Palatului de Justiţie. Intrarea este liberă.

“Avortul este un produs abil comercializat, vândut unei femei într-un moment de criză din viaţa sa”

Bernard Nathason nu mai trebuie sa se simtă singur vreodată. Unul din fondatorii mişcării pro-avort [din SUA], în prezent un partizan elocvent al drepturilor nenăscuţilor [este realizator al documentarului medical "Strigătul mut"], Dr. Nathason a fost, odată, o ciudăţenie. Astăzi, lui i se alătură un număr de colegi în permanentă creştere.

În noiembrie 1987, Pro-Life Action League (Liga de Acţiune Pro-Viaţă) a ţinut un seminar al foştilor prestatori de avort, care au oferit mărturii dureroase împotriva vechii lor meserii.

În Albany, statul New York, Dr. Anthony Levitano a făcut timp de 8 ani avorturi prin dilatare şi evacuare în aşa-numitele “avorturi în fază târzie”. “În avorturile de tip D şi E, scoţi afara bucăţi din copilul nenăscut”, dezvăluie doctorul.

De la început Levatino a fost puţin tulburat de munca sa, însă a continuat să o facă pentru bani. “Este foarte profitabil. Puteam să fac 3 avorturi în cabinetul meu într-o oră şi jumătate şi să fac astfel mult mai multi bani decât dacă eram vreme de 9 luni medicul unei gravide şi apoi să o asist la naştere”.

A fost necesară o tragedie pentru a produce o schimbare în inima sa. Când realiza avorturi ca rezident, el şi soţia sa încercau cu disperare să aibă un copil. “Aruncam copii la gunoi, 5 sau 6 pe saptămână. Mă gândeam, de-as avea şi eu măcar unul.”

Într-un final, au adoptat un copil. Câţiva ani mai târziu, fiica lor a murit într-un accident de maşină chiar în faţa casei lor. Fetiţa a murit în braţele lui Levitano. “Dacă pierzi un copil începi să priveşti lucrurile diferit. Ceea ce era odată incomfortabil, devine acum intolerabil. Simţi că distrugi un om pentru bani, ca un asasin plătit”. Din acel moment, doctorul şi-a deconectat aspiratorul.

Dr. Joseph Randall din Atlanta a avut o experienţă diferită. Randall, medic al unei clinici, estimează ca a efectuat 32.000 de avorturi. La fel ca şi Levatino, facea avorturi de tip d&e.

Dupa operaţie “trebuie să reasamblezi părţile acelui copil – mâinile, picioarele, capul, pieptul – totul [pentru a fi sigur că nu rămân în mamă bucăţi care ar produce infecţii, n. AM]. Atunci devine greu chiar şi pentru cei vechi în branşă, ca mine”, îşi amintea Randall.

Folosea ultrasunete pentru a determina stadiul de evoluţie al copilului. “Când te uiţi la ultrasunete, nu poţi avea nici o îndoială că este un copil”. Acesta este motivul pentru care “doamnele care vin pentru avort în trimestrul al doilea sunt ferite de vederea imaginilor. Câteva asistente au demisionat. Se ataşaseră de copilul de pe ecran; nu au mai suportat”.

Randall s-a oprit din realizarea de întruperi de sarcină când o femeie creştină, ce venise să lucreze în cabinetul său, l-a convins de imoralitatea faptelor sale. Astăzi, el face consiliere voluntară oferind alternative la avort.

Debra Henry, asistentă medicală, lucra de 6 luni la o clinică de avorturi din Detroit, în 1984. “Să auzi cum se frâng oasele copilului, în timp ce medicul îl scoate din femeie, asta este o experienţă pe care nu o poţi uita vreodată”.

Angajaţii clinicilor nu aveau voie să numească copilul nenăscut bebeluş, asa ca ii spuneau “ţesut” sau “aglomerare de celule”. Femeilor nu li se vorbeau niciodată despre posibilitatea sterilităţii sau a altor complicaţii pot-avort, declară asistenta Henry.

Ea a demisionat după întalnirea cu un activist pro-viaţă care picheta clinica. Astăzi, Debra Henry este director adjunct a Ligii de Acţiune Pro-Viaţă din Michigan.

Carol Everett a fost şi ea o “comerciantă a morţii”, între 1977 şi 1983, în cele două clinici pe care le deţinea în Dallas, Texas. Deşi nu era medic, asista la proceduri, ţinând abdomenul femeilor pentru a indica medicului poziţiile capului şi a şezutului copilului ce urma să fie avortat. Everett declară: “Simţeam fătul împotrivindu-se, luptându-se să scape de forceps.”

Ea acuză existenţa a nenumărate cazuri de malpraxis la multe clinici, pe care sistemul medical reuşeau să le acopere. “Mutilam sau ucideam o femeie la fiecare 500 de avorturi”; “O fată frumoasă de 21 ani venise în sala de operaţii. Nu voi uita niciodată, mâna mea stângă ţinea bebeluşul în poziţie. Prima dată medicul a scos placenta, apoi intenstinele. A trebuit să i se facă o colostomie”.

Sfârşită de sentimentul de vinovăţie, Everett şi-a vândut într-un final afacerea si a donat cea mai mare parte din profit mişcării pro-viaţă, pe care continuă să o sprijine printr-o implicare foarte activă.

Poate că aceşti dezertori de vârf ai “brigăzilor morţii” vor reuşi să răstoarne favorabil balanţa. Cu siguranţă mărturiile lor, rostite din inimă, nu pot fi ignorate.

[Sursa]

de Mihai-Silviu Chirilă (http://mihaisilviuchirila.blogspot.com/)

Așa-zisa revoluție portocalie din Ucraina s-a încheiat. Iulia Timoșenko a pierdut alegerile prezidențiale la o diferență, estimată de pravda.ru, de 5% față de câștigător, prorusul Ianukovici. Ucrainenii au demonstrat că până la urmă au fost de „5% de ori” mai deștepți decât românii, care l-au votat pe ultimul mohican portocaliu, speriați desigur de comuniști, de hitleriști, de moguli, de mongoli și de alte gângănii care circulă libere prin mințile românilor.
[Continuare →]

Claudiu Iordache

În ultima vreme, în România se produce un fenomen tulburător! În timp ce Revoluţia română continuă să fie negată şi denigrată cu înverşunare, fosta putere comunistă, răsturnată în Decembrie 1989, reia ofensiva împotriva istoriei reale. Personaje de tristă amintire ies din ascunzători pentru a îngreuna drumul spre adevărul zilelor din Decembrie. Foştii demnitari comunişti îşi scriu memoriile, finanţează publicaţii ale fostei poliţii secrete (altfel spus, ale Securităţii), alimentează mass-media cu ştiri răstălmăcite ori trunchiate, în timp ce poziţii cheie ale statului român sunt ocupate de către eşalonul foştilor mari colaboraţionişti. Şi nu au trecut decât 20 de ani! Dar istoria nu se scrie cu minciuni. Marea mistificare ce priveşte Revoluţia va fi sortită eşecului. Nu pot decât subscrie la o declaraţie a academicianului Florin Constantiniu: “Adevărul istoric este inviolabil şi ceea ce aţi făcut dumneavoastră în Decembrie 1989 îşi va găsi locul cuvenit în cărţile de istorie!”

Cât priveşte Regimul Ceauşescu – singurul dictator al estului care a dat ordin să se tragă în propriul său popor – acesta nu poate fi evocat decât ca o tiranie primitivă, slujită de conştiinţe asemenea ei! Nu poate fi uitat nici astăzi sărutul mâinii dictatorului cu puţin înainte de fuga lui, nu poate fi uitată reacţia laşă a CPEX-ului când dictatorul a simulat că îşi dă demisia, nu poate fi uitat servilismul celor din fruntea armatelor politice ale lui Ceauşescu: Securitatea, Miliţia, Armata, care i-au executat ordinele scelerate între 16 şi 22 decembrie 1989, nu poate fi uitată declaraţia fostului ministru de interne, Tudor Postelnicu: “Am fost un dobitoc!“ (şi nu a fost singurul!) Regimul Ceauşescu nu poate fi uitat în veacul vecilor! Mii de morţi, răniţi, schingiuiţi, arestaţi, o populaţie prizonieră, lipsită de lumină şi căldură, de libertate şi drepturi, asta a fost moştenirea lui Nicolae Ceauşescu!

Cu atât mai surprinzătoare sunt deciziile justiţiei postdecembriste, dispusă să restituie astăzi importante valori culturale moştenitorilor dictatorului; cu atât mai sfidătoare este dorinţa aceloraşi moştenitori de a capitaliza numele unui dictator sanguinar! Pentru România viitoare, numele Ceauşescu va fi simbolul unei dictaturi duse la absurd, neegalată nicăieri într-o ţară europeană! Nicolae Ceauşescu este cel care a dat ordine să se tragă în populaţia României. Le reamintesc celor care vor să le uite!

“Trebuia să trageţi! Trebuia să trageţi un foc de avertisment şi dacă nu încetau, trebuia să trageţi în ei!

N-aţi executat ordinul… trebuia să-i omoare pe huligani!

Am discutat cu tovarăşul Coman care a sosit la Timişoara cu trupe, şi au primit muniţie de război… Am dat ordin să se tragă!”

Ion Coman:

„Vă raportez, tovarăşe Ceauşescu, capătul a trei coloane intră în Timişoara… Am dat ordin să se tragă! Suntem gata să îndeplinim ordinul dumneavoastră!…”

Celor care şi astăzi căinează execuţia lui Ceauşescu în ziua de Crăciun să le reamintim fapta de netăgăduit a uciderii a sute de români înainte de Sărbătoarea Naşterii Domnului! Nicolae Ceauşescu închide o epocă brutală, însemnată de absenţa libertăţii şi demnităţii umane. Să o lăsăm, atunci, acolo unde merită, în cimitirul moral al unui neam altfel îngăduitor cu cei care-l conduc în prăpastie. Ceauşescu trebuie lăsat să piară definitiv, chiar dacă urmaşii lui mai speră să-i transforme numele într-un brand înregistrat pentru vin ori ţigări.

Oare de câte ori vom scrie despre crimele dictatorului Ceauşescu va trebui să cerem moştenitorilor acestuia aprobarea de a-i folosi numele?!

Ceauşescu e numele unui destin eşuat. România trebuie să aibă puterea să se desprindă de Epoca Ceauşescu, chiar şi astăzi, la 20 de ani de la căderea lui! Răul domină atunci când poate produce suferinţă. Răul numit Ceauşescu produce suferinţă şi astăzi. Şi atunci când această suferinţă va înceta, România va fi în sfârşit vindecată de Ceauşescu şi ceauşism!

Claudiu Iordache
Membru al Frontului Democratic Român, primul partid antitotalitar din România, înfiinţat în 20 decembrie 1989 în Balconul Operei din Timişoara
20 decembrie 2009

Eufrosin

Ce vă ofer aici, este o crimă comisă cu sânge rece împotriva unora care nici nu ştiau ce i-a lovit, pe când armata americană democratiza de zor Irakul. De ce mi-a venit in minte chestia asta tocmai acum? Întâia oară am vizionat-o ca şi “fresh war porn”, pe când circula numai în cercuri relativ restrânse pe acolo. Simplu: strigă mass-media că SUA ne-a selectat pentru amplasarea scutului anti-rachetă, care ne va proteja de amenintarea iraniană!

Ah, ce mândru sunt de asta! Ne-au selectat, în fine… Nici nu contează că Iranul nu constituie o ameninţare decât în minţile sioniştilor turbaţi care au deturnat guvernul SUA, sau că “scutul” lor nu e menit să protejeze teritoriul României, ci strict numai bazele americane amplasate la noi împotriva armelor scalare şi a rachetelor ruseşti. Restul ţării va fi numai bun de distrus de către ruşii antagonizati în extrem de acţiunile provocatoare ale nebunilor care îşi inventează duşmanii dacă nu îi au.. Apoi isi gasesc fraierii in tarile estului si ale centrului Europei, in care sa isi poarte razboaiele prin proxy.

Nu mă leg atât de faptul că nici unul dintre soldaţi nu trebuiau neapărat ucişi, căci nu trăgeau înapoi şi nu părea să aibă nici capacitatea să o facă. In fond era război, chiar dacă ne-declarat în mod oficial… Revoltător e felul în care l-au asasinat pe soldatul ascuns sub camionul din partea dreaptă, cel care a făcut greşeala să scoată capul suficient cât să fie văzut.

După ce-au incendiat camionul trimiţând soldatul rănit înafară, departe de flăcările care cuprinseseră şasiul, trăgătorul a remarcat: “he’s wounded” (e rănit). La asta, comandantul îi răspunde “hit him” (loveşte-l). Mitraliorul protestează slab, încercând să-i cumpere timp rănitului distrăgând atenţia superiorului sau cu remarci despre camion, dar tonul metalic, necruţător al comandantului nu întârzie să latre ordinul criminal “go forward of it, hit him”.

Nu mai contează că acel bărbat nu putea să lupte chiar dacă ar fi avut cu ce, nici că era aşteptat acasă de o familie întreagă, dacă unui puţoi cu trese de sergent care nici nu auzise de Irak înainte de-a fi trimis acolo de către adevăraţii duşmani ai ţării sale sub false motive, i s-a pus pata că toţi trebuie să moară. La ce discernământ şi milă creştinească te poţi aştepta din partea unora care au ca regulă expresia “kill’em all and let God sort’em out” (ucide-i pe toţi şi lasă pe Dumnezeu să-i aleagă) ? Aşa i-au învăţat stăpânii lor!

Acum cei care-i distrug pe ei, ne-au selectat ca fiind numai buni de ţinte vii, pe noi românii. Să ne mândrim cu asta, sau să ne arătăm conştiinţa şi hotărârea spunând răspicat guvernului: LA NOI NU!

Crima cu sange rece

PS: colonelul Igor Korotcenia, redactorul sef al revistei ‘Aparare nationala’, a declarat urmatoarele, in privinta instalarii anumitor elemente ale scutului in Romania: “aceste noi puncte vor fi privite drept tinte principale de atac pentru sistemele de rachete rusesti“.

Adrian Irvin Rozei [alte articole din rubrica "Secante romanesti]

Acum câteva zile, trecând prin metrou, am remarcat un afiș enorm care anunța pe 13 ianuarie premiera unei piese: “Fièvre” de Wallace Shawn. Traducere și adaptare: Simona Maïcanescu. Regia: Lars Norén. Cu: Simona Maïcanescu

Ia te uită! Excelentă ocazie de a vedea o piesă într-unul din cele mai reputate teatre pariziene, interpretată, tradusă și adaptată de o artista româncă, în plus, singură în scenă. Și, eventual, o oportunitate de a-i lua un interviu, traectoria ei fiind cu siguranță interesantă ca exemplu de reușită într-un domeniu atât de dificil, unde concurența este nemiloasă chiar și pentru artiștii locali, ca să nu mai vorbim de cei veniți de peste mări și țări.

Argumentul piesei, despre care un știam nimic, așa cum era anunțat în presa specializată, nu mi se părea prea atrăgător: “Capitalul” lui Marx cade în mâna unei femei bogate. Cadou improbabil, căutare imposibilă; ea pleacă în voiaj…

[Continuare →]

Adrian Popovici

Cunoscut în documente încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun, satul Pătrăuţi, situat la 10 km de Suceava, fosta capitală a Moldovei, se pare că a fost întemeiat în anul 1330 de un anume Pătru, după cum afirmă tradiţia locului.
Pisania în limba slavonă aflată deasupra portalului de intrare consemnează: ”Io Ştefan Voievod, Domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a început să zidească această Mănăstire în numele Sfintei Cruci in anul 6995 (1487) luna iunie ziua 13”.
Urmele lăsate de arme de asalt pe portalul de intrare în naos ne grăiesc despre istoria tragică a bisericii. Jefuită încă din secolul al XVI-lea, biserica a fost părăsită în repetate rânduri. Urmele celor aproape 200 de ani de părăsire se pot vedea în distrugerile tencuielilor arcelor şi bolţilor din altar şi pronaos.
Din vara anului 2003 în această biserică slujeşte părintele Gabriel Herea. În toamna anului 2003, sub îndrumarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen, s-au început ample lucrări de restaurare, lucrări ce au scos de sub praf şi fum suprafeţe de frescă de o inestimabilă valoare artistică şi istorică. [Continuare →]

Gianna Jessen (SUA), supravieţuitoare a unui avort nereuşit, vorbeşte la Queen’s Hall, Parliament House, statul australian Victoria, în timpul dezbaterilor privind legalizarea avortului, în 2008.

Gianna Jessen a rămas cu o paralizie cerebrală după ce s-a născut la 7 luni în urma unei tentative de avort salin. Procedura presupune administrarea unor chimicale, iar copilul moare şi este expulzat în câteva ore. Norocul Giannei a fost că medicul avorţionist nu era în spital în momentul în care s-a declanşat expulzarea, întrucât în astfel de cazuri, copilul care se naşte totuşi viu este ucis de medic sau lăsat să moară de foame – ca expresie supremă a “progresului umanităţii”.

Deşi doctorii au spus că ea nu va putea niciodată merge, Gianna aleargă astăzi maraton pentru a strânge fonduri dedicate altor supravieţuitori ai avortului.

Gianna şi-a dedicat viaţa muzicii şi educării publicului asupra acestui flagel înspăimântător, avortul, care a făcut doar în SUA aproape 50 de milioane de victime.

Urâtă, ameninţată cu moartea de feministe, Gianna obişnuieşte să spună: “Dacă avortul este dreptul femeii, unde sunt drepturile mele?”

Mai multe la giannajessen.com/

România are, din 1990, cea mai înaltă rată a avortului din cele 27 de ţări care astăzi alcătuiesc Uniunea Europeană.

Actualizare: Scurt schimb de mesaje intre o organizatie prolife romaneasca si G.J., via twitter:
Pro_vita: @giannajessen God bless you, girl!
Gianna Jessen: @pro_vita-God bless you as well as Romania! i’m sending love from America, God bless your beautiful work. : )

Vezi pe aceeasi tema “Ce le-a făcut statul familiilor noastre?”

Allan Carlson*

În cursul ultimilor 150 de ani, familia umană tradiţională s-a confruntat cu presiuni neobişnuite, sau chiar fără precedent, venite din două surse noi: în primul rând, aşa-numita „revoluţie permanentă” a industrializării moderne, apariţia unui sistem urban de fabrică, ce a separat locul de muncă de casă, a înlocuit prin producţia de fabrică obiceiul producerii acasă a celor necesare traiului şi a curmat ritmurile de viaţă existente în familie; iar în al doilea rând, creşterea rapidă a statului modern, îndeosebi în domeniul educaţiei.

Este important să reţinem că, de la bun început, adepţii şcolilor publice urmăreau – şi era necesar să urmărească – subminarea şi dislocarea familiei din poziţia de centru al vieţii copiilor. Benjamin Rush, un filozof zelot şi un visător care a activat în ultima parte a sec. al XVIII-lea şi a fost cel mai proeminent adept al şcolarizării publice din vremea lui, a promovat o viziune [socială] politizată, care începea cu retrogradarea familiei:

„Din ţara noastră fac parte familia, prietenii şi proprietatea, iar statul trebuie să treacă deasupra tuturor acestora. Să înveţe elevul nostru să-şi iubească familia, dar să înveţe, în acelaşi timp, că trebuie să renunţe la familie şi chiar să uite de ea, atunci când bunăstarea ţării lui o cere.”

Aşa-numitul „părinte” al şcolii publice [americane], Horace Mann din Massachusetts, nutrea aceleaşi atitudini critice faţă de familie. Invocând „neglijenţa”, ignoranţa şi ineficienţele familiilor în statul lui, el sublinia brutalitatea a ceea ce numea „familii-monstru”, socotite total nevrednice de copiii lor. Într-adevăr, Mann lega noul său sistem de „şcoli comunale” de o viziune a unui stat puternic, autoritar, în cadrul căruia guvernul îşi asuma pur şi simplu rolul de părinte. După cum scria în raportul său despre şcoli, din 1846:

„Guvernul din Massachusetts este unul parental. Din ce în ce mai mult, pe măsură ce anii se scurg unul după altul, statul caută să înlocuiască remediile cu prevenţia şi penalizările cu recompense.”

[Continuare →]

Mircea Puscasu

Cateva probleme punctuale ale vaccinarilor “obisnuite”:

Daca vaccinurile au eradicat epidemii, de ce se mai administreaza acum cand nu mai sunt epidemiile?
Ca sa nu mai fie alte epidemii, ar zice unii.

Sa credem deci ca guvernantii nostri incheie din ce in ce mai multe contracte de milioane si zeci de milioane de euro cu Big Pharma (marile companii farmaceutice) din grija pentru sanatatea noastra, sa ne fereasca de epidemii de difterie, de tetanos, de tuse magareasca (pertusis), de oreion, rubeola si rujeola de TBC, de poliomelita, de hepatita etc. ?

Sa fim seriosi ! Primele trei boli enumerate se trateaza cu …banala penicilina (AMOXICILINA, AUGMENTIN etc.), oreionul, rubeola si rujeola cu rabdare, TBC-ul face ravagii cumplite (7000 de morti pe an) desi suntem ultra vaccinati cu BCG, poliomielita a disparut, iar hepatita se transmite doar prin sange si alte lichide biologice si oricum nu este prevenita prin vaccin. (In SUA, in ciuda vaccinarilor masive impotriva hepatitei B, incidenta acestei boli a crescut cu 15% in 6 ani, de la 55 la 63 de cazuri la suta de mii de locuitori)

De ce se vaccineaza sugarii anti difterie? E vreo epidemie de difterie? Ati auzit in ultimii ani de vreun caz de difterie?
Serul antidifteric a fost descoperit in 1890 de von Behring, care a si luat pentru asta premiul nobel pentru medicina in anul 1901. De atunci se face vaccinare antidifterica pe scara larga. A fost o mare descoperire la vremea ei. Doar ca atunci nu se stia de antibiotice, de penicilina in special care trateaza difteria, pentru ca Flemnig cu Chain si Heatley, au terminat cercetarile incepute in 1929, abia in 1940, aducand lumii penicilina. La cata Amoxi inghitim pe cap de locuitor nu cred sa mai fie pe planeta vreo urma de Corynebacterium diphtheriae care este agentul cauzal al difteriei.

[Continuare →]

Eufrosin

Directorul Institutului de cercetare al cancerului de la Universtitatea din Pittsburgh a trimis un memoriu de averitzare tuturor profesorilor, cercetatorilor si altora care lucreaza pentru el, in ce priveste folosirea telefoanelor mobile.

Dr. Ronald B. Herberman, in memoriul sau fara precedent in lumea stiintifica, si-a bazat avertismentul pe date inca ne-publicate. El argumenteaza ca oamenii ar trebui sa actioneze acum, in special cand este vorba de copii.

“Miezul ingrijorarii mele este ca nu trebuie sa asteptam rezultatele unui studiu definitiv, ci sa ramanem in siguranta acum, mai bine decat sa regretam mai tarziu”, a comentat el. Dr. Herberman este medic imunolog specializat in tumori si ultimul dintr-o lunga succesiune de autoritati medicale care au luat cuvantul in mod public, referitor la pericolele prezentate de telefoanele mobile.

Articolul preliminar al Dr. Herberman trimis impreuna cu avertizarea, include o analiza sumara a studiilor recente pe care se bazeaza decizia sa de a lansa masuri de precautie. Deasemena, el include aceasta ilustratie care arata cu cat mai ridicata este rata absorbiei microundelor emise de telefonul mobil, in creierul unui copil de 5, respectiv 10 ani, fata de omul adult. Rezultatele masuratorii sunt impresionante din punct de vedere vizual, considerand ca radiatiile electro-magnetice penetreaza aproape intregul creier al unui copil de 5 ani si peste jumatate din creierul unuia de 10 ani:

Pana in ziua de zi, cateva tari, intre care Franta, Germania, India si mai nou Statele Unite, recomanda limitarea expunerii la campurile electro-magnetice, cea din urma legiferand lipiriea unor etichete de avertizare pe fiecare telefon mobil vandut.

[Continuare →]

Deşi  în  ultima  vreme  chiar  nu  mă  mai  miră  nimic  din  ceea  ce  văd,  aud  sau  citesc  în  media  românească,  un  fapt  neobişnuit  comis  la  o  televiziune  fără  nicio  viziune  dealtfel,  mă  determină  acum  să  inserez  aici  punctul  meu  de  vedere  la  o  asemenea  nemaiîntâlnită  şi  riscantă  atitudine. Pe  scurt, sub  pretextul  deja  consumat  al  idioţeniei  scornite  cu  denumirea  de  „flacăra  violetă”  şi  al  „războiului psihologic”, actualmente  scriitorul  Pavel Coruţ,  invitat  ca  expert  în  cele  două  chestiuni,  virează  surprinzător  de  repede  şi  cu  mult  aplomb  într-o  a  treia  problematică  pe  care  de  fapt  şi-o  propusese   ab  initio, anume  denigrarea  televizată  cu  audienţă  maximă  a  Sfintei  Scripturi  şi  a  Fiului  lui  Dumnezeu.  Era  suficient  să  citeşti  banda  care  însoţea  cadrul  filmat  ca  să  înţelegi  exact  ce  vrea  omul  sa  spună  românilor: anume  că  Biblia  este  o  carte  plină  de  blasfemii  la  adresa  lui  Dumnezeu  iar  Iisus  Hristos,  un  impostor  extremist,  fiul  unui  soldat  roman  şi  al  unei  evreice,  nicidecum  Fiul  lui  Dumnezeu. Că  aşa  ceva  crede  dl. Pavel  Coruţ  este  grav  pentru  sufletul  său  şi  în  acest  sens  nutresc  speranţa  că  va  mai  avea  timp  să  afle  adevărul  şi  să  se  salveze,  chiar  de-ar  fi  asta  în  ultima  clipă  a  vieţii  sale,  asemenea  tâlharului  de  pe  cruce,  dar  să  debitezi  asemenea  orori  vătămatoare  de  suflete  către  un  popor  întreg,  punându-ţi  ca  gaj  erudiţia  în  ale  scrisului, o  oarecare  notorietate  dobândită  pentru  că  ai  spus  uneori  adevăruri  incontestabile  pe  fondul  mediatic  pestriţ  postdecembrist,  este  cu  mult  prea  mult.  

Dincolo  de  gestul  său  rău  intenţionat  faţă  de  poporul  român,  în  mod  surprinzător,  Pavel  Coruţ,  prin  intervenţia  sa  televizată  de  la  OTV,  injectează  în  trupul  Bisericii  un  antibiotic  puternic  menit  să  localizeze  şi  să  estompeze  focarele  de  infecţie.  Dacă  această  intervenţie  invazivă  este  şi  dureroasă,  ar  trebui  să  înţelegem  că  durerea  de  acum  este  cu  mult  mai  mică  şi  mai  suportabilă  decât  cea  datorată  colapsului,  în  absenţa  unui  asemenea  tratament  şoc.

Au  existat  desigur  şi  luări  de  poziţie  mai  mult  sau  mai  puţin  inspirate,  unele  chiar  de  o  violenţă  verbală  nedemnă  de  statutul  de  creştin,  însă  o  asemenea  problemă  cred,  nu  aşa  trebuie  abordată. Faptul  că  un  preot  ortodox  intrat  în  polemică  în  direct  cu  P.C.,  l-a  ameninţat  pe  acesta  în  mod  public  cu  moartea,  imi  confirmă  incă  o  dată  în  plus,  deşi  nu  ar  mai  fi  fost  nevoie,  că  Biserica  noastră  Ortodoxă  suferă  de  o  gravă  boală  şi  că  din  lipsă  de  doctor  şcolit  în  propriile  instituţii  de  învăţământ  teologic,  riscă  să  primească,   fapt  inacceptabil,  un  tratament  administrat  cu  forţa  de  către  indivizi  căzuţi  în  apostazie.  Şi  acest  lucru  nu  mai  trebuie  să  se  întample!

[Continuare →]